Educația corespunzătoare

Cea mai plăcută responsabilitate pe care și-o pot asuma oamenii este aceea de a se ocupa de mințile tinere. Trebuie să se aibă cea mai mare grijă în educația tinerilor, variind în așa fel metodele de instruire, încât să fie puse la lucru cele mai înalte și nobile puteri ale minții. Părinții și profesorii din școli dau greș desigur în educarea corespunzătoare a copiilor, dacă nu au învățat ei mai întâi lecția stăpânirii de sine, a răbdării, îngăduinței, blândeții și iubirii. Ce chemare înaltă pentru părinți, tutori și profesori! Sunt foarte puțini cei care realizează nevoile cele mai importante ale minții și în ce fel să direcționeze dezvoltarea intelectului, gândurile și sentimentele în formare ale tinerilor.PFE 15.1

Există un timp pentru instruirea copilului și un timp pentru educarea tânărului; și este esențial ca, în școală, ambele să fie combinate într-o mare măsură. Copiii pot fi învățați să slujească ori păcatului, ori neprihănirii. Educația din primii ani ai copiilor le modelează caracterul atât în privința celor vremelnice, cât și în privința celor religioase. Solomon spune: “Învață pe copil calea pe care trebuie să o urmeze și când va îmbătrâni nu se va abate de la ea”. (Proverbe 22, 6.) Acest limbaj este pozitiv. Instruirea pe care o cere în mod imperios Solomon este de a direcționa, de a educa și de a dezvolta. Pentru ca părinții și profesorii să poată face această lucrare, ei înșiși trebuie să înțeleagă calea pe care trebuie să meargă copilul. Aceasta înseamnă mai mult decât o cunoaștere din cărți, înseamnă tot ceea ce este bun, virtuos, neprihănit și sfânt, înseamnă cumpătare, evlavie, bunătate frățească și dragoste față de Dumnezeu și unul față de altul. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie acordată atenție educației fizice, mintale, morale și religioase a copiilor.PFE 15.2

Educația copiilor, în cămin și la școală, nu trebuie să semene cu dresarea animalelor necuvântătoare, deoarece copiii au o voință inteligentă, care trebuie călăuzită spre a controla toate puterile. Animalele necuvântătoare au nevoie să fie dresate, pentru că ele nu au rațiune și intelect. Însă mintea omului trebuie să fie învățată stăpânirea de sine. Ea trebuie să fie educată să conducă ființa omenească, în timp ce animalele sunt ținute în frâu de către un stăpân și sunt învățate să se supună acestuia. Stăpânul constituie mintea, judecata și voința pentru animalul său. Un copil poate fi educat, ca și un animal, astfel încât să nu aibă voința sa proprie. Chiar individualitatea lui se poate confunda cu cea a celui care supraveghează creșterea lui; voința lui, cu toate intențiile și scopurile sale, este supusă voinței învățătorului. PFE 15.3

Copiii care sunt educați astfel vor fi întotdeauna deficitari în ceea ce privește energia morală și responsabilitatea individuală. Ei nu au fost învățați să acționeze din rațiune și principiu; voința lor a fost stăpânită de o altă persoană, iar mintea nu a fost solicitată ca să se poată dezvolta și întări prin exercițiu. Ei nu au fost călăuziți și disciplinați cu respect, în funcție de constituția lor specifică și capacitatea intelectuală, spre a-și pune la lucru cele mai puternice forțe atunci când li se cere. Profesorii nu trebuie să se oprească aici, ci trebuie să acorde o atenție specială cultivării facultăților mai slabe, astfel încât toate puterile să fie puse la lucru, ajutându-i să înainteze treaptă cu treaptă, ca mintea să poată atinge măsura potrivită.PFE 16.1

Sunt multe familii cu copii care par bine educați atâta vreme cât sunt sub disciplină; însă, atunci când sistemul care i-a ținut în frâu prin reguli nu mai există, ei sunt incapabili să gândească, să acționeze sau să decidă pentru ei înșiși. Acești copii au fost atât de mult timp sub toiag de fier, nefiindu-le îngăduit să gândească sau să ia decizii în probleme care-i priveau în mod direct, încât ei nu mai au încredere în ei înșiși să acționeze potrivit cu propria lor judecată și să aibă o părere proprie. Iar atunci când pleacă de la părinți și trebuie să ia singuri decizii, sunt ușor influențați de judecata altora și conduși într-o direcție greșită. Ei nu au un caracter stabil. Ei nu s-au bazat pe propria lor judecată în practică și de aceea mințile lor nu s-au dezvoltat și întărit în mod corespunzător. Atât de mult timp ei au fost în mod absolut stăpâniți de părinții lor, încât se bizuie numai pe aceștia; părinții lor constituie minte și judecată pentru ei.PFE 16.2

Pe de altă parte, tinerii nu trebuie lăsați să gândească și să acționeze independent de judecata părinților și profesorilor lor. Copiii trebuie învățați să respecte judecata care are experiență și să se lase călăuziți de părinții și profesorii lor. Ei trebuie educați în așa fel, încât mințile lor să fie unite cu mințile părinților și profesorilor lor și să fie astfel instruiți, să vadă cât este de potrivit ca ei să dea atenție sfaturilor lor. Iar atunci când ei pleacă de sub mâna călăuzitoare a părinților și profesorilor lor, caracterele lor nu vor fi precum trestia care tremură în vânt.PFE 17.1

Instruirea cu severitate a copiilor, fără ca aceștia să fie călăuziți în mod corespunzător să gândească și să acționeze singuri, în funcție de cât le îngăduie capacitatea minții lor, pentru ca în acest fel ei să se poată dezvolta în ceea ce privește gândirea, sentimentele, legate de valoarea personală și încrederea în propriile lor puteri, va produce întotdeauna o categorie slabă în ce privește puterea mintală și morală. Și când ajung în societate și este nevoie să ia singuri decizii, se va da pe față faptul că ei sunt dresați ca animalele, și nu educați. Mințile lor, în loc să fie îndrumate, au fost forțate să se supună prin disciplina aspră a părinților și profesorilor.PFE 17.2

Acei părinți și profesori care se laudă că au stăpânire deplină asupra minții și voinței copiilor care sunt în grija lor ar înceta să se laude dacă ar putea urmări în viitor viața copiilor care sunt astfel aduși în stăpânire prin forță sau prin teamă. Acești copii sunt aproape total nepregătiți să ia asupra lor responsabilitățile grele ale vieții. Când acești tineri ies de sub grija părinților și profesorilor lor și sunt nevoiți să gândească ei înșiși ce au de făcut, este aproape o certitudine că apucă pe o cale greșită și cedează sub puterea ispitei. Nu au succes în viață și aceleași deficiențe pot fi regăsite și în viața religioasă. Dacă profesorii copiilor ar putea vedea rezultatele viitoare ale disciplinei greșite pe care o folosesc, desfășurate în fața lor, ei și-ar schimba planul de educație. Acești profesori, care sunt satisfăcuți că au stăpânire deplină asupra elevilor lor, nu sunt niște profesori cu succes în munca lor, chiar dacă pe moment lucrurile par încântătoare.PFE 17.3

Dumnezeu nu a planificat niciodată ca mintea unui om să fie sub stăpânirea deplină a altuia. Iar aceia care fac eforturi pentru a uni individualitatea copiilor cu a lor, și să fie minte, voință și conștiință pentru ei, își asumă responsabilități înfricoșătoare. Acești elevi s-ar putea să apară în anumite ocazii ca niște soldați bine instruiți. Însă, când este îndepărtată restricția, se vede în ei dorința de a acționa independent de principiul ferm care a fost sădit în ei. Cei care au ca obiectiv să-și educe în așa fel elevii, încât aceștia să devină bărbați și femei care acționează din principiu, calificați pentru orice poziție în viață, sunt cei mai folositori și de succes profesori. S-ar putea ca lucrarea lor să nu fie considerată folositoare de către conservatorii nechibzuiți, iar eforturile lor să nu fie apreciate la fel de mult ca cele ale profesorilor care stăpânesc mintea și voința elevilor cu autoritate absolută; însă viața viitoare a elevilor lor va arăta roadele unui plan de educație mai bun.PFE 18.1

Există pericolul ca atât părinții, cât și profesorii să poruncească și să dicteze prea mult, în timp ce dau greș în a intra într-o relație socială cu copiii și elevii lor. Adesea, ei sunt prea rezervați și își exercită autoritatea într-o manieră rece, lipsită de simpatie, care nu poate câștiga inimile copiilor și elevilor. Dacă și-ar apropia copiii, dacă le-ar arăta că îi iubesc, dacă și-ar arăta interesul pentru toate eforturile pe care le fac aceștia și dacă s-ar comporta chiar ca un copil printre copii în jocurile lor sportive, ei i-ar face pe copii foarte fericiți și le-ar câștiga iubirea și încrederea. Iar copiii vor respecta cu plăcere autoritatea părinților și profesorilor lor.PFE 18.2

Obiceiurile și principiile unui profesor trebuie considerate mai importante decât calificarea lui profesională. Dacă este un creștin sincer, el va simți necesitatea de a se interesa în mod egal de educația fizică, mintală, morală și spirituală a elevilor lui. Pentru a avea o influență bună, el trebuie să aibă o stăpânire de sine desăvârșită, iar inima lui trebuie să fie plină de iubire pentru elevii lui, lucru care se va vedea în privirile, în cuvintele și în faptele lui. Având el însuși un caracter puternic, va putea să modeleze mințile elevilor săi și să-i instruiască în materiile respective. Educația din primii ani ai copiilor formează, în general, caracterele lor pentru viață. Cei care lucrează cu copiii trebuie să fie foarte atenți, să cunoască în ce fel funcționează mintea copiilor, pentru a ști mai bine cum să direcționeze puterile, astfel încât ele să fie folosite în cel mai bun mod.PFE 19.1