Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Nunta din Cana

    După ce Isus a părăsit Iordanul, S-a îndreptat spre Galileea. Acum El Și-a început marea lucrare a vieții Sale, și caracterul dumnezeiesc al misiunii Sale a fost dovedit prin descoperirea puterii supranaturale.VI 80.1

    În Cana, un oraș din Galileea, trebuia să aibă loc sărbătorirea unei nunți printre rudele lui Iosif și Maria. Hristos a știut despre aceasta; de asemenea îi era cunoscut, că acolo vor fi de față multe persoane cu influență; de aceea El a pornit împreună cu ucenicii Săi pe calea spre Cana. Îndată ce s-a făcut cunoscut că Isus se află în acel loc, El și ucenicii Săi au primit o deosebită invitație la nuntă, pe care a primit-o cu bunăvoință.VI 80.2

    El a fost mult timp despărțit de mama Sa. În decursul acestui timp, El a primit botezul de la Ioan și a suportat ispitirea în pustie. Diferite zvonuri despre Fiul ei și suferințele prin care El a trecut, au ajuns la Maria. Ioan, unul dintre cei nouă ucenici, a căutat pe Isus, și L-a găsit în starea Sa înjosită, slăbit și cu semne de mare suferință corporală și spirituală. Isus, care nu dorea ca Ioan să fie martor al umilinței Sale, l-a îndepărtat cu blândețe dar cu hotărâre din prezența Sa. El dorea să fie singur; nici un ochi omenesc nu trebuia să privească la chinurile Sale; El nu a dorit compătimire în suferințele Sale de la nici o inimă omenească.VI 80.3

    Ucenicul a căutat pe Maria în locuința ei, și i-a povestit de întâlnirea lui cu Isus, cum și despre evenimentele de la botezul Său, când glasul lui Dumnezeu a fost auzit recunoscând pe Fiul Său, și pe Ioan indicând asupra lui Isus și strigând: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii.” Timp de trei ani de zile, a strâns Maria cu îngrijire în inima ei toate dovezile, că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul cel făgăduit al lumii. Iosif a murit acum, iar ea nu mai avea pe nimeni, căruia să-i mai poată încredința cugetările ei. Ea șchiopătase între nădejde și îndoială chinuitoare, dar nutrea mai mult sau mai puțin încrederea că Fiul ei este într-adevăr Cel Făgăduit.VI 80.4

    În timpul celor două luni din urmă ea a fost întristată, îndeosebi pentru că a fost silită să trăiască separată de Fiul ei atât de credincios și ascultător întotdeauna. Mama care a rămas văduvă era îndurerată de asemenea pentru suferințele, pe care Hristos a trebuit să le suporte în singurătate. Mesianitatea Sa i-a produs atât o durere adâncă, cât și o bucurie mare. Dar acum iată că L-a întâlnit într-un mod ciudat, după cum i se părea ei, la ospățul unei nunți, pe acel Fiu simțitor, și plin de sentimentul datoriei, și totuși nu mai era Acela, căci fața i-a fost schimbată; ea a recunoscut urmele luptei Sale violente din pustie, și dovada misiunii Sale înalte este evidentă în expresia sfântă a feței Sale și în înfățișarea dulce a demnității Sale. Ea Îl vede însoțit de o mulțime de tineri, care Îl numesc cu mult respect “Învățătorul” lor. Aceștia îi povestesc Mariei despre lucrurile minunate, pe care ei le-au văzut la botezul Său și la multe alte ocazii, și ei zic în cele din urmă: “Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege și în profeți, pe Isus din Nazaret, pe Mesia cel mult așteptat”.VI 81.1

    Inima Mariei a fost umplută de bucurie prin asigurare, că nădejdea pe care a nutrit-o atât de mult trebuie să fie adevărată. Ar fi fost desigur ceva destul de ciudat, dacă odată cu această bucurie sfântă nu s-ar fi amestecat și o urmă de mândrie de mamă. În cele din urmă oaspeții s-au adunat, și timpul a trecut repede. S-a întâmplat însă un eveniment care a provocat atât consternare, cât și neplăcere. S-a constatat că dintr-un motiv oarecare vinul s-a terminat. Acest vin era must curat de struguri, și la o așa oră târzie era cu neputință a se mai procura așa ceva. De aceea mama lui Isus, care ca rudă juca un mare rol la nuntă, s-a adresat Fiului ei și I-a zis: “Nu mai au vin.” În această comunicare se afla o cerere ascunsă, sau mai bine zis un îndemn, ca El, căruia toate lucrurile Îi erau cu putință, să le ajute în nevoia lor. Isus însă i-a răspuns: “Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”VI 81.2

    Prezența Sa a fost plină de respect, dar totuși ferm și hotărât; El intenționa să dea Mariei o învățătură, că timpul ei de supraveghere maternă a trecut. În fața Lui sta acum uriașa Sa lucrare, și nimeni nu trebuia să-I poruncească în ce privește exercitarea puterii dumnezeiești. Există primejdia, ca Maria sprijinindu-se pe Fiul ei Isus, să pretindă o întâietate deosebită. Dar ca Fiu al Celui Prea Înalt și ca Mântuitor al lumii, El nu trebuia să fie împiedicat de nici-o legătură pământească în aducerea la îndeplinire a misiunii Sale cerești, sau să influențeze calea vieții Sale. Era necesar, ca El să se prezinte liber de orice considerație personală, gata a îndeplini voința Tatălui Său ceresc.VI 82.1

    Isus iubea cu gingășie pe mama Sa. Timp de treizeci de ani El a stat sub autoritatea părintească, dar acum timpul a sosit și El trebuia să fie devotat în mod exclusiv lucrării Tatălui Său. Mustrând pe mama Sa, El a mustrat de asemenea o mare clasă de oameni, care nutresc o dragoste idolatră pentru familia lor și din cauza legăturii familiare, se lasă împiedicați de la servirea lui Dumnezeu. Iubirea omenească este o însușire sfântă; totuși noi nu trebuie să tolerăm, ca aceasta să stea în calea experiențelor noastre religioase, sau ca inimile noastre să fie abătute prin aceasta de la Dumnezeu.VI 82.2

    Isus era pe deplin conștient despre chemarea viitoare a vieții Sale. Puterea Sa dumnezeiască a fost ascunsă, și timp de treizeci de ani El a așteptat cu răbdare în întuneric și apăsare, fără a porni înainte de timp la lucru. Maria însă dorea în mândria inimii ei, ca Isus să dovedească societății adunate originea Sa dumnezeiască. După părerea ei se și oferise o ocazie favorabilă de a dovedi printr-o minune adevăratul Său caracter la toți cei de față, pentru a-i oferi poziția pe care El avea s-o ia în fața iudeilor. El a răspuns însă că ceasul Său nu a venit încă. Mai înainte de a fi onorat și preamărit ca Rege, El trebuia să umble pe acest pământ ca om al durerilor și obișnuit cu suferința.VI 82.3

    Relațiile pământești ale lui Hristos cu mama Sa erau acum terminate. El care a fost Fiul lor supus, era acum Stăpânul lor dumnezeiesc. Singura lor nădejde consta, ca și la întreaga omenire, în a crede în El ca Salvator al lumii și a-I da o ascultare necondiționată. O biserică abătută de la Sfintele Scripturi pune pe mama lui Hristos pe aceeași treaptă cu Fiul Dumnezeului nemărginit. Mântuitorul, din contră, pune chestiunea într-o lumină cu totul deosebită și arată în mod precis, că legătura de rudenie nu-i ridică nicidecum la înălțimea Sa, și nici nu le asigură viitorul. Simpatiile pământești nu trebuiau să mai influențeze mai departe pe Acela, a cărui misiune cuprindea întreaga lume.VI 82.4

    Mama lui Hristos pricepea caracterul Fiului ei, și se pleca cu supunere în fața voinței Sale. Ea știa, că El ar accepta dorința ei, dacă ar fi bine să facă aceasta. Procedeul ei a dovedit deplina ei încredere în înțelepciunea și puterea Sa, și la această încredere Isus a răspuns prin minunea care a urmat. Maria a zis numai la cei ce serveau la masă: “Să faceți orice vă va zice”. În acest mod ea a făcut ce putea pentru a pregăti calea. La intrarea în casă se aflau șase vase de apă făcute din piatră. Isus a zis slujitorilor să le umple cu apă. Ei au împlinit îndată această cerință ciudată. La cererea de a se aduce vin pentru întrebuințarea neapărată, Isus a poruncit: “Scoateți acum și aduceți nunului”. Slujitorii au observat cu uimire, că în locul apei cristaline, cu care ei au umplut vasele, era acum vin. Atât nunul cât și majoritatea oaspeților nu au observat că s-a terminat vinul; de aceea nunul s-a mirat când a gustat, căci acesta era cu mult mai bun decât orice vin, pe care l-a băut el mai înainte, și cu totul deosebit de cel pe care l-au adus la începutul mesei.VI 83.1

    El a chemat pe mire și i-a zis: “Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; și, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun; dar tu ai ținut vinul cel bun până acum.” În această minune Isus luminează adevărul, că deși lumea oferă mai întâi darurile ei cele mai bune, pentru a desfăta simțurile și a plăcea ochilor, El ne dăruiește mereu binecuvântările Sale noi și reînsuflețitoare până la sfârșit. De ele nu ne vom scârbi niciodată; și nici inima nu se va obosi de ele. Plăcerile lumii ne lasă nemulțumiți, vinul ei se transformă cu timpul în amărăciune și bucuriile lor în întristare. Ceea ce se începe cu cântece și cu chefuri, se încheie de multe ori în plictiseală și scârbă. Din contră Isus ne oferă pentru suflet un ospăț, care ne aduce pururea mulțumire și bucurie. Acel nou dar majorează capacitățile primitorului, de a prețui și a folosi mai bine binecuvântările Domnului. El nu ne măsoară cu zgârcenie, ci ne dă peste dorința și așteptarea noastră.VI 83.2

    Acest dar al lui Hristos pentru acea sărbătoare a nunții era un simbol al mijloacelor de mântuire. Apa reprezenta botezul în moartea Sa, iar vinul vărsarea sângelui Său pentru curățirea păcatelor lumii. Măsurile luate pentru oaspeții de la nuntă erau îndestulătoare, și nu mai puțin suficiente sunt și mijloacele pentru ștergerea fărădelegilor omenești.VI 84.1

    Isus tocmai S-a înapoiat de la lunga Sa postire în pustie, unde a suferit, pentru a zdrobi stăpânirea poftelor rele asupra oamenilor. Printre alte rele, aceste fapte, au dus la satisfaceri necumpătate cu băuturi îmbătătoare. Hristos nu a pregătit oaspeților de la nuntă un vin fermentat sau falsificat, care să îmbete, ci un must de struguri curat și sterilizat. Prin acesta gustul este adus în armonie cu un apetit sănătos.VI 84.2

    Oaspeții au recunoscut calitatea superioară a vinului, și la întrebările lor, slujitorii au raportat despre fapta minunată a tânărului Galileean. Societate a ascultat cu o uimire fără margini, și cuvinte de îndoială și surprindere se auzeau tare. În cele din urmă au căutat pe Isus, ca să-I dea cinstea cuvenită și ca să afle, cum a prefăcut el într-un așa mod minunat apa în vin. El nu a mai putut fi găsit. Cu o simplitate plină de demnitate El a făcut această minune și apoi S-a îndepărtat în liniște.VI 84.3

    Când s-a aflat că Isus într-adevăr a plecat, atenția societății a fost îndreptată asupra ucenicilor, care au rămas în urmă. Pentru prima dată au avut aceștia ocazia să-și mărturisească credința lor în Isus din Nazaret ca Mântuitor al lumii. Ioan a povestit, despre cele ce a auzit și văzut în învățăturile Sale. El le-a vorbit despre întâmplările minunate de la botezarea lui Isus prin profetul Ioan în Iordan; cum lumina și strălucirea s-au coborât atunci din cer asupra Lui în chip de porumbel, în timp ce un glas care venea din cerul senin și deschis L-a declarat ca Fiu al Tatălui cel nemărginit. Ioan le-a istorisit aceste fapte cu o limpezime și exactitate convingătoare. Curiozitatea tuturor celor de față a fost trezită, și mulți care au așteptat cu dor venirea lui Mesia, credeau că acesta va fi poate Cel Promis încă de mult lui Israel.VI 84.4

    Vestea despre această minune a lui Isus s-a răspândit în toate împrejurimile și a ajuns chiar până la Ierusalim. Preoții și bătrânii au auzit despre aceasta cu uimire. Ei au cercetat cu un nou interes profețiile referitoare la venirea lui Hristos. Cu cea mai mare lăcomie și îngrijorare se urmărea a se afla intențiile și misiunea acestui nou învățător, care a pășit în mijlocul poporului într-un mod atât de modest și de fără pretenții, și totuși El făcea ceea ce nimeni înainte de El nu a fost în stare să facă. În contrast cu purtarea fariseilor și a celorlalți demnitari, care au respectat o rezervă strictă, El a luat parte la ospățul unei nunți și cu chipul acesta El a aprobat prin prezența Sa întrunirile sociale, fără a rămâne asupra Lui vreo umbră de frivolitate lumească.VI 84.5

    În aceasta noi găsim o învățătură pentru urmașii lui Hristos din toate timpurile și anume: de a nu se izola de societate, și a se abține de la orice relație socială, sau de a năzui după o completă despărțire de ceilalți oameni. Pentru a câștiga toate clasele poporului, noi trebuie să mergem acolo, unde se găsesc ei, deoarece numai rar se întâmplă ca ei să ne caute din propria lor dorință. Nu numai de la amvon se pot mișca inimile oamenilor pentru adevărul dumnezeiesc. Hristos a trezit interesul lor, mergând între ei, ca unul care dorea binele lor. El îi vizita la ocupația lor zilnică și le dovedea simpatia Sa sinceră pentru interesele lor vremelnice. El introducea învățăturile Sale în cercul familiar, și familii întregi se bucurau astfel de influența prezenței Sale divine. Compătimirea Sa puternică, personală, a făcut ca multe inimi să fie câștigate pentru cauza Sa.VI 85.1

    Acest exemplu al marelui Maestru ar trebui să fie urmat în mod conștiincios de toți servii Săi. Oricât de pline de învățăminte și de folositoare ar fi cuvântările lor publice, totuși n-ar trebui să uite niciodată, că mai există și un alt câmp de lucru, care deși modest, promite totuși un succes tot atât de mare. Acesta se află atât în păturile de jos ale poporului, cât și în locuințele pretențioase ale mai marilor, la masa ospitalieră și la întrunirile pentru scopuri de distracții sociale nevinovate.VI 85.2

    Comportarea lui Isus în această privință a stat într-un contrast izbitor față de aceea a conducătorilor de frunte ai iudeilor. Ei se deosebeau de popor, pentru care nu aveau nici o milă și nu se gândeau nici la avantajele acestuia, și nici nu căutau să câștige prietenia sa. Totuși Hristos s-a unit cu interesele poporului, și același lucru trebuie să-l facă și acei, care predică cuvântul Său; aceasta însă nu pentru a satisface înclinația lor la plăceri, distracții sau petreceri personale, ci pentru a prinde orice ocazie de a face bine, și de a vărsa lumina adevărului în inimile oamenilor; în același timp, ei trebuie să ducă o viață curată și nemânjită de teoriile și deșertăciunea societății.VI 85.3

