Capitolul 51—Nu trece pe lăngă străini fără să le vorbeşti!

Cine era fata aceea tăcută, care a intrat în biserică destul de târziu, Sabatul trecut? am întrebat-o pe o prietenă care era membră activă în biserica la care eu mergeam de curând.PPC 310.1

- Purta un şal în dungi şi o rochie neagră? m-a întrebat prietena mea. Dacă da, era Annie Linton, o fată care este cusătoreasă în atelierul familiei Brown.PPC 310.2

- Nu i-am observat îmbrăcămintea, în mod anume, am răspuns, dar mi-a atras atenţia chipul ei; l-aş recunoaşte dintr-o mie de chipuri. Cum poţi trece cu atâta indiferenţă pe lângă o străină, doamnă Greyson? Mă aşteptam să o inviţi să rămână la Şcoala de Sabat şi să meargă în grupa dumitale, dar nici măcar nu te-ai uitat la ea.PPC 310.3

- Nici nu mi-a trecut prin minte aşa ceva, şi dacă mi-ar fi trecut, cu siguranţă că nu ar fi acceptat invitaţia, pentru că este străină în oraş şi fără îndoială că nu va rămâne mult aici, mi-a răspuns grăbită prietena mea, încercând cumva să se apere.PPC 310.4

N-am mai spus nimic, pentru că doamna G. era, cu adevărat, o bună creştină, având acest singur defect - indiferenţa - care uneori o determină să facă mari greşeli.PPC 310.5

Dar nu am putut să nu mă mai gândesc la fata aceea străină. Ochii ei mari şi negri şi faţa frumos conturată lăsau să se întrevadă o inte-ligenţă neobişnuită şi îmi dăduse impresia că era profund impresionată de convingerile religioase, dacă nu cumva era deja creştină. Mi s-a părut că plecase cu părere de rău de la biserică şi că aşteptase să fie invitată la clasa de studiu biblic.PPC 311.1

În Sabatul următor a venit din nou şi a ocupat acelaşi loc - chiar în faţa mea. Şi-a plecat capul, cu respect, în timpul rugăciunii, şi odată, în timpul predicii, i-am văzut buzele tremurând de emoţie şi ochii i s-au umplu de lacrimi. Serviciul divin s-a încheiat, dar străina a mai zăbovit, ca şi cu o săptămână în urmă. Prietena mea, buna doamnă G., a uitat din nou să-i vorbească. A ieşit, tristă şi tăcută, din biserică şi nu a mai venit niciodată. Am crezut că a plecat din oraş, pentru că nu am mai văzut-o câteva săptămâni. Dar, într-un Sabat, când am mers la o altă biserică, am văzut-o din nou. Părea să se simtă în largul ei acolo şi avea pe chip un zâmbet plăcut. După încheierea serviciului religios, am văzut că străinei i-au fost adresate multe zâmbete binevoitoare şi am înţeles care era secretul schimbării de pe faţa ei. Am întrebat câteva persoane şi am aflat că se alăturase acelei biserici şi că era plină de zel şi dornică să se implice în toate activităţile acelei comunităţi de credincioşi. Am aflat, de asemenea, că făcuse o mărturisire de credinţă chiar înainte de a veni în satul nostru şi că avusese o experienţă neobişnuit de clară şi de frumoasă. Ce rol jucase indiferenţa oamenilor din comunitatea noastră în faptul că ea îşi găsise căminul într-o altă biserică, nu ştiu.PPC 311.2

Au trecut câţiva ani de la întâmplarea aceasta, dar nu am uitat-o niciodată. De câte ori am avut ocazia să strâng mâna unui străin, m-am gândit la chipul lui Annie Linton. Pe atunci eram tânăr în experienţa creştină şi lecţia aceea mi-a fost de folos.PPC 311.3

Nu trece indiferent pe lângă cei care sunt străini, prietene creştin; fii convins că nu ţi se va întâmpla niciun rău din cauza aceasta. Uneori este mai bine să treci peste regulile etichetei, decât să faci să îngheţe şuvoiul cald al iubirii proaspăt dăruite de Dumnezeu, prin răceală şi prin indiferenţă.PPC 311.4