Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Gânduri despre cartea Apocalipsei - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    F. Biruind cum a biruit El (Apocalipsa 3, 21)

    1. Supunerea voinței

    “‘Adevărat, adevărat vă spun’, a continuat Hristos, ‘că, cine crede în Mine, va face și el lucrările pe care le fac Eu’. Mântuitorul dorea foarte mult ca ucenicii Săi să înțeleagă în ce scop natura Lui dumnezeiască era unită cu natura omenească. El a venit în lume pentru a desfășura slava lui Dumnezeu, ca omul să fie înălțat prin puterea ei recreatoare. Dumnezeu Se descoperea în El, pentru ca El să Se descopere în ei. Isus n-a dat pe față însușiri și nu s-a folosit de puteri pe care omul n-ar putea să le aibă prin credința în El. Toți urmașii Lui pot să aibă natura Lui omenească desăvârșită, dacă se vor supune lui Dumnezeu ca și El.GA 265.2

    ‘Va face lucrări și mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl’. Hristos nu vrea să spună prin aceasta că lucrarea ucenicilor Săi va avea un caracter mai înalt decât a Sa, doar că va fi mai întinsă. El nu S-a referit numai la săvârșirea de minuni, ci la tot ce urma să aibă loc prin lucrarea Duhului Sfânt.” — (The Desire of Ages, 664.)GA 266.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents