Pavel vizitează Ierusalimul

După convertirea lui, Pavel a vizitat Ierusalimul și L-a propovăduit acolo pe Isus și minunile harului Său. A povestit convertirea lui miraculoasă, care i-a mâniat atât de mult pe preoți și pe mai mari, încât aceștia au căutat să-i ia viața. Dar, pentru a-l salva, Isus i S-a arătat din nou într-o viziune, în timp ce se ruga, și i-a spus: “Grăbește-te, ieși iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine”. Pavel a răspuns: “Doamne, ei știu că eu băgam în temniță și-i băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine; și că, atunci când se vărsa sângele lui Ștefan, martorul Tău, eram și eu de față, îmi uneam încuviințarea mea cu a celorlalți și păzeam hainele celor ce-l omorau.” Pavel credea că iudeii din Ierusalim nu ar fi putut să se împotrivească mărturiei lui; că aveau să considere că marea schimbare din el nu putea fi atribuită decât puterii lui Dumnezeu. Dar răspunsul a fost și mai hotărât ca înainte: “Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri”.ST 206.1

Cât a lipsit din Ierusalim, Pavel a scris multe scrisori trimise în diferite locuri, scrisori care relatau experiența sa și dădeau o mărturie puternică. Dar unii s-au luptat să nimicească influența acelor epistole. Au fost nevoiți să admită că scrisorile lui aveau greutate și erau puternice, dar au declarat că prezența lui fizică era slabă și vorbirea lui jalnică.ST 206.2

Faptele care stăteau la baza acestei chestiuni se explicau prin aceea că Pavel era un bărbat extrem de învățat, iar înțelepciunea și purtarea lui îi încântau pe ascultători. Oameni învățați erau plăcut impresionați de cunoștințele lui și mulți dintre ei au crezut în Isus. Când se afla înaintea împăraților sau a unui auditoriu larg, revărsa atâta elocvență, încât îi fascina pe toți cei dinaintea lui. Lucrul acesta îi turba de mânie pe preoți și pe bătrâni. Pavel putea să intre cu ușurință în raționamente profunde și, urcând culmile gândirii, să-i poarte pe oameni alături de el în cele mai înalte subiecte de meditație, aducând înaintea ochilor bogățiile profunde ale harului lui Dumnezeu și zugrăvind înaintea lor dragostea uimitoare a lui Hristos. Apoi, cobora cu simplitate la priceperea oamenilor simpli și își relata experiența în modul cel mai puternic, lucru care năștea în ei o dorință arzătoare de a deveni ucenicii lui Hristos.ST 206.3

Domnul i S-a arătat din nou lui Pavel și i-a descoperit că trebuia să meargă la Ierusalim, că va fi legat acolo și va suferi pentru Numele Lui. Cu toate că a fost întemnițat pentru foarte multă vreme, Domnul și-a dus mai departe prin intermediul lui lucrarea Sa deosebită. Lanțurile lui aveau să fie mijloacele de a răspândi cunoașterea lui Hristos și, astfel, slava lui Dumnezeu. În timp ce era trimis dintr-o cetate în alta pentru a fi judecat, mărturia pe care o dădea despre Isus și detaliile interesante ale convertirii sale erau expuse înaintea împăraților și guvernatorilor, pentru a li se lua orice scuză în privința lui Isus. Mii au crezut în El și s-au bucurat în Numele Lui. Am văzut că obiectivul special al lui Dumnezeu era împlinit prin călătoria lui Pavel pe mare; El intenționa ca echipajul vasului să poată fi astfel martor al puterii lui Dumnezeu prin Pavel și, de asemenea, ca și păgânii să poată auzi Numele lui Isus și mulți să poată fi convertiți prin învățătura dată de Pavel și fiind martori ai minunilor făcute de el. Împărați și guvernatori au fost captivați de expunerile lui logice și, în timp ce relata evenimentele interesante ale propriei experiențe și Îl predica pe Isus cu zel și puterea Duhului Sfânt, convingerea că Isus era Fiul lui Dumnezeu punea stăpânire pe ei. În timp ce unii erau uimiți, când îl ascultau pe Pavel, unul a strigat: “Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin!” Cu toate acestea, majoritatea celor care au ascultat au considerat că își vor face timp, cândva, în viitor, pentru a se gândi la cele auzite. Satana s-a folosit de această întârziere și, pentru că ei au neglijat ocazia atunci când inimile lor fuseseră mișcate, prilejul a fost pierdut pentru totdeauna. Inimile li s-au împietrit.ST 207.1

Mi-a fost arătată lucrarea lui Satana, mai întâi în orbirea iudeilor ca să nu-L primească pe Isus ca Mântuitor al lor, apoi, prin intermediul invidiei față de lucrările Lui puternice, în stârnirea dorinței lor de a-I lua viața. Satana a intrat chiar în unul din urmașii Mântuitorului și l-a condus să-L trădeze în mâinile vrăjmașilor Săi, pentru ca aceștia să-L poată răstigni pe Domnul vieții și al slavei.ST 208.1

După ce Isus S-a ridicat dintre cei morți, iudeii au îngrămădit un păcat peste altul în încercarea de a ascunde dovada învierii Lui, prin mituirea soldaților romani pentru a declara o minciună. Dar dovada învierii lui Isus a fost dublată de învierea concomitentă a unei mulțimi de martori. După ridicarea Sa dintre cei morți, Isus S-a arătat ucenicilor și apoi, simultan, la mai mult de cinci sute de persoane, în timp ce aceia care fuseseră înviați în același timp cu El li se arătau multora, declarând că Isus înviase.ST 208.2

Satana îi determinase pe iudei să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu prin refuzul acestora de a-L primi pe Fiul Său și prin mânjirea mâinilor lor cu sângele cel mai prețios. Ei Îl omorâseră, indiferent cât de puternică era dovada arătată acum că El era Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii, și nu voiau să primească nici o mărturie în favoarea Lui. Singura lor nădejde și consolare — ca și aceea a lui Satana după ce a căzut — era de a încerca să Îl învingă pe Fiul lui Dumnezeu. Din această cauză, ei au persistat în răzvrătirea lor prigonindu-i pe ucenicii lui Hristos și dându-i să fie uciși. Nimic nu le zgâria mai violent urechile decât Numele lui Isus, pe care-L răstigniseră; și erau deciși să nu asculte nici o mărturie în favoarea Sa. Exact ca atunci când Duhul Sfânt, prin mărturisirea lui Ștefan, a adus dovada puternică pentru faptul că Isus era Fiul lui Dumnezeu, ei și-au astupat urechile, ca să nu se convingă. Satana îi ținea strâns în mâna sa pe ucigașii lui Isus. Prin fapte mișelești, acceptaseră să devină supușii lui și el lucra prin ei pentru a-i tulbura și necăji pe cei ce credeau în Hristos. El a lucrat prin iudei pentru a ațâța neamurile împotriva lui Isus și împotriva celor care-L urmau. Dar Dumnezeu și-a trimis îngerii ca să-i întărească pe ucenici pentru lucrarea lor, ca să poată da mărturie despre lucrurile pe care le văzuseră și auziseră și, la sfârșit, prin statornicia lor, să-și poată pecetlui mărturia cu propriul lor sânge.ST 208.3

Satana s-a bucurat că iudeii erau bine prinși în capcana lui. Ei continuau practicarea formelor lor ceremoniale inutile, jertfelor și rânduielilor. Când Isus atârna pe cruce și a strigat: “S-a sfârșit!”, perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt de sus până jos pentru a arăta că Dumnezeu nu Se va mai întâlni cu preoții în templu și nu le va mai accepta jertfele și rânduielile și pentru a semnifica totodată că zidul de despărțire dintre iudei și neamuri fusese dărâmat. Isus Se adusese pe Sine ca jertfă și pentru unii, și pentru alții, iar dacă voiau să fie mântuiți, și unii, și alții trebuia să creadă în El ca fiind singura jertfă pentru păcat — Mântuitorul lumii.ST 209.1

Când soldatul a străpuns coasta lui Isus, în timpul în care El atârna pe cruce, au țâșnit clar două șiroaie — unul de sânge și celălalt de apă. Sângele avea să spele păcatele celor care aveau să creadă în Numele Lui, iar apa avea să reprezinte acea apă vie care se obține de la Isus pentru a da viață credinciosului.ST 209.2