Curățirea templului

În timpul sărbătorii Paștelui, când poporul mergea la Ierusalim din toate părțile, spre a participa la această sărbătoare anuală, Isus cu ucenicii Săi s-au amestecat și ei prin mulțime. Era încă dimineața devreme și totuși cete întregi de oameni erau în drum spre templu. Când a intrat Isus a observat cu indignare, că curtea templului a devenit un târg de vite și o piață generală de comerț. Acolo se afla nu numai obor separat pentru vite, ci erau puse și mese la care preoții stăteau ca schimbători de bani. Potrivit obiceiului dominant pe atunci, fiecare om care participa la sărbătoare dăruia preoților la intrarea în templu o monedă.VI 92.1

Din simpla schimbare a banilor străini și a diferitelor monezi, care se făcea pentru străini, se dezvoltase un comerț rușinos, care a dat loc la un izvor de mare câștig pentru preoți. Mulți iudei veneau de la mari depărtări și nu puteau aduce cu ei un dar de jertfă. Sub pretextul, că fac un serviciu unor astfel de persoane, erau oferite în curtea templului spre vânzare vite, oi, boi, porumbei și vrăbii pe un preț exagerat. Confuzia care provenea din aceasta da mai mult înfățișarea unui obor de vite gălăgios, decât a templului sfânt al lui Dumnezeu. Pretutindeni se puteau auzi tocmeli la cumpărare, zbieratul oilor, ciripitul porumbeilor, amestecat cu sunetul monezilor și al certurilor supărătoare. Un mare număr de animale se sacrificau anual de paști, așa că vânzătorii din templu aveau un mare câștig din aceasta, și împărțeau câștigul cu preoții cei lacomi și cu mai marii iudeilor. Acești speculanți cu o sfințenie prefăcută se făceau vinovați de tot felul de șantaje, și aceasta sub mantaua sfintei lor chemări, transformând acest sfânt serviciu într-un izvor de venituri personale.VI 92.2

Mugetul vacilor și zgomotul animalelor provocau o astfel de confuzie tocmai înaintea Sfintei, încât închinătorii erau tulburați, și rugăciunile adresate către Cel Prea-Înalt de abia se mai auzeau de gălăgia din curte. Și totuși iudeii erau mândri peste măsură pentru evlavia lor și țineau cu cea mai mare îndărătnicie la formele și obiceiurile lor exterioare. Templul lor îi umplea cu o bucurie deosebită, și orice cuvânt rostit contra acestuia era privit ca o defăimare adusă lui Dumnezeu. Ei erau stricți în respectarea ceremoniilor, care erau în legătură cu aceasta și totuși permiteau ca lăcomia lor după bani și putere să treacă, peste conștiința religioasă, până ce ei de abia mai puteau observa marele contrast, care îi deosebea de curăția originală a ceremoniilor de jertfă instituite de Însuși Dumnezeu.VI 93.1

Când Domnul s-a coborât pe muntele Sinai, acel loc a fost sfințit prin prezența Sa. Moise a primit porunca dumnezeiască, să facă un gard în jurul muntelui și să-l sfințească, iar vocea lui Dumnezeu a fost auzită în următorul avertisment: “Să nu cumva să vă suiți pe munte sau să vă atingeți de poalele lui. Oricine se va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea. Nici o mână să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge să-l omoare cu pietre, sau să-l străpungă cu săgeți: dobitoc sau om, nu va trăi.” Exod 19, 12-13. Întregul popor a fost curățat și sfințit prin prezența Domnului. Într-un contrast izbitor față de acest exemplu, templul cel sfânt care a fost consacrat Celui Atotputernic a devenit acum un târg de vite și o piață comercială.VI 93.2

Când tânărul Galileean a intrat înăuntrul templului, a luat în mână un bici, care a fost folosit pentru a mâna vitele. Isus a urcat treptele templului și cu o privire liniștită și plină de demnitate a privit asupra spectacolului și a privit și auzit cuvintele de tocmeală și de târg. Fața Sa a primit o expresie aspră și înfricoșată. Ochii multora s-au îndreptat fără a vrea către acest Străin; privirile lor nu au putut fi abătute de la El. Alții au urmat exemplul lor, până ce în cele din urmă, privirile întregii mulțimi au fost fixate asupra Lui, cuprinși de teamă și uimire.VI 93.3