    Prin prezența Sa la ospățul acestei nunți, Isus voia mai pe sus de toate să se opună spiritului de izolare al societății iudaice și să pregătească calea pentru un mod de viață mai sociabil. El nu a venit numai ca Mesia al Iudeilor, ci ca Salvator al lumii. Fariseii și mai marii poporului se abțineau de la relația cu celelalte clase și comunicau numai între ei; ei nu se țineau departe numai de contactul cu păgânii, ci chiar cu majoritatea propriului lor popor, și învățăturile lor făceau ca iudeii să se izoleze în totul față de cealaltă lume, prin care deveneau mândri în îndreptățirea lor de sine, egoiști și intoleranți. Această izolare strictă și sfințenia prefăcută a fariseilor le-a mărginit mult influența și a provocat o prejudecată, pe care Hristos voia s-o îndepărteze, pentru ca influența soliei Sale să fie simțită de toate clasele.VI 86.1

    Acei care caută a-și apăra religia lor printr-o izolare completă de ceilalți de altă religie, spre a scăpa astfel de mânjirea lumii, pierd ocazii de aur pentru a lumina omenirea și a o face fericită. Mântuitorul căuta pe oameni pe străzi, în casele lor, la bordul corăbiilor, în sinagogi, pe malul mării și la ospățul nunților. El petrecea mult timp în munți în rugăciuni zeloase, pentru a dobândi întărire pentru lucrul Său obositor printre oameni, în străduința Sa, de a aduce ușurare celor sărmani, celor bolnavi, celor neștiutori și la toți cei legați cu lanțurile lui Satan, și a instrui de asemenea pe cei bogați și cu vază cu privire la datoria lor.VI 86.2

    Activitatea chemării lui Hristos stătea într-un contrast izbitor cu aceea a bătrânilor iudei. Aceștia nu aveau nici o legătură cu omenirea suferindă; considerându-se pe ei înșiși ca favoriți ai lui Dumnezeu, ei își dădeau o aparență necuviincioasă de dreptate și de demnitate. Iudeii s-au abătut atât de mult de la învățăturile lui Iehova, încât gândeau, că în ochii lui Dumnezeu ei vor fi priviți ca drepți și vor dobândi împlinirea profețiilor Sale, dacă vor respecta cu strictețe litera legii lui Moise.VI 86.3

    Zelul, cu care ei se conformau învățăturilor fruntașilor lor, le dădea o aparență de mare evlavie. Nemulțumiți cu respectarea poruncilor prescrise lor de Dumnezeu prin Moise, ei căutau neîncetat după datorii mai stricte și mai grele. Măsura de conduită a sfințeniei lor, ei o puneau pe mulțimea ceremoniilor lor, în timp ce inimile lor erau pline de fățărnicie, mândrie și cu zgârcenie. Blestemul lui Dumnezeu apăsa asupra lor din cauza nelegiuirii lor, pe când ei pretindeau a fi singura națiune dreaptă pe pământ.VI 87.1

    Ei au primit tâlcuiri ale legii nechemate și nelămurite, au adăugat prescripții după prescripții, au restrâns libertatea cugetării și a umblării până ce poruncile, rânduielile și serviciul lui Dumnezeu s-au pierdut într-o mulțime nemărginită de obiceiuri și ceremonii fără însemnătate. Religia lor era un jug de sclavie. Ei au devenit atât de strâmți la inimă, încât le era cu neputință să-și împlinească datoriile esențiale ale vieții lor, fără a recurge la ajutorul păgânilor pentru serviciile, pe care ei înșiși erau opriți să le facă de teamă ca să nu se mânjească. Ei erau în continuu stăpâniți de o teamă chinuitoare, de a nu se necurăți. Având neîncetat privirea ațintită asupra acestor obiecte, cercul lor de vedere a devenit din ce în ce tot mai strâmt.VI 87.2

    Isus Și-a început lucrarea Sa de îndreptare, începând a da pe față milă pentru omenire. El era iudeu și intenționa să trăiască ca un model desăvârșit pentru oricine, care era cu adevărat iudeu cu inima. Deși a mustrat pe farisei pentru evlavia lor prefăcută și a căutat să elibereze poporul de pretențiile iraționale, pe care ei le puneau asupra lui, totuși El a arătat cel mai mare respect pentru legea lui Dumnezeu și învăța ascultarea de prescripțiile acesteia.VI 87.3

    Isus a mustrat necumpătarea, destrăbălarea și nebunia; totuși El era sociabil din fire. El primea invitațiile la masă, atât de la învățați și fruntași, cât și de la cei sărmani și întristați. La aceste ocazii, conversația Sa era înălțătoare și instructivă și de un efect surprinzător asupra ascultătorilor Săi. El nu-Și permitea nici o petrecere destrăbălată sau chefuri, pe când o distracție nevinovată era aprobată de El. O nuntă iudaică era o ocazie solemnă și plină de însemnătate, ale cărei petreceri și bucurii nu erau ceva urâcios pentru Fiul omului. Minunea săvârșită avea scopul să risipească prejudecățile iudeilor și să dea ucenicilor lui Isus o învățătură despre mila și iubirea de oameni. Rudele Sale au fost atrase către El printr-o simpatie adâncă, și când El a părăsit acel loc spre a merge la Capernaum, ei L-au însoțit. În același timp, Isus a sfințit căsătoria ca pe o întocmire dumnezeiască, și în tot timpul lucrării Sale de mai târziu, El a avut un deosebit respect față de legătura de căsătorie, luând aceasta ca pildă pentru a explica multe adevăruri însemnate.VI 87.4

    Al doilea pas al lui Isus, consta în aceea, de a se arăta propriului Său popor în adevăratul Său caracter. El a mers la Nazaret unde era cunoscut ca un meseriaș fără pretenții și a intrat în Sabat în sinagogă. Potrivit obiceiului, bătrânul adunării citea un paragraf din profeți, și îndemna poporul, ca să stăruie în credință în Cel ce avea să vină, care avea să aducă cu Sine o domnie atât de glorioasă și care avea să-i elibereze de toate apăsările. El căuta să reînsuflețească credința și curajul iudeilor, repetând dovezile despre venirea în curând a lui Mesia și accentuând îndeosebi puterea împărătească și maiestatea glorioasă, care avea să însoțească venirea Sa. El explica în fața ascultătorilor săi caracterul vremelnic al domniei lui Hristos pe un tron pământesc în Ierusalim și susținea că împărăția Sa va fi pământească, că Mesia va apărea în fruntea armatelor, pentru a înfrânge pe păgâni și a elibera pe Israel de apăsarea vrăjmașilor săi.VI 88.1

    La sfârșitul serviciului divin, Isus S-a ridicat în picioare cu o demnitate liniștită și a rugat pe prezbiter, să-i aducă cartea profetului Isaia. Și a deschis cartea și a găsit locul unde era scris: “‘Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați, și să vestesc anul de îndurare al Domnului.’ În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, și a șezut jos. Toți cei ce se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: ‘Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit.’ Și toți Îl vorbeau de bine, și se mirau de cuvintele pline de har, care ieșeau din gura Lui.” Luca 4, 18-22.VI 88.2

    Textul pe care L-a citit Isus era tâlcuit ca referindu-se la viitorul Mesia și la lucrarea Sa. Și când Mântuitorul a explicat cuvintele citite și le-a lămurit că ele se referă la lucrarea cea sfântă a lui Mesia — ca un Ajutor al celor apăsați, ca un Liberator al celor închiși, ca un Mângâietor al celor suferinzi, ca un Restaurator și ca un Luminător al celor orbi, care descoperă lumii lumina adevărului, poporul a fost captivat cu putere de înțelepciunea și puterea cuvintelor Sale și răspundea cu ardoare zicând Amin și proslăvind pe Dumnezeu. Isus nu a fost format în școala profeților, și totuși nici chiar cel mai învățat rabin nu putea vorbi cu o atât de mare putere și autoritate ca acest tânăr Galileean.VI 88.3

    Chipul și modul Său impresionant, cuvintele Sale pătrunzătoare și pline de însemnătate și lumina dumnezeiască ce strălucea de pe fața Sa influența asupra poporului cu o putere pe care ei niciodată nu au simțit-o până aici, când Isus stătea în fața lor, ca un Tâlcuitor viu al cuvintelor profeților cu privire la El Însuși. Dar când El le-a făcut cunoscut că “astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-ați auzit”, sufletele ascultătorilor Săi au fost silite să cumpănească pretențiile Sale ca Mesia.VI 89.1

    Interesul celor adunați a fost trezit pe deplin, iar inimile lor au fost umplute de bucurie, totuși Satana a fost la îndemână ca să insufle îndoială și necredință, și ei și-au amintit, cine era Acela care le vorbea ca la niște orbi și lâncezeau în robie, care aveau nevoie de un ajutor deosebit. Mulți dintre cei prezenți cunoșteau bine viața modestă a lui Isus, ca a unui fiu de teslar, care a lucrat cu tatăl Său Iosif la meseria sa. El nu a pretins niciodată vreo distincție sau mărire, și locuința Sa făcea parte dintre cele simple și de jos.VI 89.2

    Dar Mesia cel așteptat al iudeilor era înfățișat de ei într-un contrast desăvârșit față de acest bărbat modest. Ei credeau că El va veni cu onoare și mărire, și va ridica iarăși tronul lui David prin puterea armelor. Și ei au început să murmure: Acesta nu poate fi cel așteptat, care va izbăvi pe Israel. “Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată și mamă îi cunoaștem?” Ei refuzau să creadă în El, până ce avea să dea un semn deosebit. Inimile lor au fost deschise astfel necredinței și prejudecata a pus stăpânire asupra lor și le-a orbit puterea lor de judecată, așa încât ei au dat la o parte dovada, pe care au primit-o deja. Când au auzit cuvintele lui Isus inimile lor au fost cuprinse de conștiința că numai Salvatorul putea vorbi astfel către ei.VI 89.3

    Dar Isus le-a dat acum încă un semn despre lucrarea Sa dumnezeiască, dând pe față secretele gândurilor lor: “Fără îndoială Îmi veți spune zicala aceea: ‘Doctore vindecă-te pe tine însuți’; și Îmi veți zice: ‘Fă și aici în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.’ ‘Dar’ a adăugat El ‘adevărat vă spun că, niciun proroc nu este primit bine în patria lui. Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani și șase luni, și când a venit o foamete mare peste toată țara, erau multe văduve în Israel; și totuși Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel, pe vremea prorocului Elisei; și totuși niciunul din ei n-a fost curățit, afară de Naaman, Sirianul.’” Luca 4, 23-27.VI 90.1

    Isus citea cugetele cele mai secrete ale acelora, care stăteau în fața Lui, și a răspuns la întrebările lor cu această istorisire a evenimentelor din viața profeților. Acei bărbați pe care Dumnezeu i-a ales la o lucrare deosebită și importantă nu aveau să lucreze pentru un popor învârtoșat și necredincios. Dar acei care aveau inimi simțitoare și o credință statornică, au fost favorizați într-un mod deosebit cu dovezile puterii dumnezeiești descoperite prin mijlocirea profeților sfinți.VI 90.2

    Prin amintirea apostaziei lui Israel de pe vremea lui Ilie, Isus a demonstrat și starea adevărată a poporului către care el vorbea. Necredința și înălțarea vechii națiuni iudaice, a avut ca urmare că Dumnezeu a trecut cu vederea pe multe văduve, pe mulți săraci și lipsiți, pentru a găsi pentru servul Său un loc de refugiu la un popor păgân, și să-l lase sub adăpostul unei femei păgâne. Dar această femeie, care a fost favorizată într-un mod deosebit prin aceasta, a trăit în armonie cu lumina, pe care ea o poseda. De asemenea, Dumnezeu a trecut cu vederea pe mulți leproși din Israel, deoarece necredința și abuzarea de privilegiile dumnezeiești i-a pus într-o situație, în care Dumnezeu nu putea manifesta puterea Sa în favoarea lor. Pe de altă parte s-a întâmplat că un fruntaș păgân, care trăia potrivit convingerilor sale cu privire la ceea ce este drept și ce este nedrept, dar care totuși își recunoștea starea sa lipsită de ajutor și și-a deschis inima la învățăturile lui Hristos, a fost găsit vrednic de o deosebită favoare a lui Dumnezeu și nu numai că a fost curățat de lepra sa, dar a fost și luminat cu privire la adevărul dumnezeiesc.VI 90.3

    Prin aceasta Isus a dat o învățătură importantă, care trebuie bine luată în seamă de toți aceia, care mărturisesc numele Său până la sfârșitul timpului. Această învățătură era: că, chiar păgânii care trăiesc în conformitate cu cea mai bună lumină, pe care ei au primit-o, și fac ce este drept, atât pe cât ei sunt în stare să facă deosebire de ce este nedrept, sunt priviți de Dumnezeu cu o mai mare bunăvoință, decât acei care sunt binecuvântați cu o lumină mai strălucitoare, și au mari pretenții de evlavie, dar a căror viață zilnică este în contrazicere cu mărturisirea lor.VI 91.1

    În felul acesta a stat Isus în fața iudeilor, descoperindu-le în mod calm cugetele lor ascunse, și punându-le în față adevărul dureros al nedreptăților lor. Fiecare din cuvintele Sale tăia ca un cuțit ascuțit, punându-le în față umblarea lor stricată și necredința lor nelegiuită. Ei batjocoreau acum credința și respectul, pe care Isus li-l insuflase la început, ei refuzau să recunoască, că acest om, a cărui proveniență este din sărăcie și din pătura de jos, ar poseda mai multe avantaje decât alții. Ei nu voiau să aibă un împărat, care venea fără bogății și onoruri, și care nu sta în fruntea unor legiuni puternice.VI 91.2

    Necredința lor s-a transformat în ură. Satan stăpânea sufletele, și ei s-au întors cu mânie contra Salvatorului. Oamenii nelegiuiți s-au ridicat și au pus mâna pe El, L-au gonit afară din sinagogă, L-au dus afară din oraș și L-ar fi omorât chiar, dacă aceasta ar fi stat în puterea lor. Toți păreau a urmări pieirea Sa. Ei L-au îmbrâncit până la marginea unei prăpăstii și intenționau să-L împingă acolo. Strigătele și blestemele umpleau văzduhul. Unii aruncau cu pietre și cu bulgări după El; dar El a dispărut totuși din mijlocul lor, fără ca ei să știe cum și când. Îngerii lui Dumnezeu supravegheau pe Isus în mijlocul acelei gloate și ocroteau viața Sa. Solii cerești au stat de partea Sa în sinagogă pe când vorbea; și ei L-au însoțit, când era prigonit de iudeii necredincioși, înfuriați. Acești îngeri au orbit ochii gloatei turbate și au dus pe Isus într-un loc sigur.VI 91.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents