Educația lui Moise

Educația primită de Moise, ca nepot al faraonului, a fost foarte vastă. Nimic n-a fost neglijat din ceea ce l-ar fi putut face un om înțelept, potrivit cu ceea ce egiptenii considerau înțelepciune. Dar cea mai valoroasă parte a pregătirii lui Moise, pentru lucrarea vieții sale, a fost aceea de păstor. În timp ce-și conducea turmele prin singurătatea munților și prin verdeața pășunilor din văi, Dumnezeul naturii îl învăța înțelepciunea cea mai de preț. În școala naturii, cu Isus ca profesor, el a învățat lecții de umilință, blândețe, credință și încredere, toate acestea legându-i sufletul mai strâns de Dumnezeu. În singurătatea munților, el a învățat ceea ce toată învățătura de la curtea împăratului n-a reușit să-i ofere — credința simplă, neșovăielnică și încrederea constantă în Domnul.SP 406.2

Moise crezuse că educația lui în înțelepciunea Egiptului îl califica pe deplin pentru scoaterea lui Israel din robie. Nu era el învățat în toate cele necesare unui general? Nu se bucurase el de avantajele celor mai bune școli de armată? Nu se bucurase el de avantajele celor mai bune școli din țară? Da, Moise credea că era capabil să-și elibereze poporul. El s-a apucat de lucru, încercând să obțină simpatia poporului, îndreptând relele ce i se făcea și omorând un egiptean care asuprea pe un israelit. Prin aceasta, Moise a manifestat spiritul înnăscut de ucigaș și s-a dovedit a fi nepregătit să-L reprezinte pe Dumnezeul milei, al iubirii și blândeții. La prima încercare, Moise a căzut lamentabil, și, ca mulți alții, îndată și-a pierdut încrederea în Dumnezeu și a întors spatele lucrării încredințate lui, fugind de mânia faraonului. El a considerat că, din cauza marelui său păcat — al luării vieții egipteanului — Dumnezeu nu-i va mai îngădui să aibă vreun rol în lucrarea de eliberare a poporului său din crunta robie. Dar Domnul a îngăduit aceste lucruri pentru a-l putea învăța pe Moise blândețea, bunătatea și îndelunga răbdare, necesare oricărui luptător pentru Maestru, pentru a avea succes....SP 407.1

Moise fusese învățat să aștepte laude și flatări pentru priceperea lui superioară, însă acum el avea de învățat o altă lecție. Ca păstor de oi, Moise a învățat să îngrijească de cei în nevoie, să oblojească ce este bolnav, să caute cu răbdare ce este pierdut, să fie îndelung răbdător cu ce este nesupus, să împlinească cu o iubitoare solicitudine dorințele mieilor și nevoile oilor plăpânde. Prin această experiență, el a fost adus mai aproape de Păstorul suprem. Astfel, Moise a devenit apropiat și supus Sfântului lui Israel. El credea în marele Dumnezeu și ținea legătura cu Tatăl prin rugăciune umilă. Moise privea la Cel Prea Înalt pentru învățătură în cele spirituale și pentru o cunoaștere a datoriei lui ca păstor credincios. El a ajuns să aibă o legătură atât de strânsă cu cerul, încât Dumnezeu i-a vorbit față către față, “cum vorbește un om cu prietenul lui”. (Exod 33,11.)SP 407.2

Astfel educat, Moise era pregătit să dea curs chemării lui Dumnezeu de a-și schimba toiagul de păstor cu cel al autorității, de a-și lăsa turma de oi pentru a prelua conducerea unui popor idolatru și răzvrătit. Dar el tot trebuia să depindă de invizibilul Conducător. Așa după cum toiagul era un instrument în mâna lui, și el trebuia să fie un instrument supus în mâna lui Dumnezeu. El avea să fie păstorul poporului lui Dumnezeu. Și, prin încrederea lui neclintită în Domnul, multe binecuvântări urmau să vină peste copiii lui Israel....SP 408.1

Credința lui supusă în Dumnezeu este cea care l-a făcut pe Moise ceea ce a fost. El a făcut totul așa cum i-a poruncit Domnul. Toată învățătura înțelepților nu a putut să-l facă pe Moise un canal prin care Domnul să lucreze, până ce el nu și-a pierdut încrederea de sine, nu și-a dat seama de propria neajutorare și nu și-a pus încrederea în Dumnezeu, până ce nu a fost dispus să asculte de poruncile lui Dumnezeu, indiferent dacă păreau sau nu drepte, potrivit judecății sale omenești....SP 408.2

Nu învățătura școlilor Egiptului l-a făcut pe Moise să-i biruie pe vrăjmași, ci o credință necontenită și neșovăielnică, o credință care a rezistat celor mai mari încercări. La porunca lui Dumnezeu, Moise a mers înainte, deși, aparent, înainte nu era nimic pe care să-și pună piciorul. Mai bine de un milion de oameni depindeau de el și el i-a condus înainte pas cu pas, zi de zi. Dumnezeu a îngăduit aceste rătăciri prin pustie, pentru ca poporul Său să poată obține experiență și rezistență, iar când aveau să fie în pericol, să poată ști că scăparea și alinarea erau numai la El. Astfel, ei puteau să învețe să-L cunoască pe Dumnezeu și să se încreadă în El, slujindu-L cu o credință vie.SP 408.3