Lucrarea bisericii să fie împărțită
între pastori și membri

Membrii nu ar trebui să aștepte ca pastorii să le facă lucrarea. — Nu așteptați ca pastorii să vă facă lucrarea; nu dormiți ca fecioarele neînțelepte, care nu au avut untdelemn în candele! Umpleți-vă candelele cu untdelemnul harului lui Hristos! Dacă fiecare dintre membrii bisericii ar lăsa ca lumina lui să strălucească spre alții așa cum dorește Dumnezeu, ce lucrare s-ar face! O biserică vie va fi o biserică activă. Aduceți-vă puterile înaintea lui Isus și puneți-le la lucru! Gândiți-vă, meditați, vegheați și rugați-vă! O legătură strânsă cu Isus vă va mări puterea de a face binele și vă va întări intelectul. Acele vremuri care vor pune la probă sufletele oamenilor sunt chiar la ușă. Atunci nu vom mai avea niciun apărător care să-l mustre pe Diavolul și să pledeze în favoarea noastră. — RH, 22 septembrie 1896.LP 82.4

Fiecare membru are o lucrare de făcut. — Timpul de față cere să se facă mișcări de înaintare, să se exercite o credință fermă și perseverentă, să se manifeste un spirit de îngăduință, abnegație și îndelungă răbdare de către fiecare membru din bisericile noastre; timpul de față cere ca fiecare dintre cei care declară că Îl urmează pe Hristos să devină un lucrător în via Sa morală. Membrii bisericii care se tem de Dumnezeu pot face mai mult bine printr-un efort consacrat și personal decât pot face pastorii noștri care nu simt nicio povară de a lucra din casă în casă. Pastorii noștri hirotoniți trebuie să facă ce pot, dar nu trebuie să se aștepte ca un singur om să facă lucrarea tuturor. Stăpânul i-a dat fiecărui lucrător partea sa de muncă. Sunt vizite de făcut, rugăciuni de înălțat, compasiune de arătat, iar, dacă vrem ca lucrarea să fie realizată, e nevoie ca întreaga biserică să-și pună la lucru evlavia — atât sufletește, cât și fizic. Puteți să vă întâlniți cu prietenii voștri și, într-o manieră plăcută, de socializare, să discutați despre prețioasa credință a Bibliei. — RH, 13 august 1889.LP 82.5

Tendința spre comoditate a oamenilor nu-I face plăcere lui Dumnezeu. — Cei care conlucrează cu Dumnezeu vor fi motivați să-și facă lucrarea pentru Stăpân. În loc să facă atât de puțin, ei trebuie să facă mult mai mult și să acționeze ca și cum ar smulge sufletele ca pe niște tăciuni dintr-un foc aprins. Tendința spre comoditate a celor care au lumina adevărului nu-I face plăcere lui Dumnezeu. Timpul este de aur. Prindeți-vă de Dumnezeu printr-o credință vie și folosiți-vă la maximum puterile; mărturia voastră să fie atât de însuflețită de Duhul Sfânt, încât păcătoșii să simtă și să conștientizeze pericolul în care se află. Credința să vă fie împletită cu experiența. Fiecare credincios al adevărului să fie pe deplin conștient de pericolul acestui timp. Să se trezească din letargie și să își dea seama că pastorii delegați nu sunt singurii care trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. Fiecare suflet trebuie să ia parte la această lucrare. Hristos spunea: „Voi sunteți lumina lumii” [Matei 5:14]. Aceasta nu se aplică doar pastorilor, ci fiecărui suflet căruia Hristos i S-a descoperit. În bisericile din care faceți parte ar trebui să fiți lucrători creștini activi și vii. Vă cunoașteți vecinii? Ați lucrat pentru cei ce sunt aproape de casele voastre? Aveți dragostea lui Isus? Dacă da, atunci veți fi interesați de sufletele pentru care a murit Hristos. Religia curată și neîntinată este un principiu activ. Ea trece dincolo de zidurile casei și merge în căutarea celor care au nevoie de ajutor. Lumina ei strălucește la drumuri și la garduri și este văzută și simțită pe toată întinderea pământului. Oile pierdute sunt căutate cu ardoare, iar cele rătăcite sunt aduse înapoi în staul. — RH, 8 martie 1887.LP 83.1

Prea mulți se așteaptă ca pastorul să-i sprijine, când ei înșiși ar trebui să le slujească celorlalți. — Este o vină uriașă de care biserica este responsabilă. Cum se face că cei ce au lumina nu depun cele mai stăruitoare eforturi pentru a duce această lumină și altora? Ei văd că sfârșitul este aproape. Văd cum mulțimi de oameni calcă zilnic în picioare Legea lui Dumnezeu și știu că aceste suflete nu pot fi mântuite în fărădelegea lor. Totuși manifestă un interes mai mare pentru afacerile lor, pentru fermele lor, pentru casele lor, pentru mărfurile lor, pentru hainele lor și pentru mesele lor decât pentru sufletele bărbaților și femeilor pe care vor trebui să-i întâlnească față în față la judecată. Oamenii care pretind că ascultă de adevăr au adormit. Dacă ar fi treji, nu ar putea sta atât de liniștiți. Dragostea de adevăr moare puțin câte puțin în inimile lor. Exemplul lor nu este unul care să convingă lumea că ei dețin adevărul într-o măsură mai mare decât orice alt popor de pe pământ. Exact atunci când ar trebui să fie puternici în Dumnezeu, având o experiență zilnică și vie, ei sunt slabi, ezitanți, așteptând sprijin de la pastori, când ei înșiși ar trebui să le slujească celorlalți cu mintea, cu sufletul, cu penița, cu timpul și cu banii. — 5T 457.LP 83.2

Împărtășindu-și credința, membrii se încurajează nu doar pe ei, ci îi încurajează și pe pastorii lor. — Vă îndemn, frații și surorile mele, să aveți încredere în puterea lui Isus. Nu atârnați greutatea problemelor și poverilor voastre asupra pastorilor voștri! Hristos v-a invitat să mergeți la El, purtătorul vostru de poveri. Dacă vă spuneți ofurile într-o stare de necredință și de lipsă de consacrare față de Dumnezeu, atârnați greutatea voastră pe inima pastorilor și le răpiți timpul și energia pe care Dumnezeu le cere să le folosească pentru a duce mesajul la cei care nu l-au auzit. Fraților, nu mai bine ați lucra în unire cu ambasadorii lui Hristos în încercarea de a câștiga suflete pentru adevăr? Atunci când sunteți ispitiți să deveniți necredincioși și descurajați, cel mai bun remediu pentru aceasta îl veți găsi discutând despre credință cu alții și prezentându-le adevărul celor care se află în întuneric. Extindeți-vă eforturile spre vecinii voștri și spre cei ce nu au privilegiile întâlnirilor noastre! Sădiți semințele adevărului de-a lungul tuturor apelor și încurajați inimile slujitorilor lui Dumnezeu atunci când vă vizitează, arătându-le că nu ați stat degeaba, ci, prin intermediul vostru, una sau mai multe persoane au fost aduse de la întuneric la lumină! — ST, 4 septembrie 1879.LP 83.3

Membrii nu ar trebui să aștepte ca pastorii să vină și să-i ajute pe cei care au întrebări. — Mulți dintre cei care acum se află în întuneric și ruină ar fi putut fi ajutați dacă frații lor — femei și bărbați obișnuiți — ar fi venit la ei cu inimile strălucind de dragostea lui Hristos și ar fi depus eforturi personale pentru ei. Mulți așteaptă să fie abordați personal. Discuții umile și stăruitoare cu astfel de persoane, rugăciuni înălțate pentru ele, inimi aduse una lângă alta — astfel de abordări s-ar dovedi în cele mai multe cazuri cu totul eficiente. În schimb, cei ce declară că Îl urmează pe Mântuitorul lor se mulțumesc să-și exprime dorința ca vreun frate sau vreun pastor să vină să îi ajute. Astfel, ei neglijează chiar lucrarea pe care Dumnezeu le-a lăsat-o de făcut. Nu se poate prescrie în mod rigid maniera în care această lucrare ar trebui să se facă în fiecare caz, dar, dacă vor avea o legătură tot mai strânsă cu Răscumpărătorul lumii, noi căi și metode vor fi sugerate minții lucrătorilor. — RH, 10 iunie 1880.LP 84.1

Pe cât posibil, pastorii ar trebui să fie eliberați de grijile de natură vremelnică. — Aceeași ordine și același sistem care erau necesare în zilele apostolilor ar trebui să fie menținute și în biserica de azi. Este nevoie ca diferitele departamente să fie conduse de oameni capabili, care să fie calificați să ocupe pozițiile în care au fost puși, pentru că de acest lucru depinde în mare măsură succesul lucrării. Cei care au fost aleși de Dumnezeu ca lideri ai cauzei adevărului, având o privire de ansamblu asupra intereselor spirituale ale bisericii, ar trebui să fie eliberați pe cât posibil de grijile și problemele de natură vremelnică. Cei pe care Dumnezeu i-a chemat pentru a sluji în Cuvânt și învățătură ar trebui să pună deoparte timp pentru meditație, rugăciune și studiul Scripturii. Discernământul lor spiritual clar este încețoșat dacă sunt obligați să se ocupe de diverse detalii administrative și să aibă de-a face cu temperamentele variate ale celor care se întâlnesc împreună în calitate de slujbași ai bisericii. Toate problemele dificile de natură vremelnică ar trebui să fie aduse înaintea slujbașilor desemnați, ca să fie rezolvate de ei. Însă, dacă aceste probleme sunt de așa natură, încât îi pun în dificultate pe acești slujbași, atunci ar trebui să fie supuse sfatului celor care au o perspectivă de ansamblu asupra întregii biserici. — RH, 16 februarie 1911.LP 84.2