Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Gânduri despre cartea Apocalipsei - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First

    Influența reformei sanitare asupra caracterului

    “Gândurile și sentimentele formează caracterul moral.” — (Testimonies for the Church 5:310.)GA 188.1

    “Sănătatea trupului trebuie socotită esențială pentru creșterea în har și obținerea unui temperament echilibrat. Dacă stomacul nu e îngrijit cum trebuie, formarea unui caracter drept, moral, va fi stânjenită. Creierul și nervii sunt în legătură cu stomacul. Mâncarea și băutura necorespunzătoare conduc la o gândire și acțiune greșite. Toți sunt acum puși la încercare și probați. Am fost botezați în Hristos, și dacă ne vom face partea ce ne revine, despărțindu-ne de tot ce ne-ar atrage în jos și ne-ar face ceea ce nu ar trebui să fim, ni se va da tărie pentru a crește în Hristos, care e capul nostru cel viu, și vom vedea mântuirea lui Dumnezeu. Numai când suntem receptivi la principiile viețuirii sănătoase vom fi pe deplin treziți spre a vedea relele care rezultă dintr-o dietă necorespunzătoare.” — (Testimonies for the Church 9:160.)GA 188.2

    “Până acum sunt puțini cei care s-au trezit suficient ca să înțeleagă cât de mult sunt legate obiceiurile lor alimentare de sănătatea, caracterele, eficiența lor în această lume și soarta lor veșnică.” — (Testimonies for the Church 1:488-489.)GA 188.3

    “Și aceasta este permanent o sursă a necazurilor din biserică. De aceea, pentru ca poporul lui Dumnezeu să fie într-o stare aprobată de El, prin care Să-L poată slăvi în corpurile și spiritele lor, care sunt ale Lui, trebuie să renunțe cu hotărâre și perseverență la satisfacerea apetitului și să fie cumpătat în toate lucrurile. Astfel pot înțelege adevărul în frumusețea și claritatea lui, îl pot aplica în viețile lor, și printr-o comportare chibzuită, înțeleaptă și sinceră, să nu ofere nici o ocazie vrășmașilor credinței noastre de a aduce rușine cauzei adevărului. Dumnezeu cere tuturor celor care cred adevărul să facă eforturi speciale, perseverente, de a avea cea mai bună condiție posibilă a sănătății trupului, pentru că înaintea noastră stă o lucrare solemnă și importantă. Pentru această lucrare este necesară sănătatea trupului și a minții; ea este tot atât de esențială pentru o experiență religioasă sănătoasă, pentru a progresa în viața creștină și pentru atingerea sfințeniei, cum este mâna sau piciorul pentru corpul omenesc. Dumnezeu cere poporului Său să se curățe de toate întinările cărnii și spiritului, realizând sfințenia în temere de Domnul. Toți cei care se sustrag de la această lucrare, așteptând ca Domnul să facă pentru ei ceea ce El le cere lor să împlinească, vor fi găsiți nepregătiți în timp ce cei umili de pe pământ, care au împlinit cerințele Sale, vor fi ocrotiți în ziua mâniei Domnului.GA 188.4

    Mi s-a arătat că dacă cei din poporul lui Dumnezeu nu fac eforturi, ci așteaptă ca reînviorarea să vină asupra lor, să le îndepărteze greșelile și să le corecteze abaterile, dacă depind de aceasta pentru a fi curățați de întinăciunile cărnii și spiritului și a fi gata să ia parte la marea strigare a celui de al treilea înger, ei vor fi găsiți nepregătiți. Reînviorarea sau puterea lui Dumnezeu vine doar asupra acelor care s-au pregătit pentru aceasta, făcând lucrarea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o, anume curățirea lor de orice întinăciune a cărnii și a spiritului, realizând sfințenia în temere de Dumnezeu.” — (Testimonies for the Church 1:618-619.)GA 189.1

    “Domnul mi-a arătat că mulți, foarte mulți, vor fi salvați de la decădere fizică, mintală și morală prin influența practică a reformei sanitare.” — (Testimonies for the Church 6:378.)GA 189.2

    “Subiectul reformei sanitare a fost prezentat în comunități; dar lumina n-a fost primită din inimă. Poftele egoiste și distrugătoare de sănătate ale oamenilor au zădărnicit influența soliei care trebuie să pregătească un popor pentru ziua cea mare a lui Dumnezeu. Dacă comunitățile așteaptă putere, trebuie să trăiască adevărul pe care l-au primit de la Dumnezeu. Dacă membrii comunității nesocotesc lumina asupra acestui subiect, ei vor recolta ca rezultat sigur, degenerarea spirituală și fizică.” — (Testimonies for the Church 6:370-371.)GA 189.3