Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Solii alese 1 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Începutul soliei îngerului al treilea

    Fiecare dintre cei ce declară a crede că Domnul vine curând să cerceteze Scripturile ca niciodată mai înainte, deoarece Satana este hotărât să încerce orice mijloc posibil pentru a ține sufletele în întuneric și pentru a orbi mintea în fața pericolelor din vremurile în care trăim. Fiecare credincios să-și ia Biblia cu rugăciune stăruitoare, cerând să fie iluminat de Duhul Sfânt pentru a înțelege adevărul, ca să-L poată cunoaște mai bine pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Cercetați adevărul ca pe o comoară ascunsă și dezamăgiți-l pe vrăjmaș! [363] Timpul încercării se află chiar în fața noastră, deoarece solia îngerului al treilea, care a fost rostită cu glas puternic, a început să fie vestită deja prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Mântuitorul care iartă păcatele. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul, pentru că aceasta este lucrarea fiecărui om care a auzit solia de avertizare, și anume lucrarea de a-L înălța pe Isus, de a-L prezenta lumii așa cum a fost descoperit în tipurile din vechime, așa cum a fost prevestit prin simboluri, așa cum a fost arătat în descoperirile profeților și așa cum a fost prezentat în învățăturile date ucenicilor Săi și în minunile uimitoare pe care le-a făcut pentru fiii oamenilor. Cercetați Scripturile, pentru că ele mărturisesc despre El!SAa 178.6

    Dacă vreți să rezistați în timpul de necaz, trebuie să-L cunoașteți pe Hristos și să vă însușiți darul neprihănirii Sale, pe care El o atribuie păcătosului care se pocăiește. — Review and Herald, 22 noiembrie 1892SAa 179.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents