62 - ÎNDREPTĂȚIREA PRIN CREDINȚĂ ^{76Articol apărut în Bible Student’s Library Series, aprilie 1893}

Când îl iartă pe cel păcătos, Dumnezeu retrage pedeapsa pe care acesta o merită și îl tratează ca și când nu ar fi păcătuit niciodată, îi oferă favoarea divină și îl îndreptățește prin meritele neprihănirii lui Hristos. Cel păcătos poate să fie îndreptățit prin credința în ispășirea făcută de Fiul cel iubit al lui Dumnezeu, care a fost jertfa pentru păcatele lumii vinovate. Nimeni nu poate să fie îndreptățit prin niciuna dintre faptele proprii. El poate să fie eliberat de vinovăția păcatului, de condamnarea Legii și de pedeapsa pentru nelegiuire numai prin meritele suferinței, morții și învierii lui Hristos. Credința este singura condiție pe baza căreia poate fi obținută îndreptățirea, iar credința include nu numai o convingere, ci și încrederea.SAa 192.1

Mulți au o credință formală în Hristos, dar nu știu nimic despre dependența vitală de El, o dependență prin care credinciosul își însușește meritele unui Mântuitor răstignit și înviat. Despre această credință formală, Iacov spune: „Tu crezi că Dumnezeu este unul, și bine faci; dar și dracii cred... și se înfioară! Vrei, dar, să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică?” (Iacov 2,19.20). Mulți recunosc faptul că Isus Hristos este Mântuitorul lumii, dar, în același timp, [390] stau departe de El, nu se pocăiesc de păcatele lor și nu Îl primesc pe Isus ca Mântuitor personal. Credința lor este pur și simplu un consimțământ al minții și o judecare a adevărului, dar adevărul nu este adus în inimă, ca să poată sfinți sufletul și să poată schimba caracterul. „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit” (Romani 8,29.30). Chemarea și îndreptățirea nu sunt unul și același lucru. Chemarea este atragerea celui păcătos la Hristos și este o lucrare săvârșită de Duhul Sfânt asupra inimii, convingând de păcat și invitând la pocăință.SAa 192.2

Mulți sunt încurcați cu privire la ce anume constituie primii pași în lucrarea mântuirii. Se crede că pocăința este o lucrare pe care cel păcătos trebuie să o facă singur, ca să poată veni la Hristos. Ei cred că păcătosul trebuie să ajungă singur să fie pregătit pentru a obține binecuvântarea harului lui Dumnezeu. Deși este adevărat că pocăința trebuie să preceadă iertarea, deoarece numai o inimă frântă și smerită este vrednică să fie primită de Dumnezeu, totuși cel păcătos nu poate să ajungă singur la pocăință și nici să se pregătească singur pentru a veni la Hristos. Dacă nu se pocăiește, cel păcătos nu poate să fie iertat, însă întrebarea este dacă pocăința este lucrarea celui păcătos sau este darul lui Hristos. Oare păcătosul trebuie să aștepte până când este plin de remușcări pentru păcatul lui, înainte de a veni la Hristos? Chiar primul pas spre Hristos este făcut pentru că Duhul lui Dumnezeu îl atrage, iar omul răspunde și înaintează spre Hristos, ca să poată să se pocăiască.SAa 192.3

Cel păcătos este reprezentat ca fiind o oaie pierdută, iar o oaie pierdută nu se întoarce niciodată la staul, dacă nu este căutată și adusă înapoi de păstor. Prin puterea proprie, nimeni nu este în stare să se pocăiască și să se facă vrednic de a primi binecuvântarea îndreptățirii. Domnul Isus caută fără încetare să impresioneze mintea celui păcătos și să-i atragă privirile spre Sine, spre Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. [391] Noi nu putem face niciun pas în viața spirituală, decât dacă Isus atrage și întărește sufletul și ne conduce la experiența unei pocăințe de care nu trebuie să ne pară rău.SAa 192.4

Când a fost adus înaintea preoților celor mai de seamă și a saducheilor, apostolul Petru a prezentat cu claritate faptul că pocăința este darul lui Dumnezeu. El a vorbit despre Hristos, spunând: „Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor” (Fapte 5,31). Pocăința nu este darul lui Dumnezeu mai puțin decât sunt iertarea și îndreptățirea și nu poate fi experimentată dacă sufletul nu a primit-o de la Hristos. Noi suntem atrași la Hristos prin puterea și virtutea Sa. Harul smereniei vine prin El și tot de la El vine și îndreptățirea.SAa 192.5