Responsabilitate individuală și unitate creștină

Cu toate că avem o lucrare și o responsabilitate individuală înaintea lui Dumnezeu, nu trebuie să urmăm judecata noastră independentă indiferent de opiniile și simțămintele fraților noștri, căci această lucrare ar conduce la dezordine în Biserică. Este datoria predicatorilor să respecte judecata fraților lor, dar relațiile lor unul cu altul, precum și doctrinele pe care le predică să fie puse la probă cu Legea și mărturia. Dacă inimile sunt dispuse să primească învățătură, nu vor exista disensiuni între no. Unii sunt înclinați spre neorânduială și se abat de la stâlpii adevărului, însă Dumnezeu sfătuiește pe slujitorii Săi să fie una în spirit și învățătură.BR 20.2

Astăzi este necesar ca unitatea noastră să fie de un caracter ce va putea suporta proba încercării. Noi avem multe lecții de învățat, precum și multe de dezvățat. Numai Dumnezeu este infailibil. Cei care gândesc că nu trebuie să renunțe niciodată la o vedere îndrăgita sau să-și schimbe vreo opinie, vor fi dezamăgiți. Atâta timp cât noi ținem la părerile noastre proprii cu îndărătnicie, nu vom putea avea unitatea pentru care S-a rugat Hristos.BR 20.3

Când un frate primește o nouă lumină asupra Scripturilor, el trebuie să-și explice poziția în mod deschis și fiecare slujitor să cerceteze Biblia cu umilință pentru a vedea dacă punctele prezentate în discuție pot fi susținute de Cuvântul inspirat. “Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăință, ca să ajungă la cunoștința adevărului”. (2 Timotei 2, 24-25.)BR 21.1