Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Cunoștințe istorice și teologice

    Ca pregătire pentru lucrarea de creștin, mulți consideră că este esențială dobândirea unei largi cunoașteri a scrierilor teologice și istorice. Ei presupun că această cunoaștere le va fi de ajutor în prezentarea Evangheliei. Dar studiul laborios al părerilor unor oameni tinde mai mult să-i încurce decât să-i ajute în lucrare. Când văd librăriile pline de masive volume de cunoștințe istorice și teologice, mă gândesc de ce s-au cheltuit bani pentru ceva ce nu hrănește? Capitolul 6 din Ioan ne spune mai mult decât poate fi găsit în asemenea lucrări. Hristos spune: “Isus le-a zis: ‘Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine, nu va înseta niciodată’. Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii. Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine, are viața veșnică. Duhul este Acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și viață.” (Ioan 6, 35.51.47.63.)SP 379.2

    Există un studiu de istorie, care nu trebuie condamnat. Istoria sacră era una dintre materiile de studiu în școlile profeților. În raportul relațiilor Sale cu națiunile sunt trasate urmele pașilor lui Iehova. Tot așa și astăzi, trebuie să analizăm relațiile lui Dumnezeu cu națiunile pământului, să vedem în istorie împlinirea profeției, să analizăm lucrările Providenței în marile mișcări reformatoare și să înțelegem evoluția evenimentelor în mersul popoarelor spre conflictul final al marii lupte.SP 379.3

    Asemenea studiu va hrăni, oferind vederi cuprinzătoare asupra vieții. El ne va ajuta să înțelegem ceva din relațiile și interdependențele ei, cât de minunat suntem legați cu toții în marea frăție a societății și națiunilor și în ce măsură degradarea unui individ înseamnă o pierdere pentru toți.SP 380.1

    Dar istoria, așa cum este ea studiată de obicei, se ocupă de realizările omului, de victoriile lui în bătălii, de succesul lui în atingerea puterii și a gloriei. Rolul lui Dumnezeu în afacerile oamenilor este pierdut din vedere. Puțini urmăresc mersul cauzei lui Dumnezeu în ridicarea și decăderea națiunilor.SP 380.2

    Într-o mare măsură, și teologia, așa cum este studiată și predată, nu este decât o speculație omenească, slujind doar pentru a întuneca planurile “prin cuvântări fără pricepere”. (Iov 38, 2.) Prea adesea, motivul acumulării cunoștințelor multor cărți este nu atât o dorință de a găsi hrană pentru minte și suflet, cât o ambiție de a-i cunoaște pe filozofi și teologi, o dorință de a prezenta oamenilor creștinismul în termeni și propoziții erudite.SP 380.3

    Nu toate cărțile scrise pot servi scopului unei vieți simple. “Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima”. (Matei 11, 29.) Mândria intelectuală nu vă va ajuta în comunicarea cu sufletele care pier, dorind pâinea vieții. Studiind aceste cărți, lăsați ca ele să ia locul lecțiilor practice, pe care ar trebui să le luați de la Isus. Cu ceea ce rezultă din acest studiu, oamenii nu sunt hrăniți. Foarte puțin din acest studiu atât de istovitor pentru minte oferă ceea ce ajută să fii un lucrător de succes pentru suflete.SP 380.4

    Mântuitorul a venit să vestească “săracilor Evanghelia”. (Luca 4, 18.) În învățătura Sa, El folosea cei mai simpli termeni și cele mai ușoare simboluri. Și, se spune, “gloata cea mare Îl asculta cu plăcere”. (Marcu 12, 37.) Cei care vor să facă lucrarea Lui în această vreme au nevoie de o pătrundere mai adâncă a lecțiilor date de El.SP 381.1

    Cuvintele viului Dumnezeu sunt cele mai înalte pentru întreaga educație. Cei care lucrează pentru oameni trebuie să mănânce pâinea vieții. Ea le va da tărie spirituală și atunci ei vor fi pregătiți să lucreze pentru toate categoriile de oameni.SP 381.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents