Capitolul 35—Recomandarea lui Lyman D ean..

Nu cred că ai fi putut să găseşti doi oameni mai minunaţi şi mai demni de preţuire decât Gideon Randal şi soţia lui. Cea mai mare plăcere a lor era aceea de a-i ridica pe cei căzuţi şi de a le sluji celor sărmani şi lipsiţi, astfel încât, adeseori, renunţau la confortul şi la bunăstarea lor pentru binele altora. Prietenii domnului Randal îl îndemnau mereu să-şi mai rărească milosteniile, pentru că o dăruire atât de generoasă i-ar fi putut ruina averea şi l-ar fi putut aduce la strâmtorare, dar răspunsul său era întotdeauna acesta:PPC 214.1

Cred că rămâne suficient ca eu şi Martha să ne putem duce zilele până la sfârşitul vieţii, şi poate şi ceva pe deasupra. Prin ceea ce le dăm săracilor, Îl împrumutăm pe Domnul, iar dacă vor veni şi zile negre, El ne va purta de grijă.PPC 214.2

Şi au venit, într-adevăr, şi zilele negre, dar nu înainte de a împlini şaptezeci de ani. Odată cu înaintarea sa în vârstă, mica fermă devenise din ce în ce mai puţin productivă şi se acumulaseră datorii. Fiind obligat să le achite, se împrumutase o mie de dolari de la Eugene Harrington, ipotecându-şi, pentru aceasta, propria casă. Dobânda era plătită în mod regulat şi Esquire Harrington era pe deplin mulţumit; dar acesta a murit pe neaşteptate, iar fiul său, un om lacom şi nemilos, i-a scris domnului Randal, cerându-i să-i plătească ipoteca. Bătrânul a cerut o amânare, dar acesta nu i-a acordat-o, ci l-a ameninţat că, dacă nu plătea banii la timp, avea să-şi piardă casa. Auzind aceasta, domnul Randal a fost nespus de mâhnit.PPC 214.3

- Marta, i-a spus el soţiei, tânărul Harrison este un om aspru. Acum mă are la mână, sunt în puterea lui şi mă tem că nu va ezita să mă ruineze. Cred că ar fi bine să mă duc să vorbesc cu el şi să-i spun cât de puţini bani am. Poate că i se va face milă de doi oameni bătrâni şi ne va acorda condiţii mai blânde.PPC 215.1

- Dar, dragul meu soţ, tu nu eşti obişnuit să călătoreşti, iar Harrowtown se află la o sută de mile depărtare şi tu eşti bătrân şi slăbit.PPC 215.2

- Aşa este, dar mergând să vorbesc cu el poate îl voi convinge mai uşor decât dacă i-aş scrie, şi apoi tot acolo locuieşte şi Luke Conway. Eu l-am ajutat pe când era doar un băieţandru sărac. Poate că mă va sfătui el ce să fac şi mă va ajuta, la rândul lui, acum, când eu sunt cel aflat în strâmtorare.PPC 215.3

În cele din urmă, văzând că este hotărât să plece, Martha a fost nevoită să consimtă şi l-a pregătit de drum, ca o soţie grijulie ce era.PPC 215.4

În dimineaţa următoare - o zi caldă şi însorită de noiembrie - domnul Randal a pornit spre Harrowtown.PPC 215.5

- Gideon, l-a strigat doamna Randal, când bătrânul pornise în-cetişor spre poartă, ţine-te bine şi ai grijă atunci când urci şi cobori din tren.PPC 215.6

- Voi avea grijă. Şi tu să ai grijă de tine, Martha. Şi, cu un ultim semn de rămas-bun, bătrânul se grăbi să prindă trăsura care avea să-l ducă până la gară.PPC 215.7

Trăsura era atât de încărcată, încât, pe drum, roţile s-au rupt şi întârzierea astfel pricinuită l-a făcut pe domnul Randal să piardă trenul de dimineaţă, iar următorul avea să treacă de-abia peste câteva ore.PPC 215.8

Se făcuse deja după-amiază când a pornit, în cele din urmă, la drum. Era nerăbdător şi obosit de atâta aşteptare; după ce au trecut de vreo trei staţii, a început să pună întrebări. PPC 215.9

- Cât mai avem până la Harrowtown? s-a interesat el, oprindu-l pe ocupatul conductor.PPC 216.1

- Ajungem acolo la ora opt şi jumătate.PPC 216.2

Acum o altă întrebare stătea pe buzele domnului Randal, dar con-ductorul plecase grăbit. S-a uitat în jur, ca şi când ar fi dorit să apeleze la altcineva, dar neavând curajul să abordeze pe nimeni, a început să vorbească în sinea lui: „Nu voi ajunge acolo până se face seară”, îşi spuse el, „şi va fi întuneric beznă, pentru că nu este lună deloc. Nu voi şti încotro s-apuc.” Bietul bătrân, era în mare încurcătură.PPC 216.3

Îndată s-a întors conductorul şi, în timp ce trecea pe lângă bancheta pe care era aşezat, domnul Randal l-a oprit din nou:PPC 216.4

- Domnule conductor, de unde voi şti când să cobor? Nu am mai fost niciodată la Harrowtown şi nu vreau să cobor în altă gară.PPC 216.5

- Nu vă îngrijoraţi, i-a răspuns acesta politicos. Vă voi spune eu când ajungem la Harrowtown. N-am să uit de dumneavoastră.PPC 216.6

Liniştit de asigurarea acestuia, domnul Randal a reuşit, în cele din urmă, să adoarmă.PPC 216.7

Pe bancheta din spatele lui stătea un băiat înalt şi prezentabil. Numele lui era Albert Gregory. Era bine făcut şi inteligent, dar chipul lui cu trăsături frumoase era întunecat de o privire răutăcioasă şi de o gură aspră, care exprima cruzime.PPC 216.8

Văzând că pasagerul cel bătrân a aţipit, l-a înghiontit uşor pe to-varăşul său de bancă.PPC 216.9

- Fii atent aici, John! Am de gând să mă amuz pe seama acelui bătrân de la ţară şi ai să vezi cât de bine te vei distra şi tu.PPC 216.10

Expresul alerga grăbit spre destinaţie, parcurgând milă după milă; treptat, soarele a trecut spre apus, s-a lăsat amurgul şi în vagoane s-au aprins luminile. Bătrânul încă dormea, urmărit atent de cel care îşi propusese să-l chinuie, pe când celălalt băiat aştepta „să se distreze”.PPC 216.11

În cele din urmă, trenul a început să reducă din viteză, apropiindu-se de o gară. Albert a sărit de la locul lui şi l-a zgâlţâit cu putere pe domnul Randal.PPC 216.12

- Treziţi-vă! a strigat el cât putea de tare, apropiindu-şi buzele de urechea acestuia. Ajungem la Harrowtown. Trebuie să coborâţi.PPC 216.13

Trezit atât de brusc, bătrânul a tresărit, s-a ridicat îndată de pe locul lui şi a privit buimăcit în jur. Schimbarea de la zi la noapte, faptul că nu se mai trezise niciodată într-un tren aflat în mişcare şi sclipirea luminilor i-au adâncit şi mai mult confuzia.PPC 217.1

- Ce... ce ai spus, băiete? a întrebat el neajutorat.PPC 217.2

- Ajungem la Harrowtown. Locul unde vreţi să coborâţi. Trebuie să vă pregătiţi. Grăbiţi-vă, trenul nu staţionează mult şi altfel mergeţi mai departe.PPC 217.3

Zgomotul frânelor, faptul că ceilalţi pasageri erau neatenţi, atraşi şi ei de agitaţia sosirii într-o nouă gară, probabil şi necunoaşterea adevăratei locaţii, de către cei care ar fi fost suficient de aproape de el ca să audă unde dorea să coboare, au făcut ca farsa răutăcioasă pusă la cale de acel băiat să nu fie nicicum dejucată. Domnul Randal ştia că nu conductorul îl trezise, dar, presupunând că Albert era şi el vreun angajat al căilor ferate, s-a grăbit, clătinându-se, spre uşa vagonului. Numele staţiei a fost anunţat în capătul celălalt al vagonului, cât se poate de diferit de „Harrowtown”, dar urechile sale surde nu au remarcat. A coborât pe peron şi, înainte de a se dezmetici bine şi a-şi da seama de greşeală, trenul se pusese din nou în mişcare.PPC 217.4

Albert era în culmea entuziasmului, peste măsură de încântat de „gluma” lui şi se scutura de râs, însoţit, desigur, de tovarăşul său.PPC 217.5

- O, ce i-am făcut. Ce glumă bună, nu-i aşa John? Cât am putut să ne amuzăm!PPC 217.6

Şi John a fost de acord că, într-adevăr, se distraseră pe cinste.PPC 217.7

Niciunul dintre băieţi nu observase că locul pe care stătuse domnul Randal fusese ocupat, între timp, de un domn prezentabil, de vârstă mijlocie, înfăşurat într-o manta grea şi care, deşi părea cufundat în propriile gânduri, era foarte atent la fiecare cuvânt al lor.PPC 217.8

Şi-au continuat conversaţia plini de vioiciune, Albert vorbind destul de tare, pentru că era foarte vesel.PPC 217.9

- Ha, ha, ha! Oricum, am crezut că fraierul de bătrân îl va auzi pe frânar anunţând staţia. Nu mă gândeam că voi reuşi să-l duc mai de-parte de uşă. Când te gândeşti că a coborât pe peron şi a rămas acolo! A crezut tot ce i-am spus, fiecare cuvinţel. Ce caraghios simpatic!PPC 217.10

Şi, epuizând pentru moment subiectul, a început să se laude cu planurile şi cu perspectivele lui extraordinare.PPC 218.1

- Nu cred să ai prea multe şanse acolo; se spune că Luke Conway este destul de pretenţios şi greu de mulţumit, auzi remarca străinul de pe bancheta din faţă.PPC 218.2

- Pfui! Taci din gură! strigă Albert. Pretenţios! O fi, dar asta îmi sporeşte şi mai mult şansele. Am acel gen de recomandare care îl poate mulţumi şi pe cel mai pretenţios om, vei vedea.PPC 218.3

- Dar vor fi o mulţime de alţi tipi care vor candida pe postul acesta.PPC 218.4

- Nu-mi pasă nici dacă ar fi cincizeci, spuse Albert. Am să le-o iau înainte. Am recomandări cu privire la caracterul şi la calităţile mele din partea profesorului Howe, a reverendului Joseph Lee, a dr. Henshaw şi a lui Esquire Jenks, marele antreprenor de căi ferate. Doar numele lui, singur, şi este de ajuns să-mi asigure postul.PPC 218.5

În acel moment, domnul acela străin s-a întors şi i-a aruncat lui Albert o privire scurtă şi cercetătoare. Dar îngâmfatul băiat era prea preocupat de sine pentru a observa mişcarea, astfel că a continuat să vorbească. Din când în când, gândul la victima pe care o înşelase îi revenea în minte, amuzându-l copios.PPC 218.6

- Mă întreb pe unde-o fi bătrânul acum. Ha, ha! Crezi că şi-a dat seama că nu este în Harrowtown? Dar n-a fost grozav să vezi cât de speriat era când l-am trezit? Şi cum a sărit împleticindu-se din vagon? Pe cinstea mea, n-am văzut niciodată ceva mai amuzant!PPC 218.7

Aici, străinul s-a întors din nou şi i-a mai aruncat o privire, de data aceasta plină de indignare, în timp ce buzele i s-au mişcat ca şi când ar fi rostit o aspră mustrare. Dar nu a spus nimic. Un motiv ascuns îl reţinea.PPC 218.8

Să-i lăsăm acum pe Albert şi pe tovarăşii săi de drum şi să-l urmărim pe bunul domn Gideon Randal.PPC 218.9

Era destul de întuneric atunci când a coborât din tren şi l-a întrebat pe omul din gară:PPC 218.10

- Mi-ai putea spune, te rog, unde îl pot găsi pe domnul Aaron Harrington?PPC 218.11

- Din câte ştiu eu, nu locuieşte nimeni aici cu numele acesta, veni răspunsul.PPC 219.1

- Păi, nu sunt în Harrowtown? întrebă uimit domnul Randal.PPC 219.2

- Nu, aici este Whipple Village.PPC 219.3

- Înseamnă că am coborât în altă staţie. Ce mă fac acum? spuse domnul Randal cu o voce deznădăjduită.PPC 219.4

- Duceţi-vă la hotel şi staţi până vine trenul de mâine dimineaţă, spuse omul amabil.PPC 219.5

Neavând de ales, domnul Randal a petrecut la hotel o noapte agitată, în care nu a reuşit deloc să se odihnească, iar la prima oră a dimineţii era din nou în gară, aşteptând trenul. Faţa îi era palidă, iar privirea obosită şi îngrijorată. „Trăsura s-a stricat şi am pierdut primul tren”, se gândea el. „Apoi, băiatul acela mi-a spus să cobor aici. Am început-o rău şi mă tem că întreaga călătorie se va sfârşi rău.”PPC 219.6

Mai erau şi alţi călători care se plimbau încoace şi-ncolo pe peron, aşteptând să vină trenul.PPC 219.7

Unul dintre ei era un băiat cu trăsături curate şi armonioase, arătând a om cinstit, care fusese însoţit la gară de mama lui. Chiar înainte să-şi ia la revedere de la el, aceasta i-a spus:PPC 219.8

- Lyman, ia priveşte la bătrânul acela palid şi trist. Nu cred că este obişnuit să călătorească. Poate îl poţi ajuta cu ceva.PPC 219.9

În scurtă vreme s-a auzit un sunet lung, de sirenă. Sosea trenul.PPC 219.10

- Daţi-mi voie să vă ajut, domnule, îi spuse Lyman Dean domnului Randal, atunci când trenul a oprit la peron. Apoi, l-a luat de braţ, ajutându-l să urce şi conducându-l la locul său.PPC 219.11

- Îţi mulţumesc, băiete. Sunt bătrân şi neîndemânatic, astfel că ajutorul amabil al unei mâini tinere a venit tocmai la timp. Unde mergi, dacă-mi permiţi să întreb?PPC 219.12

- La Harrowtown, domnule. Am văzut un anunţ că se caută un vânzător pentru un magazin şi vreau să încerc să obţin postul. Numele meu este Lyman Dean.PPC 219.13

- Aaa! Îţi doresc din toată inima să reuşeşti, Lyman, deoarece cred că eşti un băiat bun. Mergi în acelaşi loc cu mine. Vreau să-l găsesc pe Aaron Harrington, dar am trecut prin două întâmplări nefericite. Nu ştiu ce mă mai aşteaptă pe viitor.PPC 219.14

- Am să vă arăt unde este biroul său. Am fost de multe ori în Harrowtown.PPC 220.1

O jumătate de oră mai târziu, frânarul a strigat numele staţiei unde trebuiau să se oprească. Lyman l-a ajutat pe domnul Randal să coboare din tren şi l-a condus până la strada principală.PPC 220.2

- Aici este biroul domnului Harrington, îi spuse el.PPC 220.3

- O, da, îţi mulţumesc foarte mult. Mi-ai putea spune şi unde este sediul de afaceri al domnului Luke Conway?PPC 220.4

- Oh, dar acesta este chiar domnul pe care merg să-l întâlnesc, spuse Lyman. Magazinul său este după colţ, a doua clădire.PPC 220.5

Domnul Randal s-a uitat vădit interesat în acea direcţie. Apoi s-a întors şi a strâns cu entuziasm mâna băiatului.PPC 220.6

- Lyman, a spus el, domnul Conway mă cunoaşte. Trec să-l văd din când în când. Îţi sunt cu adevărat îndatorat pentru bunătatea şi pentru politeţea de care ai dat dovadă faţă de mine şi aş vrea să pot face şi eu ceva pentru tine. Sper ca domnul Conway să-ţi dea ţie slujba, pentru că o meriţi. Dacă îţi depui solicitarea înainte de a ajunge eu acolo, spune-i că Gideon Randal este prietenul tău. La revedere.PPC 220.7

Peste cincisprezece minute, Lyman aştepta în biroul de contabilitate al magazinului lui Luke Conway. Albert Gregory ajunsese chiar înaintea lui. Negustorul scria ceva şi le ceruse băieţilor să ia loc şi să-l aştepte puţin, până când avea să termine. Înainte de a-şi fi încheiat el lucrarea, se auziră apropiindu-se nişte paşi slabi şi înceţi şi, în curând, în pragul uşii stătea un bătrân.PPC 220.8

- Luke, îţi mai aminteşti de mine?PPC 220.9

Negustorul îşi ridică privirea şi se uită într-acolo de unde se auzise vocea. Apoi, sări de pe scaunul său şi cuprinse mâinile obosite ale bătrânului în amândouă palmele sale.PPC 220.10

- Domnule Randal! Bun venit, de o mie de ori bun venit, binefă-cătorul meu! a exclamat el.PPC 220.11

Aşezându-şi oaspetele pe canapeaua cea lungă de lângă biroul lui, domnul Conway l-a întrebat de sănătate şi de cum se mai descurca şi a vorbit cu el ca un fiu iubitor. Îţi dădeai seama chiar şi dintr-o simplă privire că bătrânului nu-i mergea bine, că situaţia Iui, prosperă altădată, acum se schimbase. După câteva clipe, acesta începu să-şi descarce povara.PPC 220.12

- Da, Luke, am ajuns în strâmtorare. Aaron Harrington deţine ipoteca asupra fermei mele şi eu nu am cu ce să-i plătesc, iar el mă ameninţă că-mi va lua casa, spuse domnul Randal, cu glas tremurător. Am fost la biroul lui, dar nu l-am găsit, şi m-am gândit că poate tu îmi poţi da un sfat.PPC 221.1

- Domnule Randal, răspunse negustorul, punându-şi mâna pe umărul bătrânului, cu aproape treizeci de ani în urmă, când îmi era frig şi foame şi când nu aveam pe nimeni, m-aţi luat în casă şi mi-aţi dat să mănânc. Buna dumneavoastră soţie - Dumnezeu s-o binecuvânteze - mi-a făcut un costum de haine cu propriile mâini. Mi-aţi găsit de lucru şi mi-aţi dat bani, când am pornit singur în lume. O mare parte, dacă nu tot ceea ce sunt astăzi în viaţă, datorez compasiunii şi ajutorului dumneavoastră, bunul şi vechiul meu prieten. Acum sunt bogat şi dumneavoastră trebuie să-mi îngăduiţi să vă achit datoria. Vă voi plăti chiar astăzi ipoteca. Casa va fi din nou a dumneavoastră.PPC 221.2

Domnul Randal şi-a şters lacrimile mari şi fierbinţi care îi udau obrajii şi a spus cu un glas răguşit:PPC 221.3

- E chiar aşa cum i-am spus Marthei. Ştiam că dacă îi împrumutăm banii Domnului, în vremuri de strâmtorare El ne va purta de grijă.PPC 221.4

Cititorul îşi poate imagina cât de diferite erau sentimentele pe care le trăiau cei doi băieţi, martori ai acestei scene. Privirea batjocoritoare, care în curând s-a schimbat într-o spaimă neputincioasă, pe faţa lui Albert, atunci când a intrat bătrânul şi a fost întâmpinat de negustor cu atâta căldură, era deosebit de sugestivă. Dar siguranţa lui obişnuită i-a revenit în curând. S-a gândit că era prea puţin probabil ca domnul Randal să-l recunoască la lumina zilei şi s-a hotărât să afişeze un aer plin de curaj.PPC 221.5

Cei doi bărbaţi şi-au continuat conversaţia încă un minut sau două. Domnul Conway a evocat amintiri plăcute despre „mătuşa Martha”, despre copilăria lui de la fermă şi despre pacea cu adevărat patriarhală a micului târguşor de ţară. S-a gândit că o călătorie cu trenul pe o distanţă de o sută de mile trebuia să fi fost cât se poate de împovărătoare pentru un om în vârstă.PPC 221.6

- A fost un drum lung, pentru dumneavoastră, spuse el. Aţi avut o călătorie plăcută?PPC 222.1

- Ei bine, n-aş putea spune că a fost tocmai plăcută. Mai întâi, trăsura cu care trebuia să ajung la gară s-a stricat şi am întârziat, astfel că am pierdut trenul de dimineaţă. Apoi am adormit în vagon şi un băiat şi-a bătut joc de mine şi m-a trezit să cobor într-o altă staţie, astfel că a trebuit să stau peste noapte la Whipple Village. Ca să-ţi spun adevărul, am avut multe lucruri de care să mă îngrijorez până când am ajuns aici; dar acum totul este luminos şi plin de speranţă, adăugă el cu o faţă radiind de fericire.PPC 222.2

- Îndată ce voi fi terminat de vorbit cu aceşti băieţi, vom merge împreună la mine acasă, ca să vă odihniţi, spuse domnul Conway, pe un ton serios. Apoi, întorcându-se către Albert şi către Lyman, care aşteptau nerăbdători, i-a întrebat cu privire la solicitarea lor.PPC 222.3

- Presupun că aţi venit pentru că mi-aţi citit anunţul.PPC 222.4

- Da, domnule, răspunseră amândoi deodată.PPC 222.5

- Foarte bine. Cred că tu ai venit primul. Care îţi este numele?PPC 222.6

- Sunt Albert Gregory. Cred că sunt potrivit pentru slujba aceas-ta. Am adus recomandări cu privire la capacităţile şi la caracterul meu din partea câtorva dintre cei mai importanţi oameni - Esquire Jenkins, reverendul Joseph Lee, dr. Henshaw şi alţii. Iată scrisorile mele de recomandare, adăugă el, înmânându-i-le domnului Conway.PPC 222.7

- Nu vreau să le văd, i le returnă negustorul cu răceală. Te-am văzut înainte şi îţi cunosc deja foarte bine caracterul.PPC 222.8

Apoi, îi adresă câteva cuvinte şi lui Lyman Dean.PPC 222.9

- Aş fi foarte fericit să primesc această slujbă, spuse Lyman. Mama mea este săracă şi eu vreau să-mi câştig singur existenţa, dar nu am niciun fel de recomandări.PPC 222.10

- Ba da, ai, spuse bătrânul domn Randal, care aştepta o ocazie potrivită pentru a interveni.PPC 222.11

Apoi, îi povesti negustorului cât de politicos şi de gata să-l ajute fusese Lyman cu el.PPC 223.1

Domnul Conway şi-a aţintit privirea, plină de asprime, asupra celuilalt băiat. Contrastul dintre el şi tânărul Dean merita, în mod evident, o lecţie.PPC 223.2

-Albert Gregory, spuse negustorul, aseară, în tren, am stat pe locul din faţa ta. Te-am auzit jubilând de bucurie şi lăudându-te plin de răutate că ai înşelat un bătrân necăjit. Domnule Randal, este acesta băiatul care v-a făcut să coborâţi într-o staţie greşită?PPC 223.3

Domnul Randal se uită stăruitor şi atent la Albert.PPC 223.4

- Chiar aşa! Acum mi-l amintesc bine. El este! Sunt sigur.PPC 223.5

Era inutil ca Albert să încerce să se îndreptăţească. Scuzele pe care a încercat să le îngaime i s-au oprit în gât, astfel că a fost bucuros să-şi poată ascunde umilirea plecând în grabă. Supărat, el s-a furişat pe uşă, luându-şi toate „recomandările” cu el.PPC 223.6

- Lyman, spuse cu blândeţe domnul Conway, voi fi foarte bucuros să te angajez în magazinul meu. Vei fi bine plătit, dacă lucrezi bine, şi sunt sigur că o vei face. Poţi începe imediat.PPC 223.7

Ochii lui Lyman străluceau de bucurie în timp ce părăsea biroul de contabilitate pentru a primi instrucţiuni de la vânzătorul-şef.PPC 223.8

Domnul Conway i-a plătit domnului Harrington banii pe care i-i datora domnul Randal şi, astfel, de pe inima bunului şi bătrânului fermier s-a ridicat o grea povară. A mai rămas, timp de încă douătrei zile, ca oaspete în casa domnului Conway, unde a fost tratat cu respect şi cu cea mai mare atenţie. De asemenea, domnul Conway i-a cumpărat un costum de haine călduroase şi un palton şi l-a trimis pe băiatul său de încredere, de la magazin, să-l însoţească pe drumul de întoarcere, ca să se asigure că a ajuns cu bine acasă. Nici buna doamnă Randal nu a fost uitată. Ea a primit un frumos cadou în bani, din partea domnului Conway, şi un mesaj plin de afecţiune şi de recunoştinţă. De atunci, viaţa celor doi bătrâni buni şi generoşi nu avea să mai fie tulburată de nimic.PPC 223.9

Albert Gregory a obţinut o slujbă excelentă la New York, dar ca-racterul său duplicitar şi nesocotirea dispreţuitoare a sentimentelor şi a drepturilor celorlalţi i-au atras ura asociaţilor săi astfel că, în curând, a trebuit să-şi caute de lucru în altă parte.PPC 223.10

De atunci, şi-a schimbat de mai multe ori slujba, iar cariera lui a fost una nefericită - un alt exemplu al consecinţelor teribile pe care le atrag obiceiurile uşuratice şi o fire lipsită de bunătate.PPC 224.1

Lyman Dean este acum un negustor de succes, partener al domnului Conway, şi ocupă o poziţie înaltă în societate, fiind un bărbat onorabil şi întreprinzător.PPC 224.2

Ce poate să aducă seninătatea feţei
Şi farmecul celei mai nobile frumuseţi?
Nu gândul la datoria de a fi fericit,
Ci fericirea că ţi-ai făcut datoria.PPC 224.3