Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Biserica rămăşiţei şi viitorul bisericii advente - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    O lucrare rânduită pe cale divină

    Dumnezeu are o Biserică și aceasta are o lucrare rânduită de El. “El a dat pe unii apostoli, pe pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători pentru desăvârșirea sfinților în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii plutind încoace și încolo, părtași de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor, și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioși adevărului în dragoste să creștem în toate privințele, ca că ajungem la Cel ce este Capul, Hristos”. (Efeseni 4, 11-15.)BR 38.2

    Domnul a numit uneltele Sale și o Biserică care se menține vie în persecuție, lupte și întunecime. Isus a iubit Biserica și S-a dat pe Sine însuși pentru ea și o va desăvârși, o va curați, o va înnobila și o va ridica așa ca ea să poată sta neclintită în mijlocul influențelor stricăcioase ale acestei lumi. Oameni numiți de Dumnezeu au fost aleși să vegheze cu atenție perseverentă pentru ca Biserica să nu fie răsturnată de născocirile răutăcioase ale diavolului, ci să stea în lume pentru promovarea slavei lui Dumnezeu printre oameni. Va exista permanent o luptă teribilă între Biserică și lume. Se vor confrunta părere cu părere, principiu cu principiu, adevărul cu rătăcirea, dar în această criză care deja a început și va culmina curând, oameni cu experiență trebuie sa facă lucrarea încredințată lor de Dumnezeu și să vegheze pentru suflete ca unii care vor da socoteală. Cei care răspândesc solia rătăcirii declarând că Biserica este Babilon, neglijând lucrarea pe care o cere Dumnezeu, sunt în opoziție cu organizația, în opoziție cu porunca clară dată de Dumnezeu prin Maleahi cu privire la aducerea zecimii la Casa Domnului, și își imaginează că au de făcut o lucrare de a avertiza pe cei care Dumnezeu i-a ales să predice adevărul, sunt greșiți. Acești lucrători nu ajută cauza și împărăția lui Dumnezeu, ci sunt angajați într-o lucrare asemănătoare aceleia pe care o face vrăjmașul a toată neprihănirea. Acești oameni care se împotrivesc căilor și mijloacelor rânduite de Dumnezeu pentru înaintarea lucrării în aceste zile primejdioase, mai bine ar renunța la vederile lor neconforme scripturii cu privire la natura, slujba și puterea uneltelor rânduite de Dumnezeu.BR 39.1

    Fie ca toți să înțeleagă cuvintele pe care le scriu acum. Cei care sunt împreună lucrători cu Dumnezeu sunt doar unelte ale Sale și în ei înșiși nu există un har, sau o sfințenie deosebită. Numai când cooperează cu inteligențele cerești pot avea succes. Ei sunt doar niște vase de lut, depozitari ai adevărurilor încredințate de Dumnezeu. Pavel seamănă, Apolo udă, dar Dumnezeu face să crească.BR 39.2

    Dumnezeu vorbește prin uneltele rânduite de El și nici un om sau grup de oameni să nu insulte Duhul lui Dumnezeu refuzând să asculte soliile Sale care vin prin gura servilor Săi. Refuzând să asculte solia lui Dumnezeu, oamenii se închid în întuneric. Astfel, ei își îndepărtează sufletele de la mari binecuvântări și jefuiesc pe Domnul Hristos de slava care I se cuvine, tocmai prin lipsa de respect arătată servilor Săi.BR 39.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents