CAPITOLUL 30 - Înmormântarea

Isus, modelul pastorului, a plâns în fața morții. — Hristos a fost un observator atent, sesizând multe lucruri peste care alții treceau cu vederea. A fost întotdeauna săritor la nevoie, gata să le spună cuvinte de speranță și de compasiune celor descurajați și lipsiți. Lăsa mulțimile să Îl înghesuie din toate părțile și nu Se plângea, chiar dacă uneori aproape că era luat pe sus. Atunci când întâlnea un cortegiu funerar, nu trecea pe lângă, indiferent. Pe fața Lui se putea citi tristețea atunci când privea moartea și plângea alături de cei care boceau. — UL 57.LP 98.1

În prezența Aceluia care dă viața, moartea nu este decât temporară. — Cu o voce clară, plină de autoritate, rostește cuvintele: „Tinerelule, scoală-te, îți spun!” [Luca 7:14]. Acele cuvinte pătrund în urechile mortului. Tânărul își deschide ochii. Isus îl ia de mână și îl ridică. Privirea i se oprește asupra celei care plângea alături, mamă și fiu unindu-se acum într-o îmbrățișare prelungă, strânsă și plină de bucurie. Mulțimea privește tăcută, ca vrăjită. „Toți au fost cuprinși de frică” [Luca 7:16]. Fără cuvinte și plini de reverență, au rămas pe loc un timp, ca și cum s-ar fi aflat în prezența lui Dumnezeu. Apoi „slăveau pe Dumnezeu și ziceau: «Un mare proroc s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său»” [Luca 7:16]. Cortegiul funerar s-a întors în Nain ca o procesiune triumfală. „Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea și prin toate împrejurimile” [Luca 7:17]. — DA 318.LP 98.2

Înmormântarea creștină este o ocazie de a da o mărturie puternică în favoarea creștinismului. — Când am ajuns, noaptea, am văzut că tânărul era foarte aproape de clipa finală. Chipul său muribund era marcat de durere. Ne-am rugat cu el, iar răsuflarea lui greoaie și gemetele au încetat în timpul rugăciunii. Binecuvântarea lui Dumnezeu se lăsase în acea cameră a bolii și am simțit că suntem înconjurați de îngeri. I se calmase un pic durerea, dar știa că va muri. Încerca să ne facă să înțelegem că speranța îi lumina viitorul și că pentru el viitorul nu era o nesiguranță întunecată. Am înțeles din frânturile de propoziții pe care le rostea că dorea să aibă parte de prima înviere și apoi să fie făcut nemuritor. „Spuneți-i fratelui Bates că îl voi întâlni atunci”, ne-a spus. Limba sa greoaie pronunțase de atâtea ori acel nume drag, atât de prețios unui creștin aflat pe moarte — Isus, Cel de care ne prindem toată speranța vieții veșnice. A adormit în Isus la câteva ore după ce am plecat. Soțul meu a participat la serviciul divin de înmormântare. Au fost prezenți mulți care îi auziseră apelurile stăruitoare și care îl disprețuiseră în timpul vieții; au fost și unii care, cu puțin timp înainte, își băteau joc de el din cauza credinței lui. Acum priveau la fața mortului, care avea un zâmbet plăcut, și se întorceau de la sicriu cu buzele tremurânde și cu ochii umeziți. Simțeam că, deși mort, ne vorbea. Toți cei prezenți au mărturisit că niciodată nu au mai văzut o expresie atât de plăcută și de frumoasă pe fața unui mort. Am dus apoi trupul la groapă pentru a se odihni până când morții neprihăniți se vor trezi îmbrăcați în nemurire. — 2SG 92.LP 98.3

Înmormântările nu ar trebui să includă etalări ostentative și extravagante. — Cu privire la înmormântarea marelui-preot al Israelului, Scriptura spune simplu: „Acolo a murit Aaron și a fost îngropat” (Deuteronomul 10:6). Ce contrast major între obiceiurile de azi și această înmormântare, făcută după porunca expresă a lui Dumnezeu! În vremurile moderne, serviciul de înmormântare al cuiva care a ocupat poziții înalte este adesea o ocazie de etalare ostentativă și extravagantă. Atunci când a murit Aaron, care era unul dintre cei mai mari oameni ai lumii, au fost prezenți doar doi dintre cei mai apropiați prieteni, care au luat act de moartea sa și au participat la înmormântare. Iar acel mormânt singuratic de pe muntele Hor a fost pentru totdeauna ascuns de ochii poporului Israel. Dumnezeu nu este onorat de etalarea exagerată făcută pentru morți și de cheltuielile extravagante făcute pentru a încredința trupul lor pământului. — PP 427.LP 98.4