Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Gânduri despre cartea Apocalipsei - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Problemele bisericii-stat pot fi folosite ca mijloace evanghelistice

    “În propria noastră țară este mult de făcut. Există multe orașe ce trebuie vizitate și avertizate. Evangheliștii ar trebui să-și facă drum în toate locurile unde mințile oamenilor sunt preocupate de problema legislației duminicii și de învățarea religiei în școlile publice. Este neglijența adventiștilor de ziua a șaptea că nu folosesc aceste ocazii favorabile providențiale, întârziind astfel avansarea cauzei.” — (Testimonies for the Church 9:51.)GA 114.3

    Când oamenii părăsesc devotamentul față de Dumnezeu și preamăresc puterea omenească în locul Lui, Satana este făcut conducătorul lumii prin legi politice.GA 114.4

    “Vrăjmașul a lucrat în lumea religioasă pentru a-i înșela pe oameni prin credința că Legea Iui Dumnezeu poate fi dată la o parte. El are mulți ani de experiență în această lucrare, pentru că a început cu primii noștri părinți, folosind puterile lui pentru a-i determina să nu se încreadă în Dumnezeu. El știa că va avea succes, dacă s-ar putea interpune între sufletele lor și Dumnezeu. Perspectiva de a deveni dumnezei, cunoscând binele și răul, i-a plăcut Iui Adam și Evei și ei au cedat ispitei. Primind o cunoaștere a binelui și răului, oamenii simt că se dezvoltă mult; dar nu înțeleg scopul Satanei. Ei nu înțeleg că sunt prinși în capcana lui atunci când încalcă Legea lui Dumnezeu. Vrăjmașul știe că dacă Biserica poate fi controlată prin legi politice, dacă poate fi determinată să se unească cu lumea, de fapt îl recunoaște pe el drept conducător al ei. Atunci autoritatea poruncilor făcute de om se va opune legii guvernării cerești. Sub conducerea lui Satana, oamenii se vor lipsi de prevederile drepte și sfinte ale Iui Dumnezeu cu privire la Sabat, a cărui păzire trebuie să fie un semn veșnic între Dumnezeu și poporul Său.GA 115.1

    Planul lui Satana a fost realizat deja cu lumea religioasă. Prin desființarea Legii lui Dumnezeu, el a creat o ordine care-i aparține în întregime. Prin lucrarea lui înșelătoare, a câștigat așa-numita lume creștină, așa cum a căutat să câștige și în cer — prin abrogarea legilor lui Iehova. Folosindu-se de puterea romană, el a schimbat memorialul lui Dumnezeu și și-a ridicat un memorial propriu, pentru a separa pe Dumnezeu de poporul Său. Astăzi, lumea protestantă este înstrăinată de Dumnezeu prin acceptarea falsului sabat. Ei nu pot găsi nici o ‘iotă’ de autoritate sfântă pentru a face aceasta; totuși, plini de zel, ei declară că memorialul Domnului, dat la creațiune, trebuie ignorat, disprețuit, călcat în picioare și că prima zi a săptămânii îi ia locul.GA 115.2

    Nici o altă jignire mai profundă nu poate fi adusă lui Dumnezeu decât a ignora ziua Sa sfântă și a pune în locul ei un sabat fals, care nu poartă nici un semn al sfințirii. Dumnezeu a dat lumii Sabatul ca să fie pus deoparte pentru slava Numelui Său. El spune; ‘Căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc....’ Exod 31, 13.GA 115.3

    Israel trebuia să țină Sabatul, să-l păzească de-a lungul tuturor generațiilor ca pe un legământ veșnic. Și cine este Israel? Duhul Sfânt, prin apostolul Pavel, declară: ‘Dacă sunteți în Hristos, sunteți sămânța lui Abraam.’ Pentru toți cei ce prin Hristos devin o parte din adevăratul Israel, păzirea Sabatului este o plăcere. Cei care nu iau în seamă un simplu ‘așa spune Domnul’ părăsesc credincioșia lor față de Dumnezeu și înalță puterea omenească în locul Lui. Așezându-se singuri în opoziție cu Dumnezeul cerului, oamenii nu pot primi semnul sau sigiliul prin care popoarele lumii trebuie să cunoască pe adevărații servi ai lui Dumnezeu. Nu există nici o scuză pentru cei care, având lumina, își închid ochii și urechile în fața unui simplu ‘așa spune Domnul’. Ei și-au ridicat armele de război împotriva lui Dumnezeu și vina lor este evidentă.” — (The Signs of the Times, 22 noiembrie, 1899.)GA 116.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents