“Biblia ne atrage atenția în mod deosebit să ne păzim ca în mod ușuratic să aducem învinuire contra acelora pe care Dumnezeu i-a chemat să fie trimișii Lui. Apostolul Petru, vorbind despre o anumită clasă de oameni, spunea: ‘Ca niște îndrăzneți și încăpățânați ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, pe când îngerii care sunt mai mari în tărie și putere nu aduc înaintea Domnului nici o judecată batjocoritoare împotriva lor’. Și apostolul Pavel, în instrucțiunile sale pentru cei care au fost puși peste biserici, zice: ‘Împotriva unui prezbiter să nu primești învinuire decât din gura a doi sau trei martori’. El care a pus asupra oamenilor greaua răspundere de conducători și învățători ai poporului Său, va trage la socoteală pe popor de felul în care se poartă ei cu servii Lui. Noi trebuie să onorăm pe cei pe care Dumnezeu i-a onorat. Judecata căzută asupra Mariei ar trebui să fie o avertizare pentru toți care se lasă stăpâniți de gelozie, și murmură contra acelora asupra cărora Dumnezeu a pus sarcinile lucrării Sale”. — Patriarhi și profeți, 386.BR 122.2

Răscoala lui Core este, din acest punct de vedere, plină de învățăminte: “Dar nu-și vor trage decât osândă acești oameni, care se ridică să vestească lumina nouă și totuși se dezbină de acei servi pe care Dumnezeu îi conduce. Aceasta a fost calea apucată de Core, Datan și Abiram, iar răscoala și acțiunea acestora stă scrisă ca avertisment pentru toți ceilalți. Noi nu trebuie să facem ca ei, ca să învinuim și să osândim pe cei asupra cărora Dumnezeu a pus sarcina și răspunderea lucrării Sale”. — Biserica celor rămași nu este Babilon, 20.BR 122.3

Cei care au urmărit de aproape falsele mișcări de reformă, cunosc originea lor și au putut observa caracterul conducătorilor lor, știu cu câtă exactitate aceștia sunt descriși în istoria lui Core și a tovarășilor săi. “Învinuirile lor erau primite cu atâta căldură, încât ei au mers mai departe, și în cele din urmă ei credeau cu adevărat că ar fi mânați de un zel pentru Dumnezeu.... Gelozia a dat naștere la invidie, și apoi invidia la răscoală. Ei discutase atât de mult asupra dreptului pe care-l avea Moise la o așa mare autoritate și onoare, încât ajunseră să creadă că el ocupa o poziție foarte de invidiat, și că oricare dintre ei ar fi putut s-o îndeplinească tot atât de bine ca și el. Pe de altă parte, ei se făcuse unul pe altul să creadă că Moise și Aaron își asumare aceste poziții pe care le aveau. Nemulțumiții ziceau că, luând asupra lor preoția și conducerea, acești conducători se ridicaseră deasupra adunării Domnului, pe când familia lor nu avea nici un drept la această distincție în Israel; ei nu erau mai sfinți decât poporul, și că ar fi trebuit să se mulțumească să fie pe aceeași treaptă cu frații lor, care erau ca și ei favorizați de prezența specială și de protecția lui Dumnezeu”. — Patriarhi și Profeți, 396-397.BR 122.4

Vorbind de atitudinea față de conducătorii lucrării, atât de disprețuiți, spionați și criticați de reformiști, iată ce spune Martorul Credincios: “Este peste putință oamenilor să aducă o mai mare insultă lui Dumnezeii decât disprețuind și alungând pe acei de care El Se servește spre mântuirea, noastră”. — (Idem, 402.) Care este originea unei astfel de dispoziții?BR 123.1

Rebeliunea lui Core reprezintă, într-o formă mai mică, manifestările spirituale care duse la răscoala lui Satana în ceruri. Mândria și ambiția împinseră pe Lucifer să se plângă de guvernarea lui Dumnezeu și să caute să răstoarne ordinea care fusese stabilită în ceruri. De la căderea lui, scopul său a fost să infiltreze același spirit de invidie și de nemulțumire, aceeași ambiție după poziții înalte și onoare în mințile oamenilor. El fu acela care lucră asupra spiritelor lui Core, Datan și Abiram, ațâțând în ei iubirea de mărire, invidia, neîncrederea și revolta. Împingându-i să înlăture pe oamenii pe care Dumnezeu îi alesese, Satana îi îndemna să lepede pe Dumnezeu ca conducător al lor. Și cu toate acestea, în timp ce ei defăimau pe Dumnezeu și murmurau împotriva lui Moise și a lui Aaron, ei se înșelau pe ei înșiși crezându-se neprihăniți și socoteau pe aceia care condamnase cu îndrăzneală păcatele lor, ca fiind împinși de Satana.BR 123.2

“Dar oare acum nu mai există relele care pregătiră nimicirea lui Core? Mândria și ambiția sunt pretutindeni: și când acestea sunt nutrite în inimă, ele deschid ușa invidiei și umblării după onoare; atunci sufletul se depărtează de Dumnezeu și intră fără să-și dea seama în rândurile lui Satana. Asemenea lui Core și tovarășilor săi, chiar printre cei care pretind a fi urmași ai lui Hristos, sunt mulți care plănuiesc, gândesc și lucrează cu atâta încordare pentru înălțare de sine, încât spre a obține simpatia și sprijinul oamenilor, sunt gata să schimbe adevărul, să calomnieze pe slujitorii lui Dumnezeu și chiar să-i învinuiască de motivele mârșave și egoiste de care sunt stăpânite propriile lor inimi. Tot repetând mereu minciuna, și aceasta împotriva oricărei dovezi contrarii, ei sfârșesc prin a o crede adevărată. Și tot slăbind încrederea oamenilor în oamenii lui Dumnezeu, ei se cred într-adevăr că sunt angajați într-o lucrare bună, aducând serviciul lui Dumnezeu”. — Idem, Patriarchs and Prophets, 403-404.BR 124.1

Foarte adesea, aceia care predică cu credincioșie adevărul, condamnând în felul acesta păcatele lor, își atrag ura lor. Nedispuși să îndure suferințele și sacrificiile pe care le cer o reformă, ei se întorc împotriva servilor Domnului și socotesc mustrările lor ca nechemate și aspre. Ca și Core, ei declară că poporul nu are nici o vină, și că cel care mustră este acela care pricinuiește tot răul. Și nutrindu-și conștiința lor cu această amăgire, invidioșii și nemulțumiții se unesc spre a semăna neînțelegere în biserică și a slăbi eforturile acelora care caută să o întărească.BR 124.2

“Orice progres realizat de aceia pe care Dumnezeu i-a numit să conducă în lucrarea Sa, a trezit bănuială; orice faptă de-a lor a fost prezentată în rău de invidioși și de bârfitori. Tot așa a fost și pe vremea lui Luther, a lui Wesley și a altor reformatori. Și tot astfel este și astăzi”. — Idem, 404.BR 124.3

Cu toate acestea, Dumnezeu făgăduiește că va feri de amăgire pe aceia care sunt legați cu tărie de adevăr: “Satana poate prezenta o contrafacere care să semene atât de bine cu adevărul ca să amăgească pe aceia care vor să fie amăgiți, și care vor să fie scutiți de renunțarea de sine și de sacrificiul cerut de adevăr: dar este cu neputință pentru el să aibă sub puterea sa nici măcar un suflet sincer care dorește cu orice preț să cunoască adevărul....”BR 124.4

Urmașii lui Hristos nu au decât o slabă idee despre uneltirile pe care Satana și agenții săi le pregătesc împotriva lor. Dar Acela care locuiește în ceruri va întoarce toate aceste uneltiri pentru împlinirea marilor Sale planuri....BR 125.1

“Nici oamenii cei rai și nici demonii nu pot împiedica lucrarea lui Dumnezeu, sau să îndepărteze prezența Sa din mijlocul poporului Său, dacă având o inimă supusă și smerită ei își mărturisesc și leapădă păcatele lor și în credință cer împlinirea făgăduințelor Sale. Orice ispită, orice influență potrivnică, fie deschisă sau în ascuns, poate fi înfruntată cu succes ‘nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul oștirilor”. — Marea Luptă, 528, 529.BR 125.2

Studierea acestor fapte, descoperă că mișcările reformiste aproape toate iau naștere în același fel. Un om sau o grupă de oameni încep o acțiune împotriva organizației, pentru că frații conducători s-au văzut nevoiți să reziste uneltirilor lor tendențioase, să înfrâneze exagerările lor, să îndrepte pe cei care manifestau un spirit distrugător și care vroiau să-și impună vederile lor extremiste. Refuzând să-și recunoască hotărârile lor rău voitoare și să-și reformeze căile și inimile lor, acești oameni sfârșesc prin a-și închipui că trebuie să ia armele împotriva bisericii și organizației ei. Pentru a-și ajunge scopurile, ei își iau rolul de “reformatori”, fără să-și dea seama că sunt orbiți de înclinațiile rele ale inimii lor lipsită de umilință, dragoste, milă și de sinceritate, care trebuie să caracterizeze pe aceia care sunt cu adevărat inspirați și conduși de Spiritul Domnului.BR 125.3

Astfel s-a întâmplat cu Core și cu tovarășii săi, care fură aduși să ațâțe în mijlocul poporului răscoala împotriva lui Moise și lui Aaron. Inima firească a avut totdeauna aceleași înclinații primejdioase. Spiritul profeției subliniază faptul că, în privința aceasta, istoria s-a repetat și se repetă și astăzi.BR 125.4

Primul “reformator”

Câteva caractere ale prefacerii