Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Gânduri despre cartea Apocalipsei - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Pregătit pentru luptă prin locuirea Duhului Sfânt

    “‘Vine stăpânitorul lumii acesteia’, a spus Isus. ‘El n-are nimic în Mine’. Ioan 14, 30. În El nu se găsea nimic, care să răspundă la amăgirile lui Satana. El nu S-a lăsat ademenit de păcat. Nici chiar printr-un gând nu S-a supus ispitei. Așa poate să fie și cu noi. Făptura omenească a lui Hristos era unită cu cea dumnezeiască; El era pregătit de luptă prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Iar El a venit să ne facă părtași de natura Sa dumnezeiască. Câtă vreme suntem legați cu El prin credință, păcatul nu mai are putere asupra noastră. Dumnezeu apucă mâna credinței noastre și o ajută să țină bine dumnezeirea lui Hristos, ca noi să putem ajunge la desăvârșire de caracter.GA 263.3

    Cum se ajunge la aceasta, ne-a arătat Hristos. Prin ce mijloc a biruit El în lupta cu Satana? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. El n-a putut să Se împotrivească ispitei decât prin Cuvânt. ‘Stă scris’, a spus El. Nouă ne-au fost date ‘făgăduințe nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.’ 2 Petru 1, 4. Fiecare făgăduință din cuvântul lui Dumnezeu este a noastră ca să trăim ‘prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu’. Când sunteți atacați de ispite, nu priviți la împrejurări sau la slăbiciuni personale, ci la puterea Cuvântului. Toată puterea vi se dă vouă. ‘Strâng Cuvântul Tău în inima mea’, zicea psalmistul, ‘ca să nu păcătuiesc împotriva Ta’. ‘După Cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori’. Psalmii 119, 11; 17, 4.” — (The Desire of Ages, 123.)GA 264.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents