Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Provestiri Pentru Părinţi Şi Copii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 4—Regina balului

    Vino doar de data aceasta, spuse Edward Allston, fixând o privire drăgăstoasă asupra frumoasei fete care stătea alături de el. Doar de data aceasta, draga mea surioară. Rochia de bal va fi darul meu pentru tine şi ea nu va diminua cu nimic fondul tău de binefacere. În plus, dacă influenţele rele, despre care vorbeai, vor fi într-adevăr atât de ademenitoare la acest bal, mă vei lăsa oare singur, fără să mă protejezi de puterea lor? Vei merge cu mine, nu-i aşa? Haide, de dragul meu!PPC 29.1

    În acelaşi timp, Mântuitorul îi şoptea fetei: „Hotărăşte-te pentru Mine, rămâi de partea Mea!” Dar inima ei nu a recunoscut glasul Lui, pentru că, în ultimul timp, acesta fusese înăbuşit de tonalităţile muzicii pământeşti. Totuşi, ea nu a răspuns imediat, iar fratele ei a aşteptat decizia ei în tăcere.PPC 29.2

    „Ai grijă, Helen Allston, ai grijă! Păcatul nu este micşorat de faptul că acela care te ispiteşte îţi este atât de apropiat. Influenţele seducătoare ale sălii de dans sunt asemenea efectelor îmbătătoare ale vinului ce străluceşte în pahar. Picioarele tale vor călca pe petale de trandafiri, dar ei vor fi trandafirii acestei lumi, nu aceia care înfloresc pentru veşnicie. Vei pierde ardoarea şi puritatea dragostei, promptitudinea ascultării şi mângâierea adevărului. Liniştea calmă din cămăruţa ta va începe să ţi se pară plictisitoare, iar puterea ta de împotrivire faţă de rău se va micşora tot mai mult, pentru că aceasta este prima mare ispită cu care eşti confruntată.”PPC 29.3

    Dar Helen nu avea să dea ascultare avertizării. Ea uitase de Mântuitorul. Melodia pe care o asculta îi era mai dragă decât îndem-nurile pe care le citise în Biblie.PPC 30.1

    Cu doi ani înainte de scena pe care tocmai v-am descris-o, Helen Allston credea că se convertise. Pentru un timp, ea fusese foarte strictă în îndeplinirea îndatoririlor ei sociale, conştiincioasă în momentele devoţionale de acasă, înflăcărată şi totuşi foarte echilibrată în dragoste. Conştientă de slăbiciunile ei, ea folosea cu grijă orice ajutor care o putea susţine şi întări. Zi după zi, ea îşi reaprindea torţa la focul sfânt, care vine în torente până la noi de la eroii vremurilor biblice, ale căror nume trăiesc în inimile noastre şi stăruie pe buzele noastre. Dar ea trăia, în aceeaşi măsură, şi în prezent. Pe masa ei găseai deschis un valoros comentariu asupra profeţiilor încă neîmplinite, precum şi rapoarte cu privire la succesul lucrării misionare. Atelierul de cusut îi ţinea degetele ocupate, iar Şcoala de Sabat îi menţinea mintea activă şi îi furniza cunoştinţe practice şi învăţături utile. Însă, cu timpul, aproape pe neobservate, lumea a început să câştige teren în inima ei. Era fiica unor oameni înstăriţi şi moda îi vorbea despre gust şi eleganţă. Era o fată drăguţă şi, în curând, linguşirile şi laudele celorlalţi au condus-o la îndreptăţite simţăminte de mândrie. Era plăcută în maniere şi ageră în conversaţie, astfel că era foarte curtată şi răsfăţată. O măgulea să audă ce se mai vorbea prin cercurile de tineri, pe care le frecventase cândva, şi a început să manifeste din ce în ce mai mult interes faţă de ieftina şi nesăbuita paradă a prostiei. Apoi, a început să se implice din ce în ce mai puţin în ajutorarea altora, să-şi umple şifonierul cu lucruri tot mai scumpe şi să fie tot mai neglijentă în folosirea timpului. Şi-a făcut cunoştinţe din rândul celor uşuratici şi frivoli, adaptându-şi comportamentul pentru a putea întreţine relaţii cu ei, citind cărţile pe care le citeau ei, până când cărţile pe care le citea mai înainte au început să i se pară insipide.PPC 30.2

    Edward Allston era mândru de sora lui şi o iubea aproape până la adoraţie. De când erau mici, se obişnuiseră să fie mereu împreună. Pentru el a fost o lovitură greu de suportat când ea s-a retras de la distracţiile la care mergeau, de obicei, amândoi. Admira cu adevărat modul de viaţă pe care şi-l alesese, frumuseţea aspiraţiilor şi măreţia idealurilor ei, dar simţea acut nevoia acelei unităţi de speranţe şi de ţinte care existase întotdeauna între ei. Uneori, se simţea indignat, ca şi când i s-ar fi furat ceva ce-i aparţinea de drept. De aceea se străduise prin toate mijloacele să o aducă înapoi, pe drumul pe care mergea el. Din acest punct de vedere, era foarte egoist, cu toate că nu era conştient de aceasta. În mânia lui, ar fi fost în stare să treacă peste prăpăstii, să traverseze continente, să străbată oceane, numai să-şi poată salva sora de vreun pericol fizic; dar, asemenea multor altora, aşa superficial cum era, nici măcar nu se gândea la importanţa covârşitoare a rezultatului; nu ştia că doar Infinitul va putea evalua pericolele pe care şi le asumă cel ce se lasă ispitit. Şi astfel ajunsese atât de departe în străduinţa lui, încât reuşise să o convingă să meargă cu el la o petrecere dansantă - la un bal.PPC 30.3

    „Va fi excelent”, îşi spuse el, pe jumătate în gând, pe jumătate cu voce tare, în timp ce mergea pe stradă. „Muzica va fi divină, şi ea era aşa de pasionată de dans! Era o răsfăţată încântătoare până când individul acela îmbrăcat în negru a început să-i predice despre ale lui. Şi totuşi... totuşi... e ceva aici! Dar ce rău poate fi într-un bal? Şi totuşi, dacă rezistă la toate acestea, voi începe să cred că există ceva - da, ceva colosal - în religia asta a ei.”PPC 31.1

    Meditând astfel, a ajuns în dreptul magazinului domnului Crofton, cel mai la modă croitor din oraş; şi, uitând de aceste trecătoare mustrări de conştiinţă, a intrat şi a început să se consulte cu acesta în legătură cu cel mai potrivit material pentru rochia lui Helen, rochie pe care urma să i-o dăruiască el şi care trebuia să fie pe măsura graţiei şi a frumuseţii ei.PPC 31.2

    Balul se terminase şi Helen stătea acum în faţa oglinzii imense din camera ei, îmbrăcată cu rochia aceea de gală şi ţinând în mână mănuşa din piele albă, de căprioară, pe care tocmai şi-o scosese. Fusese, cu adevărat, regina balului. Simplitatea vieţii şi firea ei veselă fuseseră maeştri minunaţi şi ea fusese irezistibil de strălucitoare şi de proaspătă în mijlocul acelor tineri ofiliţi şi lipsiţi de culoare. Primise tot felul de complimente şi de linguşeli şi, ori încotro îşi îndreptase privirea, nu întâlnise decât ochi plini de admiraţie şi de invidie. Fratele ei fusese cât se poate de mândru de ea şi o urmărise tot timpul cu privirea, ca şi când în sala de dans nu mai era nimeni altcineva. Şi acum iat-o aici, stând minute în şir în faţa oglinzii, pierdută în retrăirea triumfului acelei seri.PPC 31.3

    Arăta aproape ca o regină, cu faldurile bogate ale rochiei de satin căzând cu eleganţă pe trupul ei suplu, strălucind ca şi când ar fi fost ţesute cu fire de argint. Colierul de perle, pe care-l purta la gât, scânteia printre buclele ce se revărsau de sub o coroniţă de trandafiri albi. S-a mai privit o dată, zâmbind satisfăcută chipului din oglindă şi, apoi, înfăşurându-se în halatul de casă, s-a aşezat în fotoliu şi a luat un volum de poezii sacre. Dar când a încercat să citească, gândurile i s-au întors, fără să vrea, la uluitoarea scenă pe care tocmai o părăsise. A îngenuncheat să se roage, dar imaginile acelea orbitoare continuau să o obsedeze şi, ori de câte ori adia printre frunzele viţei de lângă fereastră, vântul îi aducea din nou în urechi muzica aceea fermecătoare.PPC 32.1

    S-a ridicat de pe genunchi cu durerea vinovăţiei în suflet. În loc de încredere, de simţământul ocrotirii şi de pacea sfântă, care o cuprindeau de obicei când îşi aşeza capul pe pernă să se culce, acum trăia o stare de agitaţie şi de frământare pe care nimic nu i-o putea alunga. A încercat să mediteze, dar, cu fiecare gând al datoriei, îi reveneau în minte ghirlandele de sărbătoare, candelabrele strălucitoare şi chipurile vesele şi îmbujorate de căldură ale dansatorilor.PPC 32.2

    În locul ei de lângă fereastră, stătea o Biblie deschisă. Helen a luat-o şi a început să citească: „Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: «Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat.»”PPC 32.3

    Lacrimi amare au izbucnit atunci din ochii ei, în timp ce a exclamat: - Şi în ogorul inimii mele a semănat vrăjmaşul neghină!PPC 32.4

    A ridicat Biblia şi a citit din nou; apoi, prea emoţionată ca să rămână liniştită pe fotoliu, a început să se plimbe agitată prin cameră. Cu hotărâre şi cu cea mai mare grijă, ea şi-a revizuit trecutul, întorcându-se cu gândul până în momentul când în inima ei se aprinsese pentru întâia dată speranţa aceea plăpândă, dar plină de lumină. Cu solemnitate, ca în prezenţa Făcătorului ei, Helen a meditat asupra momentului când se îndepărtase pentru prima dată de cărarea cea îngustă. Şi, dacă pocăinţa primei convertiri fusese dureroasă, agonia acestei a doua treziri din viaţa ei era de zece ori mai teribilă.PPC 32.5

    În singurătatea camerei lui, Edward se gândea cu mai puţină sa-tisfacţie la succesul planului său. Fusese convins că Helen n-ar fi cedat în faţa niciunei ispite de rând şi acum simţea că nu fusese deloc cinstit din partea lui ca să-i stârnească simţămintele împotriva propriilor principii. Gândul pe care şi-l repetase mereu: „Nu este decât un joc!” nu-l mai satisfăcea; iar acum, când asculta de ore în şir zgomotul paşilor ei prin cameră, nu şi-a mai putut reţine impulsul de a merge să o liniştească şi să fie alături de ea. În zadar însă i-a adus toate argumentele şi toate sofismele pe care le foloseşte lumea ca să-i atragă pe cei superficiali.PPC 33.1

    - Nu încerca să mă consolezi, i-a spus Helen, pentru că aceste lacrimi, dragul meu frate, sunt binefăcătoare. Am considerat că bu-curiile religiei sunt fade şi insuficiente pentru a mă mulţumi şi am căutat altele. Mi-am adus la tăcere conştiinţa, şi nu o singură dată, apreciind influenţa adevăratului creştin după etaloanele lumii. L-am părăsit pe Tatăl meu pentru a trece de partea celor ce s-au răzvrătit împotriva Sa. Şi totuşi, plâng mai puţin pentru nelegiuirea aceasta decât pentru înstrăinarea inimii mele, fiindcă ea a pregătit calea pentru păcat. Dacă nu m-aş fi îndepărtat atât de mult de tăria şi de curăţia dragostei dintâi, nici chiar rugăminţile şi insistenţele tale nu m-ar fi putut clinti.PPC 33.2

    - Dar Biblia nu spune nimic despre asemenea distracţii, Helen.PPC 33.3

    - Poate că nu în cuvinte, dar o face în esenţă. Să luăm cazul ini-mii tale, Edward. Ai fi de acord să-mi aleg prieteni dintre cei care te dispreţuiesc şi te tratează cu indiferenţă? Ai vrea să frecventez anumite locuri de unde m-aş întoarce rece şi nepăsătoare faţă de tine? O, Edward, cândva Îl iubeam pe Dumnezeu. Vedeam mâna Sa în tot ce era în jurul meu. Simţeam prezenţa Sa permanentă şi mă încredeam, ca un copil, în braţul Său ocrotitor. Dar acum Îl preţuiesc mai puţin, mă rog mai puţin, citesc mai puţin şi dăruiesc mai puţin.PPC 33.4

    Apoi, Helen i-a povestit fratelui ei minunata experienţă pe care o trăise - minunată, până în clipa când ea devenise neglijentă şi su-perficială. I-a povestit-o cu o simplitate atât de solemnă, de sinceră şi de plină de iubire, încât, pentru prima dată, Edward a putut înţelege ceva din natura adevăratei evlavii.PPC 34.1

    - Şi acum, dragul meu Edward, a spus ea, citeşte-mi, te rog, ru-găciunea lui Isus Hristos pentru oameni, ca să fiu sigură că ea este spusă şi în dreptul meu.PPC 34.2

    În timp ce asculta, diferitele expresii ale rugăciunii subliniau parcă varietatea simţămintelor pe care le trăia în acele clipe: predare, regret, dragoste şi credinţă - toate i se zbăteau în suflet. Atunci când Edward a încheiat, au îngenuncheat împreună şi Helen, copleşită de regrete şi totuşi plină de speranţă, şi-a revărsat sufletul în mărturisire şi, în cele mai mişcătoare cuvinte, a implorat mila divină pentru fratele ei, aflat în păcat.PPC 34.3

    Atunci când s-au ridicat de la rugăciune, cântecul păsărelelor a ajuns până la ei cu „Amin”-ul de-abia şoptit al pocăinţei, florile de trifoi alb şi-au trimis parfumul lor minunat şi soarele dimineţii le-a zâmbit cu căldură. Faţa lui Helen reflecta bucuria care-i inundase sufletul şi pacea recăpătată strălucea în ochii ei negri, dându-i o expresie liniştită.PPC 34.4

    - Eşti mai fericită decât mine, spuse Edward, în timp ce ieşea din camera ei.PPC 34.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents