Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Solii alese 1 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ioan, chemat la o lucrare specială

    Ioan a fost chemat la o lucrare specială, și anume aceea de a pregăti calea Domnului și de a-I netezi cărările. Domnul nu l-a trimis în școala profeților și a rabinilor. El l-a luat în pustie, departe de adunările oamenilor, ca să poată învăța din cartea naturii create de El. Dumnezeu nu a dorit ca Ioan să fie format după modelul preoților și al conducătorilor. El a fost chemat să facă o lucrare deosebită. Domnul i-a dat o solie. A mers el la preoți și la conducători să-i întrebe dacă poate să proclame solia aceasta? Nu. Dumnezeu l-a dus departe de ei, ca să nu fie influențat de spiritul și învățăturile lor. El era glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii și strâmtorile, în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului și, în clipa aceea, orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 40,3-5). Tocmai aceasta este solia care trebuie să-i fie adresată poporului nostru. Suntem aproape de sfârșitul timpului, iar solia este: Eliberați calea Împăratului, îndepărtați pietrele, ridicați un stindard pentru popor! Oamenii trebuie să fie treziți. Nu este timpul să strigăm: Pace și siguranță! Suntem îndemnați: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” (Isaia 58,1)SAa 200.6

    Lumina slavei lui Dumnezeu a strălucit asupra [411] Reprezentantului nostru, iar faptul acesta ne spune că slava lui Dumnezeu trebuie să strălucească asupra noastră. Cu brațul Său omenesc, Isus a înconjurat neamul omenesc, iar cu brațul Său divin S-a prins de tronul Celui Infinit, făcând legătura între om și Dumnezeu, între pământ și cer.SAa 201.1

    Lumina slavei lui Dumnezeu trebuie să cadă asupra noastră. Avem nevoie de ungerea sfântă din cer. Oricât de inteligent și oricât de învățat ar fi, omul nu este calificat să-i învețe pe alții, dacă nu are o legătură fermă cu Dumnezeul lui Israel. Acela care este în legătură cu Cerul va face lucrările lui Hristos. Prin credința în Dumnezeu, va avea puterea de a influența omenirea. El va căuta oile pierdute ale casei lui Israel. Dacă puterea divină nu se combină cu efortul omenesc, eu nu aș da niciun ban pe tot ce este în stare să facă omul cel mai mare. Duhul Sfânt lipsește din lucrarea noastră. Nimic nu mă înspăimântă mai mult decât faptul de a vedea spiritul de discordie dintre frații noștri. Când nu putem să ne adunăm împreună ca niște creștini și să examinăm onest punctele controversate, ne aflăm pe un teren periculos. Simt că aș vrea să fug din locul acela, ca să nu fiu influențată de spiritul celor care nu sunt în stare să cerceteze cu sinceritate învățăturile Bibliei.SAa 201.2

    Aceia care nu pot să cerceteze fără părtinire dovezile unei poziții diferite de a lor nu sunt potriviți să fie învățători în niciun departament al lucrării lui Dumnezeu. Avem nevoie de botezul cu Duhul Sfânt. Fără acesta, nu suntem mai pregătiți să mergem în lume decât au fost ucenicii după răstignirea Domnului lor. Isus cunoștea deficiența lor și le-a zis să rămână în Ierusalim până când vor fi înzestrați cu putere de sus. Fiecare învățător trebuie să fie un elev, pentru ca ochii lui să fie unși să poată vedea dovezile adevărului progresiv al lui Dumnezeu. Dacă vrea să le împartă altora lumină, razele Soarelui Neprihănirii trebuie să strălucească mai întâi în inima lui.SAa 201.3

    Nimeni nu este în stare să explice Scripturile fără să aibă ajutorul Duhului Sfânt. Totuși, când studiați Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă smerită, dispusă să se lase învățată, îngerii lui Dumnezeu vor fi alături de voi pentru a vă convinge de dovezile adevărului. Dacă Duhul lui Dumnezeu se află asupra voastră, nu veți mai simți invidie sau gelozie când cercetați poziția [412] altcuiva. Nu va mai fi niciun spirit de acuzare și critică, asemenea celui pe care Satana l-a inspirat în inima conducătorilor iudei împotriva lui Hristos. Așa cum Hristos i-a spus lui Nicodim, tot astfel vă spun și eu: „Trebuie să vă nașteți din nou.” „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3,7.3). Înainte de a fi în stare să înțelegeți cerințele sfinte ale adevărului, trebuie să fiți formați după modelul divin. Dacă nu este un elev în școala lui Hristos, învățătorul nu este pregătit să-i învețe pe alții.SAa 201.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents