Învierea lui Hristos

Ucenicii s-au odihnit în Sabat, întristați pentru moartea Domnului lor, în timp ce Isus, Împăratul slavei, stătea în mormânt. La apropierea serii, au fost postați soldați pentru a păzi locul de odihnă al Mântuitorului, în timp ce îngeri nevăzuți erau deasupra locului sacru. Noaptea s-a scurs încet și, pe când era încă întuneric, îngerii care vegheau au știut că timpul pentru eliberarea preaiubitului Fiu al lui Dumnezeu aproape că venise. În timp ce așteptau ceasul triumfului Său, cu o profundă emoție, un înger puternic a venit zburând cu repeziciune din cer. Fața îi era asemenea fulgerului, iar veșmintele erau albe ca zăpada. Lumina lui i-a împrăștiat întunericul din cale și a făcut ca îngerii răi, care pretinseseră în triumf trupul lui Isus, să fugă îngroziți de strălucirea și slava acestuia. Unul din îngerii care fuseseră martori la scena umilirii lui Hristos i s-a alăturat îngerului venit din cer și amândoi au coborât în mormânt. Pământul s-a zdruncinat la apropierea lor și a fost un mare cutremur.ST 181.2

Soldații romani au fost cuprinși de groază. Unde era acum puterea lor de a ține trupul lui Isus? Nu se mai gândeau la datorie sau că ucenicii L-ar putea fura. În timp ce lumina îngerilor strălucea în jur, mai puternică decât soarele, toată straja romană a căzut ca moartă la pământ. Unul din îngeri a apucat piatra cea mare, a rostogolit-o din fața ușii mormântului și s-a așezat pe ea. Celălalt a intrat în mormânt și a desfăcut ștergarul de pe capul lui Isus. Apoi, îngerul din cer a strigat cu un glas care a făcut ca pământul să se cutremure: “Fiu al lui Dumnezeu, Tatăl Tău Te cheamă! Vino afară!” Moartea nu mai putea să stăpânească peste El. Isus S-a ridicat dintre morți ca un învingător triumfător. Cu o teamă sfântă, marcată de solemnitate, oștirea îngerească privea această scenă. Și, când Isus a ieșit din mormânt, acei îngeri strălucitori I s-au închinat până la pământ și L-au întâmpinat cu cântece de victorie și triumf.ST 182.1

Îngerii lui Satana fuseseră siliți să fugă dinaintea luminii strălucitoare, pătrunzătoare, a îngerilor cerești și s-au plâns amarnic împăratului lor că li se luase cu violență prada din mâini și că Acela pe care-L urau atât de mult înviase din morți. Satana și oștirea lui se bucuraseră peste măsură că puterea pe care o aveau asupra oamenilor căzuți făcuse ca Domnul vieții să fie așezat în mormânt, dar scurt a fost triumful lor diabolic! Căci în clipa în care Isus a ieșit din temniță ca un biruitor plin de măreție, Satana a știut că el însuși avea să moară după un timp și că împărăția lui va trece de drept în mâinile lui Hristos. S-a lamentat și a turbat pentru că, în ciuda tuturor eforturilor lui, Isus nu fusese biruit, ci deschisese o cale de mântuire pentru om, și oricine dorea putea să umble pe ea și să fie salvat.ST 182.2

Îngerii răi și comandantul lor s-au adunat pentru consfătuire, pentru a găsi o modalitate prin care puteau lucra împotriva stăpânirii lui Dumnezeu. Satana le-a poruncit slujitorilor lui să meargă la preoții cei mai de seamă și la bătrâni. El a spus: “Am reușit să-i amăgim, să le orbim ochii și să le împietrim inimile împotriva lui Isus. I-am făcut să creadă că este un impostor. Soldații romani, care au asigurat paza la mormânt, vor duce vestea îngrozitoare că Hristos a înviat din morți. I-am făcut pe preoți și pe bătrâni să-L urască pe Isus și să-L ucidă. Acum așezați înaintea lor faptul că, dacă devine cunoscut faptul că Isus a înviat, ei vor fi uciși cu pietre de către popor, pentru că au dat la moarte un om nevinovat.”ST 182.3

Când oștirea de îngeri cerești a plecat de la mormânt și lumina și slava s-au risipit, soldații romani au îndrăznit să-și ridice capetele și să privească în jurul lor. Au fost umpluți de uimire când au văzut că piatra cea mare fusese rostogolită de la ușa mormântului și că trupul lui Isus nu mai era acolo. S-au grăbit către oraș pentru a le spune preoților și bătrânilor ce văzuseră. În timp ce acei criminali ascultau raportul uimitor, paloarea s-a așternut pe fiecare față. I-a cuprins groaza când s-au gândit ce putuseră să facă. Dacă raportul era corect, erau pierduți. Au rămas în tăcere un timp, uitându-se unul la altul, neștiind ce să facă sau ce să spună. Acceptarea raportului ar fi însemnat să se condamne singuri. S-au tras deoparte pentru a se consulta cu privire la ce ar fi trebuit să facă. Au gândit că, dacă raportul adus de soldați se va răspândi în popor, cei care L-au dat pe Hristos la moarte vor fi și ei omorâți ca fiind ucigași ai Lui. S-a luat hotărârea să-i mituiască pe soldați pentru a păstra această chestiune sub tăcere. Preoții și bătrânii au oferit o sumă mare de bani, zicând: “Spuneți așa: Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, și L-au furat”. Iar când soldații au întrebat ce se va întâmpla cu ei pentru că au dormit în post, mai marii iudei au făgăduit că-l vor convinge pe guvernator să le garanteze siguranța. Straja romană și-a vândut cinstea pentru bani și a fost de acord să urmeze sfatul preoților și bătrânilor.ST 183.1

Când Isus, atârnând pe cruce, a strigat “S-a sfârșit!”, stâncile s-au sfărâmat, pământul s-a cutremurat și s-au deschis unele morminte. Când S-a ridicat ca biruitor asupra morții și mormântului, în timp ce pământul se cutremura și slava cerului strălucea asupra locului sfânt, mulți dintre cei ce muriseră ca neprihăniți, acum supuși la chemarea Sa, au ieșit ca martori, înviați de El. Sfinții aduși la viață cărora li se făcuse o asemenea favoare, au ieșit din morminte cu trupuri glorificate. Erau persoane sfinte și alese de Dumnezeu din toate veacurile, de la Creațiune până în zilele lui Hristos. Astfel, în timp ce mai marii iudeilor căutau să ascundă evenimentul învierii lui Hristos, Dumnezeu a ales să scoată din mormintele lor un grup de credincioși pentru a da mărturie că Isus înviase și să povestească despre slava Lui.ST 184.1

Cei înviați erau diferiți ca statură și alură, unii având o înfățișare mai nobilă decât alții. Mi s-a spus că locuitorii pământului degeneraseră continuu, pierzându-și puterea și farmecul. Satana are puterea bolii și a morții și efectele blestemului au devenit din ce în ce mai vizibile, iar puterea lui Satana s-a făcut observată din ce în ce mai clar. Cei care au trăit în zilele lui Noe și ale lui Avraam aveau alura îngerilor, farmecul și puterea acestora. Dar fiecare generație care s-a succedat pe pământ a devenit tot mai slabă și mai susceptibilă la îmbolnăvire, iar viața lor tot mai scurtă, ca durată. Satana a învățat continuu cum să necăjească și să diminueze puterile neamului omenesc.ST 184.2

Cei care au ieșit din morminte la învierea lui Isus s-au arătat multora, spunându-le că jertfa în favoarea omului fusese săvârșită, că Isus, pe care Îl răstigniseră iudeii, înviase dintre cei morți; și, ca dovadă pentru cuvintele lor, ei au declarat: “Suntem înviați o dată cu El”. Au dat mărturie că ei au fost chemați afară din mormintele lor prin puterea Lui. În ciuda rapoartelor mincinoase, care circulau, învierea lui Hristos nu a putut fi ascunsă de Satana, de îngerii lui sau de preoții cei mai de seamă; căci acest grup de oameni sfinți, ridicați din mormintele lor, au răspândit știrea minunată, aducătoare de bucurie; și, de asemenea, Isus S-a arătat ucenicilor Săi doborâți de durere, risipindu-le temerile și aducându-le fericire și voie bună.ST 184.3

În timp ce vestea se răspândea de la o cetate la alta și de la un orășel la altul, la rândul lor, iudeii se temeau pentru viețile lor și au ascuns ura pe care o nutriseră față de ucenici. Singura lor nădejde era aceea de a-și răspândi raportul mincinos. Iar cei care au dorit ca această minciună să fie adevărată au acceptat-o. Pilat a tremurat auzind că Hristos înviase. Nu se putea îndoi de mărturia dată, și din acel ceas, liniștea l-a părăsit pentru totdeauna. De dragul onorurilor lumești, de teama că și-ar pierde autoritatea și viața Îl dăduse pe Isus la moarte. Era acum pe deplin convins că Acela de sângele căruia se făcea vinovat nu era un simplu om neprihănit, ci Fiul lui Dumnezeu. Viața lui Pilat a fost nenorocită până la încheierea ei. Disperarea și suferința au zdrobit orice simțământ de nădejde și voioșie. A refuzat să fie mângâiat și a murit de moartea cea mai nenorocită.ST 185.1

Inima lui Irod [Irod Antipa a fost acela care a luat parte la judecarea lui Isus și Irod Agripa I acela care l-a dat la moarte pe Iacov. Agripa era nepotul și cumnatul lui Antipa. Prin intrigă, el și-a asigurat tronul lui Antipa și, venind la putere, a urmat aceeași cale pe care o urmase Antipa față de creștini. În dinastia irodiană au existat șase persoane care au purtat numele Irod. Acest nume servea într-o anumită măsură ca titlu generic, indivizii fiind apelați prin alte nume, ca Antipa, Filip, Agripa etc. În același fel, putem spune țarul Nicolae, țarul Alexandru etc. În situația de aici, folosirea acestui termen devine mai firească și mai potrivită având în vedere că Agripa, când l-a condamnat pe Iacov la moarte, ocupa tronul lui Antipa, care fusese implicat cu puțin timp în urmă în judecata lui Hristos; și el a manifestat același caracter. A fost același spirit irodian, numai că se arăta într-o altă persoană