Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Gânduri despre cartea Apocalipsei - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Zguduirea și judecarea celor vii

    “Pentru un observator obișnuit poate nu există nici o diferență; dar există Unul care spune că neghina nu trebuie să fie smulsă de mâini omenești, ca nu cumva să fie scos și grâul. Lăsați-le să crească împreună până la seceriș. Atunci Domnul va trimite secerătorii lui să strângă neghina și să o ardă, în timp ce grâul este strâns în grânarul cerului. Timpul judecății este deosebit de solemn, când Domnul îi strânge pe ai Săi dintre firele de neghină. Cei ce au devenit membri ai aceleiași familii sunt despărțiți. Un semn este pus asupra celui neprihănit. ‘Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om de fiul său, care-i slujește.’ Maleahi 3, 17. Cei care au fost ascultători de poruncile lui Dumnezeu se vor uni cu grupul celor sfinți în lumină; ei vor intra pe porți în cetate, și vor avea drept la pomul vieții. Unul va fi luat. Numele lui va fi scris în cartea vieții, în timp ce aceia în mijlocul cărora a trăit vor avea semnul despărțirii veșnice de Dumnezeu....GA 167.4

    Cei ce au căutat o scuză să evite crucea despărțirii de lume vor fi prinși în cursă împreună cu lumea. Ei au ales să se amestece cu neghina. S-au complăcut în nelegiuire. Aceasta este o unire înfricoșătoare. Oamenii aleg să stea alături de primul răzvrătit, care i-a ispitit pe Adam și Eva în Eden să nu asculte de Dumnezeu. Neghina se înmulțește deoarece ei seamănă neghina, și își au propria lor parte împreună cu rădăcina tuturor păcatelor — Diavolul.” — (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 234-235.)GA 168.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents