Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Gânduri despre cartea Apocalipsei - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First

    Păcatele Babilonului vor ajunge până la cer prin Legea duminicală

    “Taina nelegiuirii, care a început să lucreze deja din vremea lui Pavel, își va continua lucrarea până când va fi nimicită de cea de-a doua venire a Domnului Hristos. Punctul culminant al lucrării nelegiuirii va fi atins în curând. Când țara pe care Domnul a dat-o ca un refugiu pentru poporul Său, pentru ca ei să I se poată închina în conformitate cu îndemnurile conștiinței lor, țara asupra căreia pentru mulți ani s-a întins scutul Celui Atotputernic, țara pe care Dumnezeu a favorizat-o făcând-o depozitara religiei curate a lui Hristos, când această țară se va lepăda de principiile protestantismului prin legiuitorii ei și va susține apostazia Romei în schimbarea Legii lui Dumnezeu, atunci va fi descoperită lucrarea finală a omului fărădelegii. Protestanții vor aduce întreaga lor influență și putere de partea papalității; printr-un act național de impunere a falsului sabat, ei vor da viață și vigoare credinței corupte a Romei, reînviindu-i tirania și asuprirea conștiinței. Atunci va veni vremea ca Dumnezeu să lucreze cu putere deosebită pentru a reabilita adevărul Său.GA 155.1

    Profetul spune: Am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare și a zis: — ‘A căzut, a căzut Babilonul cel mare’....GA 155.2

    Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‘Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până în cer; și Dumnezeu și-a adus aminte de nelegiuirile ei.’ Când ajung până la cer păcatele ei? Când în cele din urmă Legea lui Dumnezeu este anulată prin legislație. Atunci disperarea poporului lui Dumnezeu este ocazia Sa de a arăta cine este Guvernatorul cerului și al pământului. Când o putere satanică va stârni elementele de jos, Dumnezeu va trimite lumină și putere poporului Său, pentru ca mesajul adevărului să poată fi proclamat întregii lumi.” — The Signs of the Times, 12 iunie, 1893.)GA 155.3

    “Poporul Statelor Unite a fost un popor favorizat; dar când el restrânge libertatea religioasă, abandonează protestantismul și oferă sprijin papalității, măsura vinovăției lui va fi deplină, și, în cărțile din ceruri se va înregistra ‘apostazie națională’. Rezultatul acestei apostazii va fi ruina națională.” — (The Review and Herald, 2 mai, 1893.)GA 156.1