Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Solii alese 1 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Podoabele exterioare

    Aceia care se flatează și își hrănesc eul, cultivând mândria, vanitatea și acordând îmbrăcămintei și aparențelor timpul și atenția [80] care ar trebui să fie acordate lucrării Domnului, atrag asupra lor o pierdere îngrozitoare. Mulți care sunt îmbrăcați în haine frumoase nu știu nimic despre împodobirea interioară, care este de mare preț în ochii lui Dumnezeu. Hainele lor frumoase acoperă o inimă păcătoasă și bolnavă, plină de vanitate și mândrie. Ei nu știu nimic despre ceea ce înseamnă: „Să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3,1).SAa 34.3

    Eu doresc nespus să fiu umplută de Duhul lui Hristos zi de zi. Comoara harului Său este mai valoroasă pentru mine decât aurul, argintul sau hainele costisitoare. Nu am simțit niciodată ca acum o dorință atât de arzătoare după neprihănire.SAa 34.4

    Când vor înțelege un crâmpei din ce a suferit Domnul Hristos pentru ele, ca să poată ajunge fiice ale lui Dumnezeu prin adopție, surorile mele nu vor mai fi satisfăcute de mândria lumească și de dragostea de sine. Ele nu se vor mai închina niciodată eului. Dumnezeu va fi singura lor preocupare și toată atenția lor va fi îndreptată către El.SAa 34.5

    Mă doare inima când mi se arată cât de mulți sunt aceia care fac un idol din propria persoană. Domnul Hristos a plătit prețul de răscumpărare pentru ei. Lui Îi aparține folosirea tuturor capacităților lor. Totuși inima lor este plină de dragoste de sine și de dorința după împodobire. Ei nu acordă nicio atenție cuvintelor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze” (Marcu 8,34). Mulțumirea eului Îl ascunde pe Hristos din fața ochilor lor. Ei nu au nicio dorință de a trăi în prezența lui Dumnezeu cu blândețe și umilință. Ei nu privesc la Isus. Ei nu se roagă să fie schimbați după chipul Său. Situația lor este reprezentată de omul care a venit la ospățul împăratului îmbrăcat în hainele lui obișnuite. El refuzase să facă pregătirea cerută de împărat. El a refuzat cu dispreț să poarte haina care i-a fost oferită cu un mare preț. La întrebarea împăratului: „Cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” (Matei 22,12), el nu a putut să răspundă nimic. A rămas fără cuvinte, deoa-rece se condamna singur.SAa 34.6

    Mulți dintre cei care se declară a fi creștini sunt creștini numai cu numele. Ei nu sunt convertiți. Ei își pun în evidență eul. Nu stau la picioarele lui Isus, asemenea Mariei, ca să învețe de la El și nu sunt pregătiți pentru venirea lui Hristos.SAa 34.7

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents