Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Biserica rămăşiţei şi viitorul bisericii advente - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Biserica, lumina lumii

    Deși există rele în Biserică și vor fi până la sfârșitul lumii, în aceste ultime zile Biserica trebuia să fie lumina unei lumi poluate și demoralizate de păcat. Biserica, slabă, și cu defecte, având nevoie să fie mustrată, avertizată și sfătuită, este singurul obiect de pe pământ asupra căruia Hristos își îndreaptă suprema Sa atenție. Lumea este un atelier în care, prin conlucrarea dintre agenții umani și cei divini, Isus acționează prin harul și mila Sa asupra inimilor omenești. Îngerii sunt uimiți când privesc transformarea caracterelor lucrată în cei care se supun lui Dumnezeu și își exprimă bucuria lor în cântări de laudă! Înălțătoare, la adresa lui Dumnezeu și a Mielului. Ei văd pe cei care sunt din fire copii ai mâniei, convertiți și devenind împreună lucrători cu Hristos în atragerea sufletelor la Dumnezeu. Ei văd pe cei care erau în întuneric devenind lumini strălucitoare în mijlocul nopții morale a acestei generații nelegiuite și stricate. Ei îi văd devenind pregătiți, printr-o experiență asemănătoare cu a lui Hristos, gata, să sufere cu Domnul lor, iar apoi să fie părtași cu El în slava cerului.BR 36.1

    Dumnezeu are pe pământ o Biserică ce înalță Legea călcată în picioare și prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Biserica este depozitarul bogăției harului lui Hristos și prin ea se va manifesta în cele din urmă iubirea deplină a lui Dumnezeu către lume, care va trebui să fie luminată cu slava Sa. Rugăciunea lui Hristos ca Biserica să fie una, după cum El și Tată sunt una, va fi în final împlinită. Darurile bogate ale Duhului Sfânt vor fi revărsate permanent asupra poporului lui Dumnezeu și ei vor deveni martori în lume despre puterea salvatoare a lui Dumnezeu.BR 36.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents