Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Lucrarea pastorală - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    CAPITOLUL 4 - Strategia și regulile bisericii

    Organizația bisericii

    Biserica trebuie să fie organizată pentru a putea realiza și menține ordinea; în caz contrar, se va destrăma. — Mi s-a arătat temerea unora că, organizându-se, vor deveni Babilonul; însă bisericile din regiunea centrală a statului New York au fost Babilonul perfect — confuzie. Iar acum, dacă bisericile nu vor fi organizate, astfel încât să poată asigura și impune disciplina, nu există nicio speranță pentru viitor. — RH, 27 august 1861.LP 19.1

    Lucrarea misionară medicală nu trebuie să rămână separată de organizația bisericii. — Veți fi ispitiți să credeți că, pentru a duce mai departe lucrarea misionară medicală, trebuie să rămâneți separați de organizația sau disciplina bisericii. O astfel de atitudine vă va așeza pe o fundație fragilă. Lucrarea făcută pentru cei care vin la voi să învețe nu este completă dacă aceștia nu sunt educați să lucreze în legătură cu biserica. — 8T 161.LP 19.2

    Predicatorii nu ar trebui să se alăture celor care critică biserica. — Când suntem îmbiați cu argumente și sugestii de către astfel de consilieri, ar fi bine ca fiecare dintre noi să se întrebe: „Ar trebui ca eu, care sunt creștin, un copil al lui Dumnezeu, care sunt chemat să fiu lumina lumii, un propovăduitor al neprihănirii, care mi-am exprimat atât de des încrederea în adevăr și în calea pe care Dumnezeu ne-a condus, să mă alătur celor care se împotrivesc cu înverșunare lucrării lui Dumnezeu? Ar trebui ca eu, un administrator al tainelor lui Dumnezeu, să le permit celor mai răi dușmani ai Lui să sfătuiască poporul Său? Nu îi va încuraja o astfel de atitudine pe cei răi în opoziția lor față de adevărul lui Dumnezeu și față de poporul legământului Său? Nu mă va împiedica o astfel de concesie să-mi deschid gura pentru a îndemna, a avertiza sau a-mi implora propria familie ori biserica lui Dumnezeu? Dacă Pavel sau Petru ar fi puși într-o situație asemănătoare, și-ar trăda vreunul dintre ei datoria sfântă?” — ST, 3 ianuarie 1884.LP 19.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents