Satana îi vorbește Evei printr-un șarpe

Pentru a-și aduce la îndeplinire lucrarea fără a fi recunoscut, Satana a ales să folosească șarpele ca medium — o deghizare bine adaptată scopului său de a înșela. Șarpele era atunci una din cele mai înțelepte și frumoase creaturi de pe pământ. Avea aripi și în timp ce zbura prin aer avea o înfățișare de o strălucire orbitoare, având culoarea și strălucirea aurului șlefuit. — Patriarchs and Prophets, 53.AÎ 53.1

Eva a plecat de lângă soțul ei, privind lucrurile frumoase ale creațiunii lui Dumnezeu, delectându-și simțurile cu miresmele și culorile florilor și cu frumusețea pomilor și a arbuștilor. Ea se gândea la restricția pe care a pus-o Dumnezeu asupra lor cu privire la pomul cunoștinței. Era mulțumită de frumusețile și darurile îmbelșugate cu care îi înzestrase Dumnezeu pentru satisfacerea tuturor nevoilor lor. Toate acestea, își spunea ea, Dumnezeu ni le-a dat pentru a ne bucura. Toate sunt ale noastre, căci Dumnezeu a zis: “Puteți să mâncați după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mâncați”.AÎ 53.2

Eva se îndrepta agale spre pomul interzis și i-a fost stârnită curiozitatea de a ști în ce fel putea fi moartea ascunsă în acest pom atrăgător. Ea a fost surprinsă să audă nedumeririle ei preluate și repetate de un glas ciudat: “Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncați din toți pomii din grădină?” Eva nu a fost conștientă că și-a dezvăluit gândurile discutând cu sine însăși cu voce tare, de aceea a fost foarte uimită să audă nedumeririle ei repetate de un șarpe. — The Review and Herald, 24 februarie, 1874.AÎ 53.3

Satana a abordat-o pe Eva care își punea aceste întrebări, prin cuvinte dulci și plăcute. Ea a fost surprinsă să audă un șarpe vorbind. El i-a ridicat în slăvi frumusețea și drăgălășenia neîntrecută, ceea ce nu a displăcut Evei.AÎ 53.4

Eva a fost ademenită, lingușită. — The Spirit of Prophecy 1:35, 36.AÎ 54.1

Ea [Eva] socotea că șarpele îi cunoștea cu adevărat gândurile și că el trebuie să fie foarte înțelept. Ea i-a răspuns: “Putem mânca din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a spus: ‘Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.’ Atunci șarpele a zis femeii: ‘Hotărât că nu veți muri; dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul’.” [Geneza 3, 2-5.]AÎ 54.2

Aici tatăl minciunilor și-a prezentat susținerea în directă contradicție față de cuvântul cel lămurit al lui Dumnezeu. Satana a asigurat-o pe Eva că a fost creată nemuritoare și că nu era posibil ca ea să moară. I-a spus, de asemenea, că Dumnezeu știa că, dacă ei aveau să mănânce din pomul cunoștinței, priceperea lor avea să fie luminată, extinsă și înnobilată, devenind egali cu El.... Eva a considerat cuvântarea șarpelui foarte înțeleaptă.... Ea a privit cu o dorință înfocată spre pomul încărcat cu roade, care păreau foarte delicioase. Șarpele mânca din rodul acestuia cu vădită delectare.AÎ 54.3

Eva a exagerat cuvintele poruncii lui Dumnezeu. El îi spusese lui Adam și Evei: “Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mâncați, căci în ziua când veți mânca din el, veți muri negreșit”. În disputa ei cu șarpele, Eva a adăugat propoziția: “Nici să nu-l atingeți, ca să nu muriți”. Aici a fost văzută șiretenia șarpelui. Această declarație a Evei l-a pus în avantaj. — The Review and Herald, 24 februarie, 1874.AÎ 54.4

Luând din acest pom, el [Satana] le-a declarat că ei aveau să atingă o sferă a existenței mai înaltă și vor intra într-un câmp mai vast al cunoștinței. El însuși mâncase din fructul interzis și ca urmare a dobândit puterea vorbirii. Și a insinuat că, din gelozie, Domnul dorea ca acest lucru să le fie oprit, pentru ca ei să nu poată fi înălțați spre a fi egali cu El Însuși. — Patriarchs and Prophets, 54.AÎ 55.1

Curiozitatea Evei a fost stârnită. În loc de a fugi din acel loc, ea asculta cum vorbește un șarpe. Nu i-a trecut prin minte că acesta poate fi vrăjmașul cel căzut, care folosea șarpele ca medium. — The Spirit of Prophecy 1:36.AÎ 55.2

Cu cât interes privea întregul univers conflictul care avea să decidă poziția lui Adam și a Evei. Cu câtă atenție ascultau îngerii cuvintele lui Satana, cel în care și-a avut originea păcatul, cum acesta își așeza propriile idei mai presus de poruncile lui Dumnezeu și căuta să facă fără nici un efect Legea lui Dumnezeu prin motivația lui înșelătoare! Cât de nerăbdători erau să vadă dacă perechea sfântă avea să fie amăgită de ispititor și să cedeze vicleșugurilor sale....AÎ 55.3

Satana L-a prezentat pe Dumnezeu ca înșelător, ca unul care vrea să rețină de la creaturile Sale beneficiul celui mai măreț dar al Său. Îngerii au auzit cu durere și uluire declarația lui cu privire la caracterul lui Dumnezeu, în care Satana L-a reprezentat ca posedând însușirile lui îngrozitoare; însă Eva nu a fost șocată sau cuprinsă de oroare, în timp ce auzea cum Dumnezeul cel sfânt și atotputernic era acuzat pe nedrept.... Dacă și-ar fi amintit toate dovezile dragostei Sale, dacă ar fi fugit la soțul ei, ar fi putut fi salvată de ispitirea cea subtilă a celui rău. — The Signs of the Times, 12 mai, 1890.AÎ 55.4

Ispititorul a luat fructul și i l-a dat Evei. Ea l-a luat în mână. Ei bine, spunea ispititorul, ți-a fost interzis chiar să-l atingi, ca să nu mori. El i-a spus că, mâncând din acesta, nu va avea simțământul morții și de a fi comis răul în mai mare măsură decât dacă doar ar fi atins sau mânuit fructul. Eva a fost încurajată, deoarece ea nu simțea semnele imediate ale neplăcerii lui Dumnezeu. Ea considera cuvintele ispititorului ca fiind înțelepte și corecte. A mâncat și a fost încântată de fruct. Părea delicios gustului ei și și-a imaginat că s-au produs în ea însăși efectele minunate ale consumării acelui fruct. — The Spirit of Prophecy 1:38.AÎ 56.1

Nu a fost nimic otrăvitor în fructul cunoștinței, în sine, nimic ce putea provoca moartea, mâncând din el. Pomul fusese așezat în grădină pentru a le testa loialitatea față de Dumnezeu. — The Signs of the Times, 13 februarie, 1896.AÎ 56.2