Demonizatul din sinagoga din Capernaum

Isus vorbea în sinagogă despre Împărăția pe care a venit s-o întemeieze și despre misiunea Sa de a elibera pe cei înrobiți de Satana. El a fost întrerupt de un țipăt de groază. Un om nebun se grăbea prin mulțime, strigând: “Lasă-ne în pace; ce-avem a face noi cu Tine, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.”AÎ 184.1

Totul era acum confuzie și zarvă. Atenția oamenilor a fost distrasă de la Hristos și ei nu au mai luat seamă la cuvintele Sale. Planul lui Satana fusese ca să-și conducă victima la sinagogă. Însă Isus a mustrat demonul, zicând: “Dă-i pace și ieși afară din el. Și când demonul l-a aruncat în mijloc, el a ieșit afară din el și nu i-a mai făcut rău”.AÎ 184.2

Mintea acestui suferind nenorocit fusese întunecată de Satana, însă în prezența Mântuitorului o rază de lumină a străbătut prin negură. El a început să dorească eliberarea de sub stăpânirea lui Satana; dar demonul s-a împotrivit puterii lui Hristos. Când omul a încercat să ceară ajutor de la Isus, duhul cel rău a pus cuvinte în gura lui și acesta a început să strige într-o agonie a groazei. Demonizatul înțelegea în parte că se afla în prezența Unuia care putea să îl elibereze; însă când a încercat să atingă acea mână puternică, o alta l-a reținut și a rostit cuvinte care proveneau de la altul. Conflictul dintre puterea lui Satana și dorința lui după libertate a fost teribil. — The Desire of Ages, 255.AÎ 184.3

Acela care l-a biruit pe arhivrăjmașul în pustie l-a smuls din strânsoarea lui Satana pe acest captiv care se zbătea. Isus știa bine că, deși luase altă înfățișare, acest demon era același duh rău, care Îl ispitise pe El în pustie. — The Spirit of Prophecy 2:180.AÎ 185.1

Acest demon și-a exercitat toată puterea pentru a-și menține stăpânirea asupra victimei sale. A suferi înfrângere aici ar fi însemnat biruință pentru Isus. Se părea că omul chinuit trebuie să-și piardă viața în lupta cu vrăjmașul care îi ruinase puterile. Însă Mântuitorul a vorbit cu autoritate și l-a eliberat pe captiv. Bărbatul care fusese posedat stătea acum în fața oamenilor uimiți, fericit în libertatea stăpânirii de sine.... Ochii care străluciseră atât de mult timp de licărirea nebuniei străluceau acum de inteligență și erau scăldați în lacrimi de recunoștință. — The Desire of Ages, 256.AÎ 185.2