Disciplina căminului

Copiii trebuie învățați că toate capacitățile le-au fost date pentru onoarea și slava lui Dumnezeu. De aceea, ei trebuie să învețe lecția ascultării, pentru că numai printr-o viață de ascultare vor putea oferi lui Dumnezeu slujirea pe care El o cere. Înainte de a ajunge destul de mare pentru a raționa, copilul trebuie învățat să asculte. Acest obicei va fi format printr-un efort blând și persistent. Astfel pot fi, într-o mare măsură, prevenite acele conflicte de mai târziu dintre voință și autoritate, care contribuie atât de substanțial la apariția în mintea tinerilor a înstrăinării și supărării lor față de părinți și educatori și, prea adesea, a împotrivirii lor față de orice autoritate omenească sau divină.SP 110.4

Să le fie arătat copiilor că adevăratul respect este manifestat prin ascultare. Dumnezeu n-a poruncit nimic nesemnificativ și nu există altă cale de a-ți manifesta respectul, mai plăcută Lui, decât ascultarea — să faci ceea ce El a spus.SP 111.1

Mama este regina căminului, iar copiii supușii ei. Ea trebuie să-și guverneze regatul cu înțelepciune și demnitatea maternității. Influența ei în cămin trebuie să fie absolută, cuvântul ei lege. Dacă este o mamă creștină, aflată sub controlul lui Dumnezeu, ea va impune respectul copiilor ei. Spuneți copiilor voștri exact ce vreți de la ei. Apoi faceți-i să înțeleagă că trebuie respectat cuvântul vostru. Astfel îi învățați să respecte poruncile lui Dumnezeu care vorbesc clar: “Să nu” “Adu-ți”.SP 111.2

Puțini părinți încep suficient de timpuriu să-și învețe copiii să asculte. De obicei, se lasă copilul în voia lui, doi sau trei ani, amânându-i-se disciplinarea, în ideea că este prea mic pentru a învăța să asculte. Dar, în tot acest timp, egoismul se dezvoltă cu putere în mica făptură și fiecare zi trecută face și mai grea sarcina părinților de a prelua controlul. De la o vârstă foarte timpurie, copiii pot înțelege ceea ce le este spus simplu și clar, iar cu blândețe și înțelepciune ei pot fi învățați să asculte. Niciodată să nu le fie îngăduit să arate lipsă de respect părinților lor. Încăpățânarea nu va trebui niciodată tolerată. Binele viitor al copiilor cere o disciplină blândă, iubitoare, dar fermă.SP 111.3

Există o dragoste oarbă, ce lasă copiilor “privilegiul” de a face ce vor ei. Dar a lăsa copilul să urmeze impulsurilor naturale înseamnă a-l lăsa să se autodistrugă și să devină capabil să facă rău. Părinții înțelepți nu vor spune copiilor lor: “Faci cum vrei tu, du-te unde vrei tu, fă ce-ți place”, ci: “Ascultă de povața Domnului!” Reguli și regulamente înțelepte trebuie stabilite și impuse, pentru ca frumusețea vieții căminului să nu fie compromisă.SP 112.1

Este imposibil de zugrăvit răul ce rezultă din lăsarea copilului în voia lui. Este posibil ca, mai târziu, întâlnind realitatea, unii dintre cei ce au luat-o razna din cauza neglijării lor în copilărie să-și vină în fire, dar mulți sunt pierduți pentru totdeauna, pentru că, în copilărie și tinerețea lor, au primit doar o educație parțială, unilaterală. Copilul astfel frustrat are un greu handicap de trecut în viață. În încercări, dezamăgiri, ispite, el va urma propria voință nesupusă și prost orientată. Copiii care n-au fost niciodată învățați să asculte vor avea niște caractere slabe, impulsive. Ei caută să se impună, dar nu știu să fie supuși. Ei nu au putere morală pentru a-și stăpâni pornirile rele, pentru a-și corecta obiceiurile proaste sau pentru a-și supune dorințele necontrolate. Neajunsurile datorate unei copilării lipsite de disciplină devin moștenirea omenirii. Mintea astfel pervertită poate foarte greu să discearnă între adevăr și minciună.SP 112.2

Părinții care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor dovedi aceasta printr-o dragoste față de copiii lor, care nu va fi indulgentă, ci va lucra în mod înțelept pentru binele lor. Ei își vor pune toată energia și toată iscusința în lucrarea de salvare a copiilor lor. În loc să-i trateze ca pe niște bibelouri, ei îi vor considera răscumpărarea lui Hristos și-i vor învăța că trebuie să devină copiii ai lui Dumnezeu. În loc să le îngăduie să-și permită ieșiri rele și dorințe egoiste, ei îi vor învăța lecții de autostăpânire. Iar copiii vor fi mai fericiți, mult mai fericiți, sub corectă disciplină decât lăsați să facă așa cum le dictează impulsurile nestăpânite. Cele mai veritabile drăgălășenii ale copilului constau în modestie și ascultare, în atenția urechilor la cuvintele de îndrumare, în dorința mâinilor și a picioarelor de a lucra și umbla în calea cerută.SP 113.1