Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Adevărul despre îngeri - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Îngerii ne întăresc credința

    “Îngerul Domnului coboară în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie”. Psalmii 34, 7. Dumnezeu îi trimite pe îngerii Săi pentru a-i scăpa pe cei aleși din nenorocire, a-i feri de “ciuma care umblă în întuneric” și “de molima care bântuie ziua namiaza mare”. Psalmii 91, 6. Iar și iar, îngerii au vorbit cu oamenii așa cum omul vorbește cu un prieten și i-au condus în locuri sigure. De multe ori, cuvintele încurajatoare ale îngerilor au întărit spiritul descurajat al celor credincioși și, îndreptându-le mintea mai presus de lucrurile de pe pământ, i-au făcut să zărească prin credință hainele albe, coroanele și ramurile de palmier ale biruinței, pe care cei biruitori le vor primi când se vor afla în jurul marelui tron alb. — The Acts of the Apostles, 153.AÎ 22.1

    “Printre aceștia care stau în așteptare” sunt oștile vrăjmașului, care încearcă să arunce ocară asupra poporului lui Dumnezeu, și oștile cerului, de zece mii de ori zece mii de îngeri, care veghează și păzesc pe poporul lui Dumnezeu, care este ispitit, înălțându-l și întărindu-l. Aceștia sunt cei care stau în așteptare. Iar Dumnezeu spune celor credincioși ai Lui: Veți merge printre ei. Nu veți fi învinși de puterile întunericului. Veți sta în fața Mea, în văzul sfinților îngeri, care sunt trimiși pentru a sluji acelora care sunt moștenitori ai mântuirii. — The General Conference Bulletin, 23 aprilie, 1901.AÎ 22.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents