Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Principiile fundamentale ale educaţiei creştine - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Primejdia de a citi cărți de ficțiune, neinspirate

    Fiecare creștin, tânăr sau bătrân, va fi asaltat de ispite; și singura noastră siguranță este în a studia cu atenție care este datoria noastră și apoi să ne-o facem, oricât ne-ar costa acest lucru. S-a făcut totul pentru a ne asigura mântuirea și noi trebuie nu doar să dorim, ci să fim și nerăbdători a învăța care este voia lui Dumnezeu și să facem toate lucrurile pentru slava Sa. Aceasta este lucrarea vieții creștinului. El nu va încerca să vadă cât de departe se poate aventura pe calea indiferenței și a necredinței și încă să poată fi numit un copil al lui Dumnezeu; ci el va cerceta să vadă cât de fidel poate imita viața și caracterul lui Hristos.PFE 92.1

    Prieteni tineri, cunoașterea Bibliei vă va ajuta să rezistați ispitei. Dacă ați avut obiceiul să citiți cărți de povești, vreți să vă gândiți dacă este corect să vă petreceți timpul cu aceste cărți, care doar vă ocupă timpul și vă distrează, însă nu vă dau tărie morală și intelectuală? Dacă voi citiți astfel de cărți și socotiți că ele vă inspiră o dorință maladivă de a citi romane excitante, dacă ele vă conduc la antipatie față de Biblie și vă determină s-o îndepărtați, dacă ele vă atrag în întuneric și vă fac să vă depărtați de Dumnezeu — dacă aceasta este influența pe care o au asupra voastră, opriți-vă chiar acolo unde vă aflați. Nu continuați să le citiți până când imaginația vă este aprinsă și deveniți astfel nepregătiți pentru a studia Biblia și a vă achita de datoriile vieții de zi cu zi.PFE 92.2

    Lucrările de ficțiune ieftine nu aduc nici un profit. Ele nu aduc cunoștințe autentice; ele nu inspiră ținte mari și nobile, nu aprind în inimă dorințe serioase după puritate, nu trezesc în suflet foamea după neprihănire. Dimpotrivă, ele ne fură timpul care ar trebui folosit în treburile practice ale vieții și pentru slujirea lui Dumnezeu — timp care ar trebui dedicat rugăciunii, vizitării celor bolnavi, ajutorării celor în nevoie și educării în vederea unei vieți folositoare. Când începeți să citiți o carte de povești, cât de des se întâmplă ca imaginația să fie atât de excitată, încât sunteți atrași spre păcat. Sunteți neascultători de părinți și tulburați căminul, neglijându-vă datoriile simple care vă revin. Și, mai rău decât atât, rugăciunea este uitată, iar Biblia este citită cu indiferență sau complet neglijată.PFE 92.3

    Există și o altă categorie de cărți pe care ar trebui să le evitați, și anume cele ale scriitorilor necredincioși, cum sunt Paine și Ingersoll. Adesea sunteți ironizați și socotiți lași că nu le citiți, că vă e frică să le citiți. Spuneți-le deschis acestor dușmani care vor să vă ispitească — pentru că ei vă sunt dușmani, oricât de mult ar vrea ei să se socotească prietenii voștri — că voi veți asculta de Dumnezeu și veți considera Biblia drept ghidul vostru. Spuneți-le că vă e teamă să citiți aceste cărți; căci credința voastră în Cuvântul lui Dumnezeu este prea slabă și că voi doriți ca ea să crească și să se întărească, și nu să se micșoreze; și că voi nu vreți să intrați în legătură atât de aproape cu tatăl minciunii.PFE 93.1

    Vă îndemn să stați fermi și mai degrabă să fiți considerați lași decât să faceți vreo acțiune greșită. Nu îngăduiți ca ironiile, amenințările, observațiile disprețuitoare să vă determine să vă călcați pe conștiință nici în cel mai mic detaliu și astfel să deschideți o ușă prin care Satana să poată intra și să poată controla mintea.PFE 93.2

    Nu vă permiteți să deschideți o carte al cărei conținut este îndoielnic. Literatura lui Satana este de o fascinație diabolică. Este un mecanism puternic, prin care el zdrobește credința simplă și curată. Nu vă socotiți niciodată suficient de puternici pentru a citi cărți necredincioase; căci acestea conțin venin ca și cel al viperei. Ele nu vă pot face nici un bine, dar cu siguranță vă pot face rău. Citindu-le, voi inhalați miasma iadului. Ele vor fi pentru sufletul vostru ca un izvor de apă otrăvit, care întinează mintea, ținând-o în labirintul scepticismului și făcând-o firească și senzuală. Aceste cărți sunt scrise de oameni pe care Satana îi folosește ca agenți ai săi; și prin aceste mijloace, el caută să vă tulbure mintea, să îndepărteze sufletul de Dumnezeu și să-l jefuiască pe Creatorul nostru de reverența și recunoștința care i se cuvin.PFE 93.3

    Mintea trebuie cultivată și dorințele ei controlate și aduse în supunere față de voința lui Dumnezeu.PFE 94.1

    În loc să fie pipernicită și deformată prin hrănirea cu gunoaiele pe care i le oferă Satana, aceasta ar trebui să aibă parte de hrană sănătoasă, care să îi dea tărie și vigoare.PFE 94.2

    Tineri creștini, aveți multe de învățat. Trebuie să studiați cu interes Biblia; trebuie s-o cercetați, comparând text cu text. Dacă vreți să faceți un serviciu bun și acceptat de Domnul, trebuie să cunoașteți care sunt cerințele Lui. Cuvântul Lui este un ghid sigur și, dacă este studiat cu atenție, nu există primejdia de a cădea sub puterea ispitelor care îi înconjoară pe tineri și care se adună asupra lor. Instructorul tineretului, 10 septembrie, 1884.PFE 94.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents