Demonizații din Gadara

Dis-de-dimineață, Mântuitorul și cei ce-L însoțeau au ajuns la țărm.... Din niște locuri ascunse de printre morminte, doi demonizați s-au năpustit asupra lor, de parcă ar fi vrut să-i facă bucăți. De acești oameni atârnau bucăți de lanțuri pe care ei le sfărâmaseră când au scăpat din închisoare. Carnea lor era sfâșiată și sângera în locurile unde ei se tăiaseră cu pietre ascuțite. Ochii le sclipeau printre părul lung și încurcat; se părea că demonii care îi posedau le șterseseră orice urmă de asemănare cu oamenii și ei arătau mai degrabă ca niște fiare sălbatice decât ca niște oameni.AÎ 186.1

Ucenicii și cei ce-i însoțeau au fugit înspăimântați; însă de îndată au observat că Isus nu era cu ei și s-au întors ca să-L caute. El stătea acolo unde Îl lăsaseră. Acela care a potolit furtuna, care îl întâmpinase pe Satana și îl biruise, nu a fugit din fața acestor demoni. Când acei bărbați, scrâșnind din dinți și făcând spume la gură s-au apropiat de El, Isus a ridicat mâna care făcuse semn valurilor să se potolească și acei oameni n-au putut să vină mai aproape. Ei stăteau neajutorați în fața Lui, urlând.AÎ 186.2

Cu autoritate, El a poruncit spiritelor necurate să iasă afară din ei. Cuvintele Lui au pătruns mintea întunecată a acelor oameni nenorociți. Au început să-și dea seama, ca prin ceață, că era aproape de ei Unul care îi putea scăpa de acei demoni care îi chinuiau. Ei au căzut la picioarele Mântuitorului ca să I Se închine; însă când să-și deschidă buzele, ca să implore mila Lui, demonii au vorbit prin ei, țipând tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te rog, nu mă mai chinui”....AÎ 186.3

Pe coasta unui munte, nu departe de acolo, păștea o turmă mare de porci. Demonii au cerut să le fie îngăduit să intre în aceștia și Isus i-a lăsat. De îndată, turma a intrat în panică. S-au năpustit nebunește spre stânci și neputând să se oprească la țărm, porcii s-au aruncat în apă, unde au pierit.AÎ 187.1

Între timp, o schimbare minunată a avut loc cu demonizații. Lumina pătrunsese în mintea lor. Ochii le sclipeau de inteligență. Chipurile lor, atât de mult timp deformate după chipul lui Satana, au devenit deodată blânde, mâinile lor pătate de sânge erau liniștite și, cu glasuri pline de bucurie, oamenii Îl lăudau pe Dumnezeu pentru eliberarea lor.... Acum, acești bărbați erau îmbrăcați și aveau mintea întreagă, stăteau la picioarele lui Isus, ascultând cuvintele Lui și aducând slavă Numelui Aceluia care îi vindecase. — The Desire of Ages, 336-338.AÎ 187.2