Sabatul

Nimic nu deosebea pe iudei atât de mult de națiunile învecinate, și nu-i caracteriza atât de hotărât ca adevărați închinători ai Creatorului, ca întocmirea Sabatului. Respectarea acestuia era neîncetat un semn vizibil al legăturii lor cu Dumnezeu și al despărțirii lor de celelalte popoare. Orice muncă obișnuită pentru întreținerea vieții, sau pentru câștig lumesc, era oprită în ziua a șaptea. Potrivit poruncii a patra, Sabatul era consacrat odihnei și serviciului divin. Numai faptele de milă și de iubire erau în armonie cu intenția Domnului în această zi. Acestea nu trebuie legate nici de timp nici de loc. A ajuta celor suferinzi și a mângâia pe cei întristați este o faptă de iubire, care face cinste zilei sfinte a lui Dumnezeu.VI 163.1

Lucrarea preoților pe care ei o săvârșeau la aducerea de sacrificii, era majorată în Sabat, și totuși prin lucrarea ce se făcea la serviciul lui Dumnezeu, ei nu se făceau vinovați de nici o călcare a poruncii a patra. Dar prin depărtarea de Dumnezeu, Israeliții au pierdut din ce în ce mai mult din vedere adevăratul scop al întocmirii Sabatului. Ei au devenit neglijenți în ținerea Sabatului și nu respectau prescripțiile date în această privință. Profeții le vesteau dizgrația lui Dumnezeu din cauza profanării zilei Sale sfinte. Neemia a zis: “Pe vremea aceea am văzut în Iuda niște oameni călcând la teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgari cu vin, struguri și smochine, și cu tot felul de lucruri, și aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Și i-am mustrat chiar în ziua când își vindeau mărfurile.” Neemia 13, 15.VI 163.2

Și Ieremia le-a poruncit: “Luați seama în sufletele voastre, să nu purtați nici o povară în ziua Sabatului, și să n-o aduceți înăuntru pe porțile Ierusalimului. Să nu scoateți din casele voastre nici o povară în ziua Sabatului, și să nu faceți nici o lucrare, ci sfințiți ziua Sabatului, cum am poruncit părinților voștri.” Ieremia 17, 21-22.VI 164.1

Totuși ei nu au luat seama la avertismentele profeților inspirați, și s-au depărtat din ce în ce mai mult de credința părinților lor. În cele din urmă au izbucnit asupra lor nenorociri, prigoniri și sclavie, ca urmare a nesocotirii prescripțiilor dumnezeiești.VI 164.2

Îngroziți prin aceste lovituri ale pedepsei divine, ei s-au întors apoi la respectarea cea mai aspră a tuturor formelor exterioare prescrise de legea cea sfântă. Nemulțumiți numai cu atâta, ei au făcut chiar adăugări împovărătoare la aceste ceremonii. Mândria și bigotismul lor i-a dus la o tâlcuire mărginită a ordinelor lui Dumnezeu. Cu timpul urmașii lor s-au învăluit într-un gard formalist de tradiții și de datini strămoșești, care au ajuns în curând să fie privite cu aceeași sfințenie, ca și legea originală. Această încredere de sine și aceste dispoziții făcute de ei înșiși, în legătură cu prejudecățile lor față de celelalte națiuni, i-au făcut să se împotrivească Spiritului lui Dumnezeu și să se depărteze din ce în ce mai mult de harul Său.VI 164.3

Aceste pretenții și restricții erau atât de împovărătoare, încât Isus a declarat: “Ei leagă sarcini grele și anevoie de purtat, și le pun pe umerii oamenilor”. Conduita falsă a datoriei lor și semnele superficiale de recunoaștere a evlaviei și sfințeniei lor au întunecat pretențiile adevărate și precise ale lui Dumnezeu. Adevăratul serviciu al inimii a fost neglijat prin respectarea riguroasă a ceremoniilor exterioare. Îngrămădind prescripții peste prescripții, iudeii au sucit poruncile lui Dumnezeu până într-atât, încât pe vremea lui Hristos, când Mântuitorul săvârșea în Sabat fapte de milostenie, ei au fost gata să-L învinuiască că ar profana Sabatul.VI 164.4

Grânele erau coapte pentru seceriș, când Mântuitorul și ucenicii Săi treceau odată într-un Sabat prin lanurile de grâu. Ucenicii erau flămânzi, căci Maestrul lor și-a continuat lucrarea Sa de învățătură și de vindecare până la o oră înaintată, și ei au fost un timp îndelungat fără mâncare. De aceea ei au început să culeagă spice și să mănânce, în armonie cu legea lui Moise, care prescria măsura de prevedere, zicând: “Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mâna, dar secera în holdele aproapelui tău să n-o pui.” Deuteronom 23, 25.VI 164.5

Spionii erau totuși mereu pe urmele lui Isus, și căutau o ocazie de a-L învinui și osândi. Văzând această faptă a ucenicilor, ei s-au plâns chiar Domnului cu cuvintele: “Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.” Matei 12, 2. Cu aceasta ei dovedeau îngustimea vederilor lor cu privire la legea lui Dumnezeu. Totuși Isus a apărat pe ucenicii Săi după cum urmează: “Oare n-ați citit ce a făcut David, când a flămânzit, el și cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților?” Și le-a zis: “Căci Fiul omului este Domn și al Sabatului.” Matei 12, 2-4.8.VI 165.1

Dacă chiar profanarea Sanctuarului din partea lui David a fost scuzată, pentru că era flămând tare, și dacă fapta sa nu i s-a socotit ca păcat, atunci cu cât mai scuzabilă, era simpla comportare a ucenicilor, că rupeau spice în Sabat și le mâncau. Isus voia să întipărească, atât ucenicilor cât și vrăjmașilor Săi, învățătura că servirea lui Dumnezeu este cea dintâi dintre toate datoriile, și dacă cineva e obosit și flămând din cauza lucrului, atunci îi este permis chiar și în Sabat a-și satisface necesitățile firii sale omenești. Această întocmire sfântă nu a fost făcută pentru a provoca durere și indispoziție, în loc de binecuvântare. “Sabatul a fost făcut pentru om”, spre a-i aduce odihnă și pace, și spre a-i aminti despre opera Creatorului Său, iar nu spre a deveni pentru el o povară apăsătoare.VI 165.2

Lucrarea care se săvârșea în templu în ziua Sabatului, era în acord cu legea jertfelor, și totuși același lucru dacă ar fi fost săvârșit într-o împrejurare obișnuită de afaceri, ar fi fost o violare a poruncii dumnezeiești. Culegerea și mâncarea din produsele câmpului, pentru a întreține puterile corporale, care erau necesare pentru a servi lui Dumnezeu, era permisă conform cu legea. Isus încoronă argumentația Sa, declarându-Se pe Sine ca “Domn al Sabatului” — mai presus de orice întrebare și de orice lege. Acest Judecător nemărginit scutește pe ucenici de orice mustrare, sprijinindu-Se tocmai pe prescripțiile, de a căror violare ei erau învinuiți.VI 165.3

Dar Isus nu a considerat ca închisă chestiunea, până ce nu a făcut și vrăjmașilor o mustrare. El a declarat, că ei în orbia lor au pierdut din vedere adevăratul scop al Sabatului, și le-a zis: “Dacă ați fi știut ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfe’, n-ați fi osândit pe niște nevinovați.” Matei 12, 7. El a comparat apoi multele lor obiceiuri fără inimă cu adevărata credincioșie și iubire miloasă, care trebuie să caracterizeze pe închinătorii cei sinceri ai lui Dumnezeu: “Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot! Dar ei au călcat legământul ca oricare om de rând; și nu Mi-au fost credincioși atunci.” Osea 6, 6-7.VI 166.1

Isus a fost crescut în mijlocul acestui popor, care era plin atât de mult de bigotism și de prejudecăți; de aceea El știa că pentru vindecarea în Sabat va fi considerat călcător al legii. El a realizat că fariseii vor folosi aceste fapte, spre a ațâța poporul. El a știut, că ei vor folosi aceste fapte de îndurare ca pe niște motive puternice, de a influența sufletul mulțimii, care în toată viața lor au fost legați de îngrădirile și pretențiile iudaice. Deși El știa toate acestea, totuși nu L-au împiedicat de a dărâma zidul lipsit de rațiune al superstiției, cu care era înconjurat Sabatul, și de a învăța pe oameni, că iubirea și binefacerea sunt permise în orice zi.VI 166.2

El a intrat în sinagogă și a văzut acolo pe un om cu mâna uscată. Fariseii Îl pândeau, ca să vadă, ce va face El în cazul acesta, dacă va vindeca pe acel om în Sabat sau nu. Singura lor străduință era, de a găsi o pricină de învinuire contra Lui. Isus a privit la omul cu mâna uscată și i-a poruncit să treacă în față. Apoi a întrebat: “Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viața cuiva sau s-o pierzi? Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-și privirile cu mânie peste ei, și mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: ‘Întinde-ți mâna!’ el a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă.” Marcu 3, 4-5.VI 166.3

El a justificat această lucrare de vindecare a celui cu mâna uscată ca fiind în desăvârșită armonie cu principiile poruncii a patra. Totuși ei L-au întrebat: “Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?” Atunci Isus le-a dat un răspuns lămurit și hotărât: “Cine este omul acela dintre voi, care, dacă are o oaie, și-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce și s-o scoată afară? Cu cât mai de preț este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat!”VI 166.4

Spionii care erau de față nu au îndrăznit să răspundă la această întrebare în fața mulțimii, de teamă, ca să nu se încurce, pricinuindu-și greutăți. Ei știau, că deși pe un om îl lăsau mai bine să sufere și să moară, decât să-i procure o alinare în ziua Domnului; unui animal îi ajutau totuși imediat, când se afla în primejdie, căci altfel stăpânul ar fi suferit o pagubă. În felul acesta animalul lipsit de rațiune era ridicat mai presus de omul, care era creat totuși după chipul lui Dumnezeu.VI 167.1

Isus dorea să îndrepte învățăturile false ale iudeilor despre Sabat, și să întipărească și ucenicilor Săi adevărul că faptele de milostenie sunt permise în această zi. Prin vindecarea omului cu mâna uscată în Sabat, El a dat la o parte datina iudeilor, și a lăsat porunca a patra să apară în forma sa originală. Prin această faptă Sabatul a fost înălțat dând la o parte restricțiile nefolositoare, care au fost îngrămădite asupra lui. Fapta Sa de milostivire a onorat această zi, pe când aceia, care se plângeau din pricina Lui, profanau ei înșiși Sabatul prin obiceiurile și ceremoniile lor nefolositoare.VI 167.2

Există în zilele noastre predicatori, care învață, că Fiul lui Dumnezeu ar fi călcat Sabatul, și că ar fi îndreptățit și pe ucenicii Săi să facă la fel. Ei se folosesc de aceleași pretexte ca și iudeii critici, deși în aparență pentru alt scop, susținând că Hristos ar fi desființat Sabatul.VI 167.3

Isus S-a adresat fariseilor cu întrebarea, dacă se cuvine a face bine în Sabat sau a face rău, a scăpa un suflet sau a omorî, prin aceasta le-a pus în față propriile lor intenții nelegiuite.VI 167.4

Ei Îl urmăreau îndeaproape pretutindeni, spre a găsi prilej de învinuire falsă contra Lui; ei urmăreau viața Sa cu o ură și răutate înverșunată, pe când El scăpa la mulți viața, umplându-le inima de fericire și mulțumire. Ce era mai bine a face sâmbăta, a omorî un suflet, după cum ei intenționau, sau a vindeca pe bolnavi, după cum făcea El? Era oare mai drept a nutri cugete ucigașe în inimă în ziua cea sfântă a lui Dumnezeu, decât iubire față de toți oamenii, care se dă pe față prin fapte de milă și iubire?VI 167.5