Copiii

Prima datorie a pastorilor este față de copiii lor. — Pastorul are o mulțime de datorii de îndeplinit, atât aproape, cât și departe, dar prima sa datorie este față de copiii săi. El nu ar trebui să se lase atât de prins cu datoriile din afară, încât să neglijeze educația de care au nevoie copiii săi. S-ar putea să considere că datoriile de acasă nu sunt la fel de importante, însă, în realitate, ele stau chiar la baza prosperității indivizilor și a societății. În mare măsură, fericirea bărbaților și a femeilor și succesul bisericii depind de influența din cămin. În îndeplinirea corectă a datoriilor cotidiene ale vieții sunt implicate interese veșnice. Lumea nu are nevoie atât de mult de minți luminate, cât de oameni buni, care să fie o binecuvântare în căminul lor. — GW 204.LP 49.1

Indiferent cât de mari ar fi capacitățile tale, nu Îl slujești așa cum se cuvine pe Dumnezeu dacă îți neglijezi copiii. — Cei care își dau seama că sunt deficitari la capitolul conducerii familiei, chestiune care privește sentimentul utilității și fericirea viitoarelor generații, ar trebui să studieze cu asiduitate acest subiect. Ca o scuză, mulți arată către copiii pastorilor, ai profesorilor și ai altor oameni cu reputație de persoane învățate și evlavioase și susțin că, dacă acești oameni, cu toate avantajele de care dispun, au dat greș în a-și conduce familia, atunci cei care se află în situații mai puțin favorabile nu au nicio speranță că vor reuși să facă asta. Întrebarea care ar trebui să fie clarificată este: Le-au oferit oare acești oameni copiilor lor ceea ce trebuiau să le ofere — un exemplu bun, o educație evlavioasă și limite corespunzătoare? Neglijând aceste aspecte esențiale, astfel de părinți dau societății copii cu minți dezechilibrate, refractari la reguli și indiferenți față de datoriile practice ale vieții. Astfel, ei fac lumii un deserviciu care întrece tot binele care ar rezulta de pe urma eforturilor lor. Acei copii le lasă moștenire urmașilor lor propriul caracter pervertit și, în același timp, exemplul și influența lor negativă corup societatea și fac ravagii în biserică. Nu putem crede că vreun om, indiferent cât de mari sunt capacitățile și rezultatele sale, îi slujește așa cum se cuvine pe Dumnezeu sau pe semenii săi când își neglijează propriii copii. — ST, 9 februarie 1882.LP 49.2

Influența negativă a familiilor pastorilor cauzează un rău mai mare decât binele rezultat de pe urma slujirii lor. — Asupra ta, frate B., ca slujitor al lui Dumnezeu, atârnă o dublă obligație: să-ți conduci bine casa și să-ți ții copiii în frâu. Dar tu ai fost încântat de talentele lor și le-ai scuzat greșelile. Păcatele lor nu ți s-au părut foarte grave. L-ai întristat pe Dumnezeu și aproape că ți-ai ruinat copiii prin faptul că ți-ai neglijat datoria. Mai mult, ai continuat să-ți neglijezi datoria și după ce Domnul te-a mustrat și ți-a dat sfaturi. Paguba adusă cauzei lui Dumnezeu prin influența voastră, ca familie, în diferitele locuri unde ați trăit este mai mare decât binele pe care ai reușit să îl faci. Ai fost orbit și înșelat de Satana cu privire la familia ta. Și tu, și soția ta ați făcut din copii egalii voștri. Iar ei au făcut ce au vrut. Acesta este, din nefericire, un impediment în calea lucrării tale ca pastor al lui Hristos, iar neglijarea datoriei de a-ți ține copiii în frâu a dus la un rău și mai mare, care amenință să distrugă roadele activității tale. — 2T 620.LP 49.3

Păstorii care eșuează acasă vor eșua și la biserică. — Cel care s-a angajat în lucrarea de slujitor al Evangheliei trebuie să fie credincios în viața de familie. După cum, în lucrarea pastorală, este esențial să-și folosească puterile date de Dumnezeu pentru a câștiga suflete pentru biserică, la fel de esențial este ca, în calitate de tată, să-și folosească talentele pe care i le-a dat Dumnezeu pentru a face din cămin un simbol al familiei cerești. Ca preot în cămin și ambasador al lui Hristos în biserică, în viața sa ar trebui să se vadă caracterul lui Hristos. Trebuie să vegheze cu credincioșie asupra sufletelor, având în vedere că va trebui să dea socoteală pentru ele. Slujirea sa nu ar trebui să fie caracterizată de neglijență și neatenție. Dumnezeu nu va trece cu vederea păcatele celor care nu au o înțelegere clară cu privire la responsabilitatea sfântă pe care o implică acceptarea poziției de pastor al unei biserici. Cel care nu reușește să fie în casa lui un păstor credincios și cu discernământ cu siguranță nu va reuși să fie la biserică un păstor credincios al turmei lui Dumnezeu. — 6MR 49.LP 49.4