Capitolul 14—Un negustor ieşit la pensie

Un negustor din Londra, implicat în comerţul mediteraneean, îşi condusese afacerile cu o asemenea pricepere, încât reuşise să adune ceea ce toţi negustorii doresc - o avere imensă. Şi a lui era una cu adevărat princiară. Îşi cumpărase o moşie mare şi frumoasă undeva, la ţară, apoi îşi construise şi îşi mobilase o vilă splendidă, aproape cât un palat, în oraş, pe malul Tamisei. Iar acum, întrucât se apropia de şaizeci de ani, se gândea să se retragă şi să se bucure, pentru anii care-i mai rămăseseră de trăit, de liniştea şi de timpul liber pe care le merita. Astfel, a negociat vânzarea afacerii sale, care era foarte rentabilă, şi a obţinut şi pe ea o altă adevărată avere. Apoi s-a retras la moşia lui.PPC 99.1

Era burlac. Avea holuri imense, saloane de recepţii, sufragerii, săli de muzeu, o bibliotecă uriaşă şi cabinete pline cu tot felul de curiozităţi. Podelele erau acoperite cu cele mai scumpe covoare de Bruxelles şi turceşti, mobila fusese aleasă cu grijă, pereţii erau împodobiţi cu oglinzi splendide şi cu picturi clasice şi totul era aranjat cu gust.PPC 99.2

Trăsuri, cai, grăjdari şi slujitori, toate erau la porunca sa. Nenumărate cărţi, picturi şi gravuri de tot felul îi stăteau la îndemână pentru a-i stârni interesul. Ziarele cotidiene şi săptămânale, precum şi revistele care apăreau periodic, îi aduceau pe masă cele mai proas-pete ştiri din lumea întreagă, iar prietenii şi cunoştinţele îl tratau cu cel mai mare respect. Cât de fericit trebuie să fie omul care are toate aceste lucruri!PPC 99.3

Dar el nuera fericit. Nu avea nicio ţintă, nicio motivaţie. Interesul cu care citea ziarele, în vremea când făcea comerţ, îi dispăruse cu totul acum, când se retrăsese din afaceri. O furtună, o flotă sau o molimă de-a lungul ţărmurilor Mediteranei îl preocupau foarte mult înainte, pentru că avea investiţii acolo. Acum, nu mai aveau nicio legătură cu el. Înainte, urmărea hotărârile şi planurile guvernului cu mare atenţie, pentru că destinul lui era legat de al lor; dezbaterile parlamentare îl preocupau în mod deosebit, pentru că indicau direcţia politicii britanice; acum, toate acestea încetaseră să mai fie pentru el un subiect de interes. Îşi găsise norocul, îşi atinsese ţinta, îşi împlinise destinul.PPC 100.1

În curând, orice lucru din jurul lui şi orice loc în care mergea au început să i se pară monotone şi lipsite de culoare. Minunatele sale apartamente erau nelocuite, trăsurile şi caii nefolosiţi, cărţile necitite, ziarele nedeschise, mâncarea negustată şi hainele neîmbrăcate. Îşi pierduse toată bucuria de a trăi şi se gândea tot mai des la sinucidere.PPC 100.2

Astfel, a venit seara aceea de sâmbătă, când s-a hotărât ca a doua zi dis-de-dimineaţă, înainte ca populaţia oraşului să se trezească, să meargă pe podul Waterloo şi să se arunce în gol.PPC 100.3

La ora trei, pe când era încă noapte, a pornit în ultima sa călătorie. Ajunsese aproape de pod când a fost surprins să vadă chiar în faţa sa o siluetă ghemuită lângă parapet. A tresărit, pentru că nu se aştepta să întâlnească pe nimeni în întunericul nopţii. A coborât de pe trotuar ca să-l ocolească pe necunoscut, când acesta îşi întoarse faţa spre el şi negustorul descoperi că era un amărât îmbrăcat în zdrenţe şi cu capul descoperit.PPC 100.4

- Ce faci aici la ora asta? îl întrebă negustorul.PPC 100.5

- Am nevastă şi copii care mor de foame şi eu nu pot face nimic ca să-i salvez; de aceea îmi este teamă să mă duc să-i văd. Ştiu că aseară urma ca proprietarul să-i arunce în stradă, răspunse omul.PPC 100.6

- Ia asta, îl îndemnă negustorul, întinzându-i punga lui plină cu aur şi cu argint, în timp ce îşi spunea în sinea lui: „Îi va fi cu mult mai de folos decât îmi va fi mie acolo, în apă!”PPC 101.1

- Dumnezeu să vă binecuvânteze, domnule! exclamă sărmanul om de mai multe ori, îngenunchind înaintea negustorului uluit.PPC 101.2

- Opreşte-te, îi spuse negustorul, nu mă copleşi cu recunoştinţa ta, ci mai bine spune-mi unde locuieşti.PPC 101.3

- În Lambeth, domnule.PPC 101.4

- Şi atunci ce cauţi aici , în această dimineaţă? mai întrebă negustorul.PPC 101.5

- Nu-mi vine să vă spun, răspunse omul. Îmi este ruşine să-i spun aşa ceva unui gentleman ca dumneavoastră.PPC 101.6

- De ce?PPC 101.7

- Ei bine, domnule, răspunse sărmanul necunoscut, cum nu aveam nici măcar un ban şi nici nu ştiam cum să fac rost de vreunul, venisem aici ca să mă înec, cu toate că ştiu că aşa ceva este o nelegiuire.PPC 101.8

Negustorul era uimit şi îngrozit, în acelaşi timp. După o lungă tăcere, el spuse.PPC 101.9

- Omule, eu sunt peste măsură de bogat şi am lucruri la care tu nici nu te-ai gândit vreodată, şi totuşi sunt atât de nefericit şi de dis-perat, încât am venit în dimineaţa aceasta pe pod cu acelaşi gând ca şi tine. Există ceva ce îmi scapă, o taină pe care încă nu o pot înţelege. Lasă-mă să merg cu tine să-ţi cunosc familia.PPC 101.10

Omul căută toate argumentele şi toate scuzele ca să-l convingă să nu meargă, dar nu ajunse la niciun rezultat.PPC 101.11

- Te-ai pierdut cu firea? îl întrebă negustorul.PPC 101.12

- Nu, domnule, răspunse omul, dar sunt atât de nenorocit şi de sărac încât îmi este ruşine. Şi din câte ştiu eu, astăzi soţia şi copiii mei urmau să fie aruncaţi în stradă.PPC 101.13

- De ce nu lucrezi nicăieri? se interesă negustorul.PPC 101.14

- Am fost grăjdar şi îngrijeam caii pentru diligenţe, răspunse omul, dar, de când cu calea ferată, diligenţele nu mai au nicio căutare, aşa că mulţi oameni ca mine au rămas pe drumuri.PPC 101.15

Au pornit împreună la drum şi au mers mai bine de două mile. În cele din urmă au ajuns în dreptul unei case dărăpănate, de mâna a treia. Au bătut la uşă şi le-a deschis o femeie neîngrijită, cu faţa aspră şi îmbătrânită înainte de vreme. Cum a dat cu ochii de soţul ei, a început să reverse asupra lui toate ocările şi toate reproşurile, dar când acesta i-a strecurat în mână punga, prin a cărei catifea degetele ei au pipăit monedele de aur şi de argint, s-a potolit îndată; apoi, observându-l pe negustor, l-a invitat politicos să intre.PPC 102.1

Omul s-a repezit pe scări, la mansardă, în timp ce negustorul a rămas în bucătărie cu femeia, având astfel ocazia să-i pună acesteia câteva întrebări. Convingându-se că singura crimă a acelei sărmane familii era sărăcia, el i-a spus femeii cine era, i-a promis că îi va mai da şi alţi bani şi a îndemnat-o să se apuce să pregătească un mic dejun îndestulător pentru toţi şi să le cumpere copiilor tot ceea ce aveau nevoie.PPC 102.2

Când soţul s-a întors, negustorul a cerut permisiunea să urce şi el să-i cunoască pe copii. A fost impresionat să îi vadă acolo murdari, îmbrăcaţi în zdrenţe şi flămânzi. I-a mângâiat cu speranţa unor zile mai bune şi apoi a coborât, spunându-i omului să mănânce în grabă ceva şi să meargă cu el la moşie. Acolo, a încărcat cu mâinile lui o căruţă cu haine, paturi, plăpumi şi mâncare din belşug.PPC 102.3

Omul a plecat şi negustorul, pentru prima dată, s-a gândit în linişte la tot ceea ce se întâmplase. Făcând bine altora scăpase de propria lui nenorocire. Renunţând la egoismul care îi condusese viaţa până atunci, nu numai că îi salvase pe alţii, dar gândul sinuciderii îi dispăruse cu totul din minte.PPC 102.4

L-a angajat pe omul acela la grajdurile sale, i-a mutat familia undeva în apropiere, într-o casă nouă, şi i-a trimis pe copii la şcoală. Curând după aceea, el a început să caute şi alţi oameni sărmani pe care să-i ajute şi astfel a ajuns să descopere adevărata cauză a tuturor nenorocirilor - păcatul. El s-a îndreptat către Dumnezeu şi L-a găsit, apoi s-a întors cu milă către semenii săi, păcătoşi ca şi el.PPC 102.5

A făcut bine tuturor şi în orice împrejurare, fie printr-un cuvânt de mângâiere, fie printr-un ajutor material, şi chiar el este umilul povestitor al acestei umile istorisiri. Fusese un negustor care căuta mărgăritare frumoase, dar, când a găsit mărgăritarul de mare preţ, a vândut tot ceea ce avea ca să-l cumpere. Şi astfel negustorul pământesc, retras la pensie, a devenit un negustor ceresc activ şi plin de râvnă pentru fapte bune.PPC 102.6