Câteva caractere ale prefacerii

Diferite mișcări de pseudoreformație, dacă se deosebesc în anumite puncte, ele se aseamănă toate în ceea ce privește spiritul, metodele și roadele. De regulă generală, ele se împart: în două categorii. Unele declară deschis că Biserica adventă a devenit Babilon și că trebuie să se despartă de aceasta, iar alții mai șireți, mai subtili și prin urmare mai periculoși, se păzesc foarte mult a da poporului lui Dumnezeu numele marii desfrânate, dar se trudesc pe toate căile a stabili că Biserica, în frunte cu conducătorii, s-au abătut de la Dumnezeu, că este compusă în cea mai mare parte din apostaziați, oameni lumești și orbi. Ei nădăjduiesc să distrugă astfel încrederea în organizația și conducerea mișcării și, sub pretext ca reformează Biserica, strâng ucenici în jurul lor și întorc în folosul lor încrederea și fondurile atât de necesare lucrării lui Dumnezeu.BR 125.5

Ei se feresc a recomanda părăsirea Comunității, știind că prin aceasta ar fi condamnați de către Mărturii. Ei rămân deci aici pentru formă, dar se trudesc să organizeze grupe care se adună separat, a căror membri iau Sfânta Cină între ei, care sunt ostili organizației, care critică tot ce nu se potrivește cu părerile lor personale. Ei încearcă să formeze un fel de Biserică în Biserică, semănând în jurul lor un spirit de dizarmonie și neîngăduință. Ei spionează îndeosebi pe predicatori și pe cei cărora Dumnezeu le-a încredințat conducerea lucrării Sale, pentru a găsi prilejuri să vorbească de rău și să calomnieze. Acești “prea curați” își închipuie a fi primit din cer misiunea de a judeca, a critica și a condamna pe toți cei care refuză să împărtășească vederile lor și să se supună pretențiilor lor. Într-adevăr e curioasă reforma care dă astfel de rezultate.BR 126.1

Spiritul Profeției a condamnat în chip sever aceste manifestări, într-un șir de articole adunate în broșura “Biserica celor rămași nu e Babilon”. Faptul că aceste articole au fost scrise cu ocazia unui fapt anumit nu le reduce nimic din forță. Sora White stăruiește din contră asupra aplicației generale a Mărturiilor personale. Este o trăsătură distinctă a mișcărilor în chestiune de a da dovadă de o iscusință — consumată în arta de a se sustrage Mărturiilor care le condamnă. Fiecare manifestare reformistă constituie un gen nou, dar speța rămâne aceeași. Anumite amănunte diferă, dar spiritul și scopul rămân identice și metodele nu se schimbă. Broșura indicată conține Principii fundamentale pentru viața Bisericii. Aceste principii interesează, iar nu Cadrul în care au fost date. Ele sunt care ne permit să deosebim adevărul de înșelăciune. Oricine vrea să fie lămurit, trebuie să facă studii foarte amănunțite în această direcție. Ele ne lămuresc cu privire la toate manifestările deviate și separatiste ale reformismului, oricare ar fi pretențiile lor. De îndată ce un om sau o mișcare își îngăduie să calce în picioare unul din principiile acestea, oricare ar fi și sub orice pretext, nu-i dați crezare. Oricât de atrăgătoare ar părea cauza prezentată, șarpele cel vechi își vâră coada; nu vă lăsați prinși în cursă! Este de-ajuns să citiți pasajul următor pentru a fi asigurați că Mărturiile în chestiune nu se mărginesc la un caz anume care le-a prilejuit, ci ele dau principii aplicabile tuturor adevărurilor despre reformism:BR 126.2

“Asemenea soli vor veni și vor susține că au fost trimiși de Dumnezeu; dar aceste susțineri ale lor nu sunt adevărate; căci nu sunt pline de lumină ci de întuneric. Vor fi rostite împotriva poporului lui Dumnezeu solii acuzatoare,” asemenea lucrării lui Satana, când pâra pe poporul lui Dumnezeu și aceste solii se vor auzi tocmai în timpul când Dumnezeu va zice poporului Său: “Scoală-te, luminează! Căci lumina ta a venit”. — Biserica celor rămași nu este Babilon, 10.BR 127.1

Natura acestor mișcări și timpul lor sunt definite aici. Este vorba de solii de învinuire în timpul când slujitorii lui Dumnezeu se trudesc să facă pe popor a înțelege că ceasul celor vii este la ușă și că trebuie să fie gata pentru arătarea slavei lui Dumnezeu. Un examen atent al soliilor prezentate în adunările, în scrierile și în îndemnurile noastre, din Săptămâna de Rugăciune, ne dovedesc că reforma inimii, indispensabilă pentru a sta în fața marelui Judecător, este preocuparea de căpetenie a fraților conducători. Mișcările reformiste au marele rău prin aceea că voiesc să spargă o ușă deschisă sub pretext că este închisă.BR 127.2