O profesiune osândită

Cu toate osândirile repetate, și opririle cele mai aspre ale Scripturii și Mărturiilor, ea este foarte des reprezentată în Biserică. Aproape pretutindeni dăm de înrâurirea ei vătămătoare care mistuie vitalitatea, distruge iubirea frățească și unitatea, desparte părțile care alcătuiesc trupul lui Hristos, paralizează viața spirituală. Foarte rari sunt cei care, într-o clipă sau alta, nu se fac vinovați de odiosul păcat al clevetirii și al criticii. Și prea numeroși sunt cei care fac parte din tribul lui Dan, “O năpârcă pe cărare” (Geneza 49, 17), și se complac în exercitarea slujbei de judecător și cenzor al păcatelor altora. Din nenorocire, oamenii aceștia își dau rareori seama de starea sufletului lor și de înrâurirea lor otrăvitoare. Ba din contră, ca și musca din fabulă, își închipuie că datorită lor diligența adevărului urcă culmea și va ajunge în vârful muntelui reformei.BR 137.1

Să ascultăm din nou glasul inspirat: “ÎNTRE TOȚI PÂRÂTORII FRAȚILOR, SATANA STĂ ÎN FRUNTE”. — Biserica celor rămași nu este Babilon, 9.BR 137.2

“Biserica are nevoie nu de sarcini, ci de lucrători zeloși; nu de oameni care, să caute greșeli, ci de clăditori în Sion”. — Mărturii pentru comunitate 4:194.BR 137.3

Mulți în vegherea lor de aproape de a descoperi greșelile fraților lor, trec cu vederea cercetarea propriilor lor inimi și curățirea vieții lor. Aceasta aduce nemulțumirea lui Dumnezeu.... Rădăcina amărăciunii, invidiei, neîncrederii, geloziei și chiar ura care există în inimile unora dintre membrii bisericii, este lucrarea lui Satana. Astfel de elemente exercită o înrâurire otrăvitoare asupra Bisericii. “Puțin aluat dospește toată plămădeala”. Zelul religios care se manifestă printr-un atac asupra fraților nu este un zel conform cu cunoștința. Hristos n-are nimic a face eu o astfel de mărturie. — Mărturii pentru comunitate 4:489.BR 137.4

“Invidia, gelozia, bănuiala și vorbirea de rău sunt de la Satana și ele închid în mod efectiv drumul lucrării Spiritului Sfânt. Nimic altceva în lumea aceasta nu-I este atât de scump lui Dumnezeu decât Biserica Sa. Nimic nu este păzit de El cu o grijă atât de geloasă. Nimic nu-L mâhnește atât de mult pe Dumnezeu ca vreo faptă care vătăma înrâurirea acelora care împlinesc serviciul Lui. El va chema să dea socoteală, pe toți aceia care ajută pe Satana în lucrarea lui de critică și descurajare”. — Mărturii pentru comunitate 6:42.BR 138.1

“Nu există nici o cale mai sigură de a slăbi spiritualitatea noastră, decât a fi invidioși, bănuitori unul față de altul, plini de spiritul de critică și bănuială”. — Mărturii pentru comunitate 5:242.BR 138.2

“O străduință deosebită trebuie să fie depusă în fiecare biserică pentru a da la o parte vorbirea rea și spiritul de critică, ca fiind printre păcatele producătoare ale celor mai mari rele în Biserică. Asprimea și căutarea de a găsi greșelile altora trebuie să fie osândite ca fiind lucrurile lui Satana”. — Mărturii pentru comunitate 5:609.BR 138.3

“Inimile nerenăscute socotesc că pot discerne greșeli mari la alții, unde nu există niciuna, și se vor opri asupra unor lucruri mărunte, până ce ele vor apărea peste măsură de mari.... Când Hristos va locui în inimă, ea va fi atât de blândă și supusă de iubirea față de Dumnezeu și om, încât supărarea, spiritul de critică și discordie nu vor mai fi acolo”. — Mărturii pentru comunitate 4:610.BR 138.4

“Când adevărul locuiește în inimă, nu mai este loc pentru criticarea slujbașilor lui Dumnezeu, sau pentru a găsi greșeli în solia pe care El o trimite”. — Mărturii pentru predicatori, 88.BR 138.5

“Nu faceți din părerile și din vederile voastre cu privire la datorie, din chipul vostru de a înțelege Scriptura, o măsură de judecată pentru alții; și nu-i condamnați în inima voastră dacă ei nu se conformează idealului vostru. Nu criticați pe alții, punându-le intențiile la încercare sau judecându-i”. — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, 178.BR 138.6

Isus spunea: “De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” Cuvintele Sale descriu pe cel care este gata să vadă greșeli la alții. Când socotește că a descoperit o pată în caracter sau în viață, el își îndoiește râvna de a o face cunoscut; dar, Isus declară că trăsătura de caracter dezvoltată prin săvârșirea unei lucrări atât de nepotrivite cu principiile lui Isus, este în comparație cu, criticile mincinoase ca o bârnă față de un pai. Lipsa spiritului e îngăduită și iubirea îl mână să facă o lume dintr-un atom. Cei care n-au încercat niciodată pocăința unei predări depline față de Hristos, nu pot da pe față în viața lor influența alinătoare a iubirii Mântuitorului. Ei înfățișează în chip rău spiritul blând și curtenitor al Evangheliei și rănesc suflete prețioase pentru care a murit Hristos. După ilustrația de care se folosește Mântuitorul nostru, cel care nutrește un spirit de critică aspră este vinovat de un păcat mai mare decât cel pe care îl învinuiește; căci el nu numai că săvârșește același păcat, ci adaugă la el îngâmfare și critică....BR 139.1

“Acești pretinși judecători și critici se așează de partea lui Antihrist, potrivnicul, care se înalță mai pe sus de tot ce se numește Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu”. 2 Tesaloniceni 2, 4.BR 139.2

Păcatul care duce la rezultatele cele mai nenorocite este acest spirit rece, critic neiertător care caracterizează fariseismul. Când trăirea credinței este lipsită de iubire, Isus nu este acolo; strălucirea soarelui prezenței Sale nu este acolo. Nici o activitate intensă sau zel fără de Hristos nu poate să înlocuiască această lipsă. Poate să existe o deosebită iscusință în a descoperi defectele altora, dar fiecăruia din cei ce nutresc acest spirit, Isus le spune: “Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău”.BR 139.3

Acest spirit de învinuire pe care îl îngădui, este un fruct rău, arată că pomul este rău. Nu vă este de folos să vă întemeiați pe propria voastră neprihănire. Lucrul de care aveți nevoie este o schimbare a inimii. Vă trebuie această experiență înainte de a fi în stare să îndreptați pe alții; “căci din prisosul inimii vorbește gura”. Matei 12, 34.BR 139.4

Voi trebuie să fiți buni înainte de a putea face bine. Voi nu veți putea exercita o înrâurire care să transforme pe alții înainte ca inima voastră să fi umilit, să se fi curățat și să se fi făcut mai blândă prin harul lui Hristos. Atunci când această schimbare a fost înfăptuită în voi, va fi tot atât de firesc pentru voi ca să trăiți pentru a binecuvânta pe alții, cum este pentru trandafir de a da florile lui mirositoare, sau pentru viță ciorchinii aurii.BR 140.1

“Dacă Hristos, — nădejdea slavei este în voi, nu veți mai avea nici un fel de plăcere a pândi pe alții pentru a le descoperi greșelile....”.BR 140.2

“Acela care privește adesea asupra Crucii de pe Golgota, amintindu-i că păcatele sale au așezat pe Mântuitorul acolo, nu va mai încerca niciodată să evalueze gradul vinovăției sale în comparație cu aceea a altora. El nu se va mai urca pe scaunul de judecată pentru ca să aducă învinuiri împotriva altora. Nu poate fi nici un spirit de critică sau înălțare de sine din partea acelora care umblă în umbra Crucii Golgotei”.BR 140.3

“Un spirit blând, o purtare nobilă și atrăgătoare vor mântui pe păcătoși și vor acoperi o mulțime de păcate. Descoperirea lui Hristos în propriul vostru caracter va avea o putere transformatoare asupra tuturor acelora cu care veniți în legătură. Fie ca Hristos să Se manifeste zilnic în voi și El va descoperi prin voi energia creatoare a Cuvântului Său — o influență blândă, convingătoare și totodată puternică pentru a crea din noi alte suflete după frumusețea Domnului Dumnezeului nostru”. — Idem, 180-185.BR 140.4

Isus ne invită să ne suim pe muntele Golgota. Pentru cei care trăiesc la piciorul crucii, spiritul de condamnare face loc iubirii; problema reformei altora și aceea a Bisericii nu se mai pune. Nu mai rămâne decât aceea a înnoirii inimii. Ea se traduce printr-o dorința arzătoare de a muri față de sine însuși, pentru a fi găsit în Hristos, pentru a iubi, a trăi și a lucra ca El simțind abisul propriei lui stări nenorocite, sufletul strigă la Dumnezeu, suspină după prezența Sa, și dorește pe deasupra o deplină biruință și sfințenie. Mereu mai adânc, Spiritul Crucii pătrunde acest suflet până ce îl inundă și îl învăluiește când va veni vremea Rusaliilor de pe urmă a ploii târzii.BR 140.5