Ei au simțit imediat că acest bărbat a pătruns cugetele lor cele mai adânci, și motivele cele mai ascunse ale faptelor lor. Unii dintre ei au căutat să-și acopere fețele ca și când faptele lor rele ar fi fost scrise pe obrazul lor, spre a fi citite de acei ochi pătrunzători. Gălăgia și confuzia provocate de vânzători și schimbători a încetat. S-a lăsat o tăcere înspăimântătoare, și un sentiment de respect a pus stăpânire pe adunare. Era ca și când ei ar fi fost chemați înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu, spre a da socoteală de faptele lor. Maiestatea cerului a stat acum acolo, așa cum judecătorul va apare la ziua de apoi și întreaga mulțime s-a plecat în fața Lui ca înaintea Stăpânului lor. Ochii I s-au plimbat asupra mulțimii și a observat pe fiecare împarte. Chipul Său părea a se ridica deasupra lor într-o demnitate maiestuoasă și o autoritate poruncitoare, și o lumină dumnezeiască a strălucit pe fața Sa. El vorbea, și glasul Său limpede și răsunător, care își repeta ecoul în arcul și bolta templului se auzea asemenea acelui glas, care zdruncinase pe vremuri muntele Sinai: “Casa Mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.”VI 94.1

El a coborât încet treptele, și cu biciul ridicat, care putea să se schimbe în mâna Sa într-un sceptru împărătesc, a poruncit mulțimii târguitoare, să părăsească spațiul sfânt al templului și să îndepărteze marfa de acolo. Cu o râvnă sfântă, și cu o asprime pe care nu a arătat-o niciodată mai înainte, El a răsturnat mesele schimbătorilor, așa încât monezile cu răsunetul lor limpede se rostogoleau pe pardoseala de marmură. Niciunul, nici chiar cel mai împietrit și mai încăpățânat nu a cutezat să pună la îndoială autoritatea Sa, ci atât demnitarii templului, preoții speculanți, cât și negustorii de vite și schimbătorii de bani i-au dat imediat ascultare și s-au grăbit să fugă. Cei mai lacomi de bani n-au mai așteptat să-și mai adune banii, pe care ei îi adorau, ci au fugit fără să se mai gândească la câștigul lor dobândit prin nedreptate.VI 94.2

Animalele au fost îndepărtate în cea mai mare grabă din locul cel sfânt. O spaimă înfricoșată a cuprins mulțimea care simțea puterea divinității lui Hristos. Strigăte de spaimă izbucneau de pe buzele palide a sute de oameni, când toată gloata fugea plină de groază. Deși Isus nu a atins pe nimeni cu biciul, totuși pentru conștiința lor vinovată acel instrument simplu părea a fi ca o sabie, cu niște săbii strălucitoare și ascuțite, care fulgerau în toate direcțiile, amenințându-i cu uciderea. Chiar ucenicii tremurau de frică și au fost cuprinși de o înmărmurire sfântă la cuvintele și poziția poruncitoare a lui Isus, care se deosebea atât de mult de procedarea obișnuită a blândului și modestului bărbat din Galileea. Totuși ei și-au amintit, că despre El stă scris: “Râvna pentru casa Ta Mă mănâncă”. Curând mulțimea cu vitele, cu oile, porumbeii și vrăbiile ei a fost gonită departe de templu. Curtea a fost eliberată de orice negustorie profană, și o tăcere și solemnitate adâncă plana acum pe locul scenei de confuzie de mai înainte. Dacă prezența Domnului a sfințit muntele, apoi și acum prezența Lui a sfințit templul ridicat spre onoarea Sa.VI 94.3

Cât de ușor ar fi putut rezista acea mare gloată la autoritatea unui singur om. Puterea dumnezeirii Sale i-a umplut de tulburare și cu un simțământ al vinovăției lor. Ei nu au fost în stare să se împotrivească autorității dumnezeiești a Salvatorului lumii. Profanatorii templului cel sfânt al lui Dumnezeu au fost izgoniți din el de Însăși Maiestatea cerească.VI 95.1

După ce templul a fost curățit, purtarea lui Isus s-a schimbat, maiestatea plăcută a feței Sale a dat loc unei expresii plină de cea mai gingașă milă. El privea după mulțimea pusă pe fugă cu ochii plini de durere și de compătimire. Unii au rămas însă pe loc legați de puterea de atracție de neîmpotrivit a prezenței Sale. Demnitatea Sa sublimă nu i-a înspăimântat; inimile lor se simțeau atrase către El de iubire și de speranță. Acești oameni nu erau însă dintre cei mari și puternici, care ar fi voit să-L intimideze prin mărimea lor, ci erau cei sărmani, bolnavi și întristați.VI 95.2

După ce cumpărătorii și vânzătorii, împreună cu gloata de adunătură au fost izgoniți afară cu marfa lor, Isus a mângâiat pe cei zdrobiți cu inima, care s-au adunat în jurul Său. Durerile bolnavilor au fost alinate, orbii au dobândit vederea, iar cei muți preamăreau pe Dumnezeu cu limbile dezlegate, ologii săreau de bucurie și spiritele rele erau izgonite din oameni. Mamele palide de multă grijă și de multă veghere de noapte, aduceau la El pe copiii lor muribunzi, pentru ca să-i binecuvânteze. El îi strângea cu gingășie la pieptul Său și-i dădea înapoi sănătoși și întăriți părinților lor.VI 95.3

Această scenă era demnă pentru templul Domnului. Acela, care cu puțin timp mai înainte a stat pe treptele scării de la templu asemenea unui înger răzbunător, a devenit acum un sol de milostivire, aducând ușurare celor prigoniți și apăsați, îmbărbătând pe cei în deznădejde și sprijinind pe cei suferinzi. Sute de suflete, care au venit slabe și deznădăjduite, s-au întors acum cu un corp sănătos și cu un suflet mulțumit de la sărbătoarea Paștelui înapoi la căminele lor.VI 96.1

Între timp poporul s-a întors treptat înapoi. Ei și-au revenit în parte de spaima lor, dar fețele lor exprimau o nehotărâre și o frică, pe care ei nu puteau s-o ascundă. Ei nu au îndrăznit să reînceapă afacerea lor de mai înainte, ci priveau cu uimire la faptele lui Isus, și erau martori la un număr mai mare de vindecări minunate, decât au fost săvârșite mai înainte. Iudeii au știut că curățirea templului făcută de Isus nu era manifestarea unei puteri omenești. Autoritatea dumnezeiască pe care Isus a dat-o pe față și care L-a ridicat mult deasupra omenirii, a fost simțită și recunoscută de ei și ar fi fost îndeajuns spre a-i face să devină adepții adoratori ai Săi. Totuși ei erau hotărâți să persiste în necredința lor. Ei s-au temut că acest Galileean modest le va smulge din mână puterea asupra poporului prin faptele Sale mărețe și prin autoritatea Sa supraomenească. În îngâmfarea lor, ei au așteptat un rege, care să vină cu putere și cu paradă, pentru a supune națiunile pământului și pentru a le ridica la o treaptă mult mai înaltă, decât aceea pe care o ocupau atunci. Acest Om însă care a venit să învețe umilința și iubirea, nu trezea acum decât ură și dispreț.VI 96.2

Când El S-a ridicat în maiestatea trimiterii Sale dumnezeiești, ei au fost cuprinși deodată de spaimă. După ce au trecut totuși acești fiori, ei s-au mirat în împietrirea inimi lor, pentru că s-au speriat atât de mult și pentru că au fugit din fața unui singur om. Cu ce drepturi se amestecă acest tânăr Galileean în afacerile mai marilor sanctuarului? După câtva timp ei s-au întors, totuși nu au îndrăznit imediat să-și înceapă afacerea lor de mai înainte.VI 96.3

Mulțimea era întrucâtva vinovată, căci aceasta se făcea din ordinele mai marilor sanctuarului, ca curtea să fie transformată într-o piață comercială. Păcatul cel mare al profanării zăcea asupra clerului, care își profanase sfânta lor chemare. Mai marii preoților și bătrânii s-au consfătuit, ce fel de măsuri să ia contra lui Isus, și să afle însemnătatea procedeului Său — pentru că Și-a însușit o autoritate asupra lor și le-a dat o mustrare pe față.VI 97.1

Ei s-au prezentat la Isus foarte politicoși, având încă teamă de El; pentru că ei au dedus că El trebuie să fie un profet, trimis de Dumnezeu pentru a restabili sfințenia templului. Ei L-au întrebat: “Prin ce semn ne arăți că ai putere să faci astfel de lucruri?” Isus le-a dat deja cea mai puternică dovadă despre trimiterea Lui dumnezeiască. El știa că nici o faptă nu-i putea convinge de caracterul Său mesianic, dacă săvârșirea curățirii templului nu era în stare să o facă. De aceea El a răspuns la somația lor cu cuvintele: “Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica”. Ei gândeau, că El a vorbit despre templul din Ierusalim și erau uimiți de încumetarea Sa aparentă. În necredința lor, ei nu puteau recunoaște, că El vorbea despre propriul Său corp, templul pământesc al Fiului lui Dumnezeu. Atunci ei au răspuns pe un ton revoltat: “Au trebuit patruzeci și șase de ani, ca să se zidească Templul acesta, și Tu îl vei ridica în trei zile?”VI 97.2

Isus nu intenționa, ca Iudeii plini de necredință voită să cunoască înțelesul ascuns al cuvintelor Sale; nici chiar ucenicilor Săi nu le-a explicat El în acel timp. De abia după învierea Sa și-au amintit de aceste cuvinte și s-au lămurit cu privire la însemnătatea lor. Ei și-au mai amintit de asemenea că El a zis, că are putere, ca să-Și dea viața Sa și să Și-o ridice iarăși. Isus cunoștea până la sfârșit cărarea pe care El a pornit. Cuvintele Sale aveau o însemnătate dublă: se refereau atât la templul din Ierusalim, cât și la propriul Său corp pământesc.VI 97.3

Hristos era temelia și viața acestui templu. Prin răstignirea Sa, acesta avea să fie distrus într-adevăr, deoarece serviciul din el nu simboliza decât jertfa viitoare a lui Hristos. Jertfele indicau la Hristos, marele Prototip. Începând de la acea dată, când iudeii aveau să-și aducă la îndeplinire planurile lor ucigașe, darurile de jertfă și serviciul ce era în legătură cu acestea aveau să fie fără valoare în ochii lui Dumnezeu, căci tipul avea să-și găsească anti-tipul în jertfa desăvârșită a Fiului lui Dumnezeu.VI 97.4

Întreaga preoție a fost rânduită, pentru a preînchipui lucrarea de mijlocire a lui Hristos; cum și întregul plan al serviciului de jertfă era o umbră a morții Salvatorului, care avea să aibă loc pentru salvarea omenirii. Nici jertfele arderii de tot, nici sângele animalelor nu avea să mai fie necesar, după ce a avut loc marele eveniment, pe care ele l-au preînchipuit timp de secole. Ce simțăminte trebuie să-l fi stăpânit deci atunci, când acel loc a devenit o piață de negustorie și comerț, prin spiritul lăcomiei și al apucării!VI 98.1

Când Hristos a fost răstignit, catapeteasma dinăuntrul templului a fost ruptă în două de sus până jos, prin care a fost arătat, că serviciul preînchipuitor al jertfelor s-a sfârșit pentru totdeauna, întrucât marea și ultima jertfă a fost adusă prin Mielușelul lui Dumnezeu, care a suferit moartea pentru păcatele lumii.VI 98.2

În profanarea și curățirea templului după aceea, vedem o învățătură și pentru timpul nostru. Același spirit, care există între Iudei, și care i-a făcut să pună câștigul în locul loialității și podoabele din afară în locul curăției lăuntrice, formează blestemul și pentru creștinătatea de astăzi. Aceasta se răspândește asemenea unei lepre printre pretinșii închinători ai lui Dumnezeu. Lucrurile sfinte sunt puse pe aceeași treaptă cu lucrurile deșarte lumești. Viciul este considerat adesea ca virtute și buna credință ca o crimă. Afacerile lumești sunt amestecate cu adorarea lui Dumnezeu. Apucăturile și speculațiile nelegiuite le găsim și la acei, care se pretind a fi servi ai Celui Prea Înalt. Apostolul luminat de Dumnezeu zice: “Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu, și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: și așa sunteți voi.” 1 Corinteni 3, 16-17. Este necesar ca Isus să pună stăpânire în fiecare zi pe templul Său din inima omenească, și să-l curețe de mânjitura păcatului.VI 98.3