Ilie

După prima sa înfățișare înaintea lui Ahab, când l-a acuzat de judecățile lui Dumnezeu din cauza apostaziei lui și a lui Israel, Dumnezeu i-a călăuzit pașii de puterea Izabelei într-un loc sigur, în munți, lângă pârâul Cherit. Acolo, El l-a onorat pe Ilie, trimițându-i hrană dimineața și seara, printr-un înger din ceruri. Apoi, când pârâul a secat, El l-a trimis la văduva din Sarepta și a făcut o minune în fiecare zi, dând hrană familiei văduvei și lui Ilie. — Testimonies for the Church 3:288.AÎ 130.1

Față în față cu regele Ahab și proorocii falși și înconjurat de oștirile adunate ale lui Israel, Ilie stă în picioare, singurul care s-a prezentat pentru a apăra onoarea lui Iehova. El, pe care toată împărăția l-a acuzat de nenorocirea care s-a abătut asupra lor, se află acum în fața lor, în aparență lipsit de apărare în prezența monarhului lui Israel, a profeților lui Baal, a războinicilor și a miilor care se aflau de jur împrejur. Însă Ilie nu este singur. Deasupra și împrejurul lui sunt oștile protectoare ale cerului — îngeri care excelează în putere. — Prophets and Kings, 147.AÎ 130.2

În lumina strălucitoare a soarelui, înconjurat de mii — războinici, profeți ai lui Baal și monarhul lui Israel — stă omul Ilie, lipsit de apărare, în aparență singur, dar care nu era totuși singur. Cea mai puternică oștire a cerului îl înconjoară. Îngeri care excelează în putere au venit din ceruri pentru a apăra pe profetul cel credincios și neprihănit. Cu voce hotărâtă și poruncitoare Ilie strigă: “Cât timp veți zăbovi între două opinii? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; dacă este Baal, urmați-l pe el. Și poporul nu i-a răspuns nici un cuvânt”. [KJV] — Testimonies for the Church 3:280.AÎ 130.3

În timp ce Israel șovăia și era îndoielnic pe Carmel, glasul lui Ilie sparge din nou liniștea: “Eu singur am rămas din proorocii Domnului, pe când prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci. Să ni se dea doi junci; ei să-și aleagă un junc pe care să-l taie în bucăți și să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Și eu voi pregăti celălalt junc și-l voi pune pe lemne fără să pun foc. Apoi voi să chemați numele dumnezeului vostru și eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc acela să fie adevăratul Dumnezeu”. — Prophets and Kings, 148, 149.AÎ 131.1

Cât de bucuros ar fi fost Satana, care a căzut ca un fulger din cer, să poată veni în ajutorul acelora pe care el îi înșelase și ale căror minți le luase în stăpânirea sa, care erau cu totul devotați în slujba lui. Bucuros ar fi trimis el un fulger, ca să le aprindă jertfa; însă Iehova a pus limite lui Satana. El i-a ținut în frâu puterea, și toate născocirile lui nu au putut să trimită nici măcar o scânteie pe altarele lui Baal. — The Review and Herald, 30 septembrie, 1873.AÎ 131.2

A părăsit oare Dumnezeu pe Ilie în ceasul încercării sale? Oh, nu! El nu l-a iubit mai puțin pe slujitorul său Ilie, atunci când acesta s-a simțit părăsit de Dumnezeu și de oameni, ca atunci când, ca răspuns la rugăciunea sa, a coborât foc din ceruri și a luminat vârful muntelui. Iar acum, când Ilie dormea, o atingere duioasă și o voce plăcută l-au trezit. El s-a ridicat înspăimântat, gata să fugă, temându-se că vrăjmașul l-a descoperit. Însă fața plină de milă, care s-a aplecat asupra lui, nu era fața unui dușman, ci a unui prieten. Dumnezeu trimisese un înger din ceruri cu hrană pentru slujitorul Său. “Scoală-te și mănâncă”, i-a spus îngerul. “Și el s-a uitat și iată că era o turtă coaptă pe cărbuni și un ulcior cu apă la capul său”.AÎ 131.3

După ce s-a înviorat prin ceea ce i-a fost pregătit, el s-a culcat din nou. Îngerul a venit și a doua oară. Atingându-l pe bărbatul prea obosit, el i-a spus cu milă și duioșie: “Scoală-te și mănâncă; fiindcă drumul pe care îl ai de făcut este prea lung pentru tine”. “Și el s-a sculat, a mâncat și a băut, iar cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceea a fost în stare să călătorească patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele lui Dumnezeu, Horeb”, unde s-a refugiat într-o peșteră. — Prophets and Kings, 166.AÎ 132.1

În pustie, singur și descurajat [după experiența sa de pe vârful muntelui Carmel], Ilie spusese că s-a săturat de viață și s-a rugat ca să moară. Însă Domnul, în mila Lui, nu i-a făcut după cuvântul lui. Ilie avea de făcut o mare lucrare. — Prophets and Kings, 228.AÎ 132.2

Cuvântul Domnului a venit la el printr-un înger puternic: “Ce faci tu aici, Ilie?” Cu toată amărăciunea sufletului său, Ilie și-a murmurat plângerea: “Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oștirilor: Căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat altarele Tale și au omorât cu sabia pe proorocii Tăi; și uite, am rămas doar eu singur; și ei caută să-mi ia viața”.AÎ 132.3

Spunând profetului să plece din peștera în care se ascunsese, îngerul i-a poruncit să se înfățișeze înaintea Domnului pe munte și să asculte de Cuvântul Său. Pe când Ilie a făcut acest lucru, “iată, înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile; Domnul nu era în vântul acela. Și după vânt, a venit un cutremur de pământ; Domnul nu era în cutremurul de pământ. Și după cutremurul de pământ a venit un foc; și Domnul nu era în focul acela. Și după foc a venit un susur blând și subțire. Când l-a auzit Ilie, și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stătut la gura peșterii”. Supărarea i-a trecut, duhul său a fost liniștit și supus. El știa acum că o încredere liniștită, o bizuire hotărâtă pe Dumnezeu avea să fie întotdeauna pentru el un ajutor în vreme de nevoie. — The Review and Herald, 23 octombrie, 1913.AÎ 132.4

Când Ilie era pe punctul de a-l părăsi pe Elisei, el i-a spus acestuia: “Cere-mi ce vrei să-ți fac înainte să fiu luat de la tine. Și Elisei a spus: Te rog să vină asupra mea o îndoită măsură din duhul tău.” [2 Împărați 2, 9.] — Gospel Workers, 116 (1915).AÎ 133.1

Și Ilie a spus: “Greu lucru ceri; dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, așa se va întâmpla; ... pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de altul; și Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt.AÎ 133.2

Și Elisei l-a văzut și striga: ‘Părinte, părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!’” — Education, 60.AÎ 133.3