Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Provestiri Pentru Părinţi Şi Copii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 17—Prinşi în nisipurile mişcătoare

    Victor Hugo descrie într-un mod impresionant ce înseamnă să mori prins în nisipurile mişcătoare, care se întind în anumite zone, de-a lungul coastelor Britaniei sau ale Scoţiei. El spune:PPC 118.1

    „Se întâmplă uneori ca un om, călător sau pescar, mergând pe plajă la vremea refluxului destul de departe de ţărm, să observe dintr-odată că începe să meargă mai greu. Nisipul de sub picioare este ca smoala; tălpile i se lipesc de el; de fapt, nici nu mai este nisip, este aproape clei.PPC 118.2

    Plaja este perfect uscată, dar, cu fiecare pas pe care îl face, imediat ce-şi ridică piciorul de jos, urma pe care o lasă în nisip se umple imediat cu apă. Cu toate acestea, ochiul nu observă nicio schimbare. Ţărmul imens este neted şi liniştit; tot nisipul pare să aibă acelaşi aspect. Nimic nu deosebeşte suprafaţa care este solidă de cea care începe să nu mai fie la fel. Veselul norişor de purici de nisip continuă să sară peste picioarele drumeţului. Omul îşi urmează drumul şi se apleacă puţin înainte pentru a putea umbla mai uşor. Nu este deloc neliniştit. De ce ar fi? Singurul lucru puţin neobişnuit este că, pe măsură ce înaintează, cu fiecare pas, i se pare că picioarele îi sunt tot mai grele. Şi, deodată, se scufundă.PPC 118.3

    Se scufundă cinci, şase centimetri. Se gândeşte că nu este pe drumul cel bun; se opreşte să verifice direcţia. Deodată, se uită în jos, la tălpi. Au dispărut. Sunt acoperite de nisip. Şi le trage afară şi vrea să se întoarcă, dar se scufundă şi mai adânc. Acum, nisipul îl acoperă până la glezne. Îşi trage picioarele afară şi încearcă să o ia spre stânga; nisipul este până la jumătatea gambei. Se aruncă spre dreapta, nisipul îl cuprinde din nou, aproape până la genunchi. De-abia atunci îşi dă seama, cu nespusă groază, că este prins în nisipurile mişcătoare şi că sub picioarele lui se află terenul acela teribil pe care nu poate merge niciun om. Îşi aruncă bagajele, dacă le are, încercând să-şi micşoreze greutatea, asemenea unui vas aflat în pericol, dar este deja prea târziu. Nisipul i-a trecut deja de genunchi. Începe să strige disperat, fluturându-şi pălăria sau batista, dar nisipul îl trage tot mai mult. Dacă plaja este pustie, dacă terenul solid este prea departe, dacă nu este nimeni pe-aproape care să-l ajute, totul este sfârşit.PPC 119.1

    Este condamnat să fie îngropat de viu în mormântul acela înspăi-mântător, implacabil. Înmormântarea aceasta teribilă durează mult, uneori ore, şi este imposibil să îi grăbeşti sau să îi încetineşti înaintarea; te trage de picioare în jos şi, cu fiecare efort pe care îl faci şi cu fiecare strigăt pe care îl scoţi, te scufunzi tot mai adânc în pământ; şi aceasta în timp ce, la orizont, vezi pânzele corăbiilor pe mare, iar deasupra ta vezi păsările zburând şi cântând nestingherite şi soarele strălucind pe cer. Victima încearcă să se aşeze, să se întindă sau să se târască, dar fiecare mişcare pe care o face îl îngroapă pe nefericit şi mai mult; îşi adună puterile şi încearcă să se ridice, dar se adânceşte şi mai mult în nisip; simte ca şi când ar fi înghiţit de ceva. Plânge, imploră, strigă disperat până şi la norii care trec pe deasupra lui.PPC 119.2

    Iată-l în nisip până la mijloc. Apoi, nisipul îi cuprinde pieptul; acum i se mai vede doar bustul. Îşi ridică braţele răcnind furios, zgârie nisipul cu unghiile, încearcă să se prindă chiar şi de un pai, se împinge în coate încercând să se tragă afară din sicriul acela moale. Geme înnebunit de groază; nisipul se ridică tot mai mult. Îi ajunge la umeri, apoi la gât. Acum i se mai vede doar faţa. Gura strigă nedesluşit, până când o umple nisipul.PPC 119.3

    TĂCERE...PPC 120.1

    Ochii încă strălucesc, dar nisipul îi închide.PPC 120.2

    ÎNTUNERIC...PPC 120.3

    Fruntea se vede din ce în ce mai puţin, câteva şuviţe de păr flutură deasupra nisipului; o mână iese la suprafaţă, se mişcă încet, apoi dispare. Omul este înecat în nisip. Pământul, impregnat cu apa oceanului, se transformă într-o capcană. El pare neted şi solid, dar se deschide sub paşi asemenea valurilor.”PPC 120.4

    Ar putea oare altceva să descrie mai plastic decăderea unui tânăr, de la primul pahar cu vin până la ultimul? PPC 120.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents