Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Principiile fundamentale ale educaţiei creştine - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Importanța educației fizice

    Veacul în care trăim este de neegalat în privința interesului pentru educație. Răspândirea largă a cunoștinței prin intermediul presei, punerea la îndemâna tuturor a unor mijloace de a învăța singuri, toate acestea au trezit un interes general pentru cultivarea minții.PFE 71.1

    În timp ce recunoaștem cu satisfacție posibilitățile crescânde, noi nu ar trebui să închidem ochii la deficiențele existente în sistemul de educație din prezent. În dorința de a asigura educația intelectuală, atât educația fizică, cât și cea morală au fost ignorate. Mulți tineri vin din instituțiile de învățământ cu trăsăturile morale degradate, iar puterile fizice slăbite, fără o cunoaștere a vieții practice și doar cu puțină tărie pentru a-și îndeplini datoriile.PFE 71.2

    Când am văzut aceste rele, am întrebat: Trebuie oare ca fiii și fiicele noastre să devină slabi din punct de vedere moral și fizic, pentru a putea dobândi o educație în școală? Nu ar trebui să fie așa; nu este nevoie să fie așa, dacă profesorii și elevii se vor supune legilor naturale, care sunt și ele legi ale lui Dumnezeu. Toate puterile minții și trupului trebuie bine puse la lucru în mod activ, astfel ca tinerii să poată deveni bărbați și femei puternici, bine echilibrați.PFE 71.3

    Mulți elevi se grăbesc atât de mult să-și termine studiile, încât nu reușesc să isprăvească nimic din ceea ce întreprind. Doar puțini dintre ei au suficient curaj și stăpânire de sine pentru a acționa din principiu. Majoritatea studenților nu înțeleg adevăratul obiectiv al educației și de aceea dau greș în a merge pe acea cale care să îi ajute să atingă acest obiectiv. Ei se dedică studierii matematicii sau a limbilor, în timp ce neglijează un studiu mult mai important pentru fericirea și succesul în viață. Mulți dintre cei care pot explora adâncul pământului împreună cu geologul sau cerul împreună cu astronomul nu arată nici cel mai mic interes pentru corpurile lor. Pentru ei, alții se ocupă și știu exact câte oase sunt în organismul omenesc și pot descrie corect fiecare organ al trupului și ei sunt atât de ignoranți în ceea ce privește legile sănătății și tratamentul bolilor, ca și când viața ar fi dirijată doar de soarta oarbă, și nu de o lege clară și neschimbătoare.PFE 71.4

    Sănătatea fizică stă la temelia tuturor ambițiilor și nădejdilor oricărui elev. De aici derivă importanța deosebită a dobândirii cunoașterii acelor legi prin care sănătatea este asigurată și păstrată. Fiecare tânăr ar trebui să învețe să aibă obiceiuri regulate în privința alimentației — ce să mănânce, când să mănânce, cum să mănânce. Noi ar trebui să învățăm câte ore să dedicăm studiului și cât de mult timp să petrecem cu exercițiul fizic. Corpul omenesc poate fi comparat cu un mecanism care funcționează frumos, care are nevoie de îngrijire pentru a fi bine păstrat. O parte a acestuia nu trebuie supusă continuu oboselii și tensiunii, în timp ce alta să ruginească datorită inactivității. În timp ce mintea este solicitată, și mușchii trebuie să își facă partea ce le revine de exercițiu fizic.PFE 72.1

    Obiceiurile regulate legate de alimentație, somn, studiu și mișcare fizică constituie o datorie pe care fiecare elev o are față de sine însuși, față de societate și față de Dumnezeu. Educația care îi va face pe tineri să fie o binecuvântare pentru lume este cea care îi va face în stare să ajungă bărbați și femei nobili, oameni autentici. Acel tânăr care studiază mult, doarme puțin, face puțină mișcare fizică și mănâncă la ore neregulate și o hrană necorespunzătoare, de calitate inferioară, dobândește o instruire a intelectului pe seama sănătății și a moralului, a spiritualității și poate a vieții.PFE 72.2

    În mod natural, tinerii doresc activitate, iar dacă ei nu găsesc un scop legitim pentru energiile lor acumulate, după ce au stat închiși în sala de clasă, vor ajunge agitați și lipsiți de stăpânire și astfel sunt conduși să se angajeze în practicarea unor sporturi dure, necivilizate, care discreditează atât de multe școli și colegii, și chiar să se afunde într-o viață de destrăbălare. Mulți dintre tinerii care au plecat de acasă inocenți au fost corupți la școală prin prieteniile pe care le-au legat.PFE 72.3

    Fiecare instituție de învățământ trebuie să asigure studiul și practicarea agriculturii și științelor mecanice. Ar trebui angajați profesori competenți, care să îi instruiască pe tineri pentru diferite îndeletniciri, ca și în diferite domenii de studiu. În timp ce o parte a fiecărei zile este devotată cultivării minții, trebuie ca o altă parte să fie pusă deoparte pentru munca fizică și, de asemenea, un timp special pentru exercițiu devoțional și studiul Scripturilor.PFE 72.4

    O astfel de educație va încuraja deprinderi care vor conduce la încredere în sine, fermitate și hotărâre. Cei care vor absolvi astfel de instituții vor fi pregătiți pentru a se angaja cu succes în datoriile practice ale vieții. Ei vor avea curajul și perseverența de a depăși obstacolele și acea hotărâre în privința principiilor care nu îi va lăsa să cedeze în fața influențelor rele.PFE 73.1

    Dacă tinerii nu se pot bucura decât de o educație într-o singură direcție, ce este de o mai mare importanță: studiul științelor, cu toate dezavantajele pe care le are asupra sănătății și a moralului, sau o instruire deplină în datoriile practice, având o moralitate sănătoasă și o bună dezvoltare fizică? Fără să ezităm, răspundem: cea din urmă. Însă, cu efortul corespunzător, ambele pot fi dobândite, în majoritatea cazurilor.PFE 73.2

    Cei care combină lucrul util cu studiul nu au nevoie de exerciții de gimnastică. Iar munca efectuată în aer liber este de zece ori mai benefică pentru sănătate decât munca în casă. Atât mecanicul, cât și fermierul fac mișcare fizică, însă, dintre cei doi, fermierul este mai sănătos. Nimic altceva decât aerul înviorător și strălucirea soarelui nu vor împlini mai bine cerințele organismului. Țăranul care lucrează pământul face în munca sa toate mișcările fizice care s-au putut face în școala elementară. Sala sa de gimnastică este câmpul deschis. Baldachinul cerului este acoperământul său, iar pământul cel tare este dușumeaua lui. Aici, el stă și sapă, seamănă și culege roade. Urmăriți-l cum se mișcă în perioada cositului, cum cosește fânul, cum face căpițe, cum se leagănă, cum se rostogolește, cum ridică și încarcă, cum pășește și cum pune deoparte. Aceste mișcări diverse pun în acțiune oasele, articulațiile, mușchii, tendoanele și nervii corpului. Acest exercițiu viguros necesită inspirații și expirații adânci, profunde, complete, care dezvoltă plămânii și curăță sângele, trimițând curentul cald al vieții în artere și vene. Un fermier cumpătat în toate obiceiurile sale, de regulă, se bucură de sănătate. Munca pe care o face este plăcută. El are poftă de mâncare, doarme bine și poate fi fericit.PFE 73.3

    Să punem în contrast starea fermierului activ cu cea a elevului care neglijează mișcarea fizică. El stă într-o cameră închisă, aplecat asupra băncii sau asupra mesei, cu plămânii presați. El nu poate inspira adânc, deplin. Creierul este suprasolicitat până la extrem, în timp ce corpul este inactiv, ca și când nici n-ar avea nevoie în mod deosebit de el. Sângele lui se mișcă anevoios prin organism. Picioarele sunt reci, iar corpul fierbinte. Cum poate fi sănătoasă o astfel de persoană?PFE 74.1

    Dacă elevul va face în mod regulat exerciții care să-l facă să respire profund și deplin, va inhala astfel în plămâni aerul dătător de viață al cerului; el va fi o ființă nouă. Nu atât studiul mult și greu este cel care distruge sănătatea elevilor, cât nesocotirea legilor naturii.PFE 74.2

    În instituțiile de învățământ trebuie folosite profesoare cu experiență, care să le ajute pe tinerele fete să pătrundă în tainele bucătăriei. Cunoașterea datoriilor gospodărești este de mare preț pentru fiecare femeie. Sunt nenumărate familii a căror fericire este năruită din cauza faptului că soția, și mama, este ineficientă. Nu este atât de important ca fetele noastre să învețe să picteze, să facă lucruri pentru care este nevoie de imaginație, să cunoască muzică sau chiar “rădăcina pătrată”, matematică sau oratorie, cât să știe să croiască, să confecționeze și să-și repare hainele sau să pregătească hrana în mod sănătos și gustos. Când o fetiță ajunge la vârsta de nouă-zece ani, trebuie să i se ceară să ajute și ea în treburile gospodărești obișnuite, atât cât poate, și să răspundă pentru felul în care își face treaba. A fost un tată înțelept acela care, fiind întrebat ce intenționează să facă cu fiicele sale, a răspuns: “Intenționez ca ele să-și facă ucenicia în apropierea mamei lor, care este extraordinar de îndemânatică, pentru ca ele să poată să învețe cum să folosească cel mai bine timpul și cum să devină soții și mame, conducătoare ale familiilor lor și membre folositoare ale societății”.PFE 74.3

    Spălarea rufelor pe scândura de frecat demodată, măturatul, curățenia și o mulțime de alte treburi în bucătărie și în grădină vor constitui exerciții fizice valoroase pentru tinerele fete. Aceste lucruri utile vor lua locul crochetului, arcului, dansului și altor distracții, care nu sunt, de fapt, de folos nimănui.PFE 74.4

    Multe femei, socotite cu școală pentru că au absolvit cu onoruri anumite instituții de învățământ, sunt rușinos de ignorante în privința datoriilor practice ale vieții. Ele nu au acea îndemânare necesară pentru administrarea corespunzătoare a gospodăriei, lucru atât de esențial pentru fericirea căminului. Ele s-ar putea să vorbească despre sfera înaltă a femeii, despre drepturile ei, dar, cu toate acestea, ele să fie foarte departe de adevărata sferă a femeii. Este dreptul fiecărei fiice a Evei să cunoască foarte bine treburile legate de gospodărie și să se instruiască în toate domeniile lucrului în gospodărie. Fiecare tânără trebuie astfel educată, încât, dacă ajunge soție și mamă, să poată fi ca o regină pe propriul ei domeniu. Ea trebuie să aibă toată competența să-și instruiască și să-și îndrume copiii și să-și dirijeze servitorii sau, dacă va fi nevoie, să lucreze cu propriile ei mâini pentru împlinirea nevoilor casei sale. Este dreptul ei să înțeleagă mecanismul de funcționare a corpului omenesc și principiile de igienă, lucrurile legate de alimentație și îmbrăcăminte, muncă și recreare și o mulțime de alte lucruri care sunt strâns legate de bunăstarea casei sale. Este dreptul ei să cunoască cele mai bune metode de tratare a bolilor, ca să-și poată îngriji copiii când sunt bolnavi, și nu să-și lase prețioasele comori pe mâna unor surori sau medici străini.PFE 75.1

    Ideea că ignoranța în privința ocupațiilor folositoare este o trăsătură esențială a unui adevărat domn sau a unei doamne este contrară planului lui Dumnezeu la crearea omului. Lenevia este un păcat, iar ignoranța în privința datoriilor obișnuite ale vieții este urmarea nebuniei, care va avea consecințe amarnice.PFE 75.2

    Cei care au ca regulă în viață să-L slujească și să-L onoreze pe Dumnezeu vor da atenție îndemnului apostolului: “Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți orice altceva, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu”. Asemenea elevi își vor păstra integritatea în fața ispitei și vor termina școala cu intelectul bine dezvoltat, cu trupul și sufletul sănătoase. Semnele Timpului, 26 august, 1882.PFE 75.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents