Adevărata credință

Apostolul Pavel scrie: „Pe când iată cum vorbește neprihănirea pe care o dă credința: «Să nu zici în inima ta: Cine se va sui în cer? (Să pogoare adică pe Hristos din cer). Sau: Cine se va coborî în Adânc? (Să scoale adică pe Hristos din morți)». Ce zice ea deci? «Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta.” Și cuvântul acesta este cuvântul credinței pe care-l propovăduim noi. Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” (Romani 10,6-10).SAa 193.1

Credința care duce la mântuire nu este o credință ocazională, ea nu este un simplu consimțământ intelectual, ci este credința înrădăcinată în inimă, care Îl primește pe Hristos ca Mântuitor personal, cu asigurarea că El poate să-i mântuiască până la capăt pe toți cei ce vin la Dumnezeu prin El. Dacă tu crezi că El îi va mântui pe alții, dar nu te va mântui pe tine, aceasta nu este o credință adevărată; dar, dacă sufletul se bazează pe Hristos ca fiind singura lui speranță de mântuire, aceasta este credința adevărată. Credința aceasta îl determină pe cel ce o are să își îndrepte toate simțămintele inimii spre Hristos. Gândirea lui este sub controlul Duhului Sfânt, iar caracterul lui este modelat după chipul divin. Credința lui nu este o credință moartă, ci o credință care lucrează prin dragoste și îl [392] conduce să contemple frumusețea lui Hristos și să ajungă asemenea caracterului divin. [Deuteronomul 30,11-14]. „Domnul, Dumnezeul tău, îți va tăia împrejur inima ta și inima seminței tale și vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău, ca să trăiești” (Deuteronomul 30,6).SAa 193.2

Dumnezeu este acela care taie inima împrejur. Întreaga lucrare este a Domnului, de la început și până la sfârșit. Păcătosul care piere poate să spună: „Eu sunt un păcătos pierdut, dar Hristos a venit să-i caute și să-i mântuiască pe cei pierduți. Hristos spune: «Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși» (Marcu 2,17). Eu sunt un păcătos, iar El a murit pe crucea de pe Golgota pentru a mă mântui pe mine. Nu trebuie să mai rămân nemântuit nici măcar o clipă. El a murit și a înviat pentru îndreptățirea mea și mă va mântui acum. Primesc iertarea pe care a făgăduit-o El.” SAa 193.3