Pocăința ocazională

„Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apocalipsa 3,20.21)SAa 49.8

Unii ar putea să spună: „De ce este repetată solia aceasta mereu?” Pentru că nu vă pocăiți pe deplin. Nu trăiți în Hristos și nu-L aveți pe Hristos locuind în voi. Când un idol este alungat din suflet, Satana are pregătit un altul ca să-i ia locul. Dacă nu vă consacrați în întregime lui Hristos [108] și nu trăiți în comuniune cu El, dacă nu Îl alegeți ca Sfătuitor al vostru, veți constata că inima voastră, care este deschisă pentru gândurile rele, va fi abătută cu ușurință de la slujirea față de Dumnezeu la slujirea față de sine.SAa 49.9

Poate că uneori aveți dorința de a vă pocăi. Totuși, dacă nu faceți o reformă hotărâtă și nu puneți în practică adevărurile pe care le-ați învățat, dacă nu aveți o credință activă și lucrătoare, o credință care se întărește mereu, pocăința voastră este ca roua dimineții. Ea nu vă va da o alinare sufletească permanentă. O pocăință determinată de exercitarea ocazională a sentimentelor este o pocăință de care trebuie să ne pocăim, fiindcă este amăgitoare. O exercitare violentă a sentimentelor, care nu produce în voi roadele liniștite ale neprihănirii, vă va lăsa într-o stare mai rea decât cea în care ați fost înainte.SAa 49.10

Ispititorul va fi pe urmele voastre în fiecare zi, cu aceeași scuză amăgitoare pentru slujirea și satisfacerea sinelui și veți cădea înapoi în vechile voastre practici, neglijând lucrarea de slujire a lui Dumnezeu, prin care ați putea să obțineți speranță, mângâiere și siguranță.SAa 50.1

Dumnezeu cheamă la o slujire de bunăvoie — o slujire inspirată de dragostea față de Isus. Dumnezeu nu este mulțumit niciodată cu o slujire egoistă, îndeplinită cu o jumătate de inimă. El cere întreaga inimă, simțăminte neîmpărțite și o încredere deplină în puterea Sa de a ne salva din păcat. (…)SAa 50.2

Dumnezeu va cinsti și va înălța fiecare suflet sincer și serios care caută să trăiască în prezența Sa, în desăvârșirea harului lui Hristos. Domnul Isus nu va părăsi niciodată și nici nu va abandona un suflet smerit și care se teme de El. Vom crede noi că Dumnezeu va lucra în inima noastră? Credem că, dacă Îi vom îngădui să lucreze, El ne va face să fim curați și sfinți, prin harul Său îmbelșugat care ne califică pentru a fi conlucrători cu El? Suntem noi în stare să prețuim, cu o înțelegere sfințită, puterea făgăduințelor lui Dumnezeu și să ni le însușim, nu pentru că noi suntem vrednici, ci pentru că Hristos este vrednic, nu pentru că noi suntem neprihăniți, ci pentru că apelăm cu o credință vie la neprihănirea lui Hristos, care ne este atribuită? — Manuscrisul125, 1901SAa 50.3