Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Adevărul despre îngeri - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Noul Pământ și moștenirea noastră veșnică

    El [Moise] a văzut pământul purificat prin foc și curățat de orice urmă de păcat, orice urmă de blestem, reînnoit și dat sfinților în posesie o dată pentru totdeauna. — Manuscript Releases 10:158.AÎ 297.2

    Planul de mântuire nu va fi pe deplin înțeles nici chiar atunci când cei răscumpărați vor vedea așa cum sunt văzuți și vor cunoaște așa cum sunt cunoscuți; însă, de-a lungul veacurilor veșnice, adevărul se va descoperi continuu în fața minților uimite și încântate. — The Great Controversy, 651.AÎ 297.3

    În planul de mântuire există înălțimi și adâncimi pe care însăși veșnicia nu le poate epuiza niciodată, minuni în care îngerii doresc să privească. Numai cei răscumpărați, dintre toate ființele create, au cunoscut prin propria lor experiență lupta cu păcatul; ei au lucrat împreună cu Hristos și, lucru pe care nici măcar îngerii nu-l puteau face, au fost părtași la suferințele Lui; oare să nu aducă ei mărturie în ceea privește știința mântuirii — despre ceea ce poate fi de valoare pentru ființele necăzute? — Education, 308.AÎ 297.4

    Sunt taine în ceea ce privește planul de mântuire.... care constituie pentru îngerii cerului subiecte de continuă uimire. Apostolul Petru, vorbind despre descoperirile date profeților cu privire la “suferințele lui Hristos și slava care va urma”, spune că acestea sunt lucruri “în care îngerii doresc să privească”. — Testimonies for the Church 5:702.AÎ 298.1

    Mulțimea celor mântuiți va colinda lume după lume, iar o mare parte din timpul lor va fi petrecut în cercetarea tainelor mântuirii. Și pe tot parcursul veșniciei, acest subiect va fi continuu deschis minții lor. — The Review and Herald, 9 martie, 1886.AÎ 298.2

    Știința mântuirii este știința tuturor științelor; știința care constituie studiul îngerilor și al tuturor inteligențelor din lumile necăzute; știința care angajează atenția Domnului și Mântuitorului nostru; știința care pătrunde în planul izvorât din mintea Celui Infinit; ... știința care va constitui studiul celor mântuiți ai lui Dumnezeu, de-a lungul veacurilor nesfârșite. — Education, 126.AÎ 298.3

    Scopul minunat al harului lui Dumnezeu, taina iubirii răscumpărătoare, constituie subiectul pe care îngerii doresc să-l cunoască și care va fi studiul lor de-a lungul veacurilor nesfârșite. Atât cei răscumpărați, cât și ființele necăzute, vor descoperi în crucea lui Hristos știința și cântecul lor. Se va vedea că slava ce strălucește pe fața lui Isus este slava iubirii ce se jertfește pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii care renunță la sine este legea vieții pentru pământ și cer, că iubirea care “nu caută folosul său” își are izvorul în inima lui Dumnezeu și că în cel blând și smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuiește în lumina de care nici un om nu se poate apropia. — The Desire of Ages, 19, 20.AÎ 298.4

    Și anii veșniciei, în desfășurarea lor, vor aduce descoperiri mai bogate și mai slăvite despre Dumnezeu și despre Hristos. Pe măsură ce crește cunoștința, crește și dragostea, respectul și fericirea. Cu cât oamenii Îl vor cunoaște mai mult pe Dumnezeu, cu atât va fi mai mare admirația lor față de caracterul Său. Când Isus deschide în fața lor bogățiile mântuirii și realizările uimitoare în lupta cea mare cu Satana, inimile celor mântuiți sunt cuprinse de o devoțiune și mai arzătoare și, cu o bucurie și mai entuziastă, își ating harfele de aur și atunci de zece mii de ori zece mii și mii de mii de glasuri se unesc pentru a înălța coruri puternice de laudă.AÎ 299.1

    “Și pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: ‘A Celui ce șede pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!’” Apocalipsa 5, 13.AÎ 299.2

    Marea luptă a luat sfârșit. Păcatul și păcătoșii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibrație de armonie și de bucurie străbate prin creațiunea cea imensă. De la Acela care a creat toate se revarsă viața, lumina și fericirea prin domeniile spațiului fără sfârșit. De la atomul cel minuscul și până la luminile cele mari, toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, în frumusețea lor neumbrită și în bucurie desăvârșită, declară că Dumnezeu este iubire. — The Great Controversy, 678.AÎ 299.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents