Creștere continuă

Biserica trebuie să crească în activitate și să-și lărgească hotarele. Eforturile noastre misionare trebuie să fie expansive, noi trebuie să ne extindem hotarele. Deși a existat o asigurare a iubirii lui Dumnezeu pentru Biserica Sa, prezentata atât de clar în 1893, a fost repetata în anii următori mereu și mereu. Către sfârșitul vieții sorei E. G. White, Domnul a reasigurat poporul Sau de triumful Bisericii Adventiste de Ziua a șaptea. O compilare a acestor declarații repetate scoase în cea mai mare parte din arhiva manuscriselor sorei Ellen G. White și din articolele ei publicate în revistele denominațiunii; compune aceasta parte de încheiere, luptă aprigă pentru a menține caracterul nostru distinctiv, totuși, ca popor al Bibliei, noi am avansat totdeauna. Amintindu-ne că frica de Domnul este începutul înțelepciunii, trebuie să lucrăm cu seriozitate, rugându-ne mereu ca harul mântuitor al lui Dumnezeu să ne conducă la fiecare pas. Trebuie să căutăm să discernem voia lui Dumnezeu și să umblăm în armonie cu ea. Să continuăm să cunoaștem pe Domnul, căci aceasta este viață veșnică. — (Letter 170, 6 mai, 1907.)BR 49.3

Dovada prezenței Duhului Sfânt cu noi ca popor, pe care-am avut-o în ultimii cincizeci de ani, va rezista încercării acelora care trec de partea vrăjmașului și se împotrivesc soliei lui Dumnezeu. — (Letter 356, 24 octombrie, 1907.)BR 50.1

Vă scriu aceste lucruri fraților, cu toate că nu toți dintre voi le vor înțelege pe deplin. Dacă n-aș fi crezut că ochiul lui Dumnezeu este asupra poporului Său, n-aș fi avut curajul să scriu aceleași lucruri mereu și mereu.... Dumnezeu are un popor pe care-l conduce și îl instruiește. — (Letter 378, 11 noiembrie, 1907.)BR 50.2

Sunt instruită să spun Adventiștilor de Ziua a șaptea din toată lumea că Dumnezeu ne-a chemat ca popor pentru a fi comoara Sa deosebită. El a rânduit ca Biserica Sa de pe pământ să stea în mod desăvârșit unită în spiritul și sfatul Domnului oștirilor până la sfârșitul timpului. — (Letter 54, 21 ianuarie, 1908.)BR 50.3

Adventiștii de Ziua a șaptea au fost așezați în lume în mod special ca străjerii și purtători de lumină. Lor le-a fost încredințată ultima avertizare pentru o lume care piere. Asupra lor strălucește minunata lumină din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor le-a fost dată o lucrare de cea mai mare importanță — proclamarea întreitei solii îngerești. Nu există o altă lucrare de așa mare importanță. Nimic altceva nu trebuie să le absoarbă atenția. Cele mai solemne adevăruri încredințate vreodată muritorilor ne-au fost date nouă pentru a fi vestite lumii. Vestirea acestor adevăruri trebuie să fie lucrare noastră. — (Testimonies for the Church 9:19 (1909).)BR 50.4

Nimic în această lume nu-i este mai scump lui Dumnezeu ca Biserica Sa. Cu deosebită grijă El păzește pe cei ce-L caută. Nimic nu-L ofensează pe Dumnezeu mai mult decât strădania slujitorilor lui Satana de a jefui poporul Său de drepturile lui. Domnul n-a părăsit poporul Său. Satana arată către greșelile pe care ei le fac și încearcă să-i facă să creadă că, în acest fel, ei s-au despărțit de Dumnezeu. Îngerii răi caută să-i descurajeze pe orice cale pe cei ce se străduiesc să obțină biruința asupra păcatului. Ei înfățișează înaintea credincioșilor nevrednicia din trecut și prezintă cazul lor ca fiind fără speranță. — (Letter 136, 26 noiembrie, 1910.)BR 50.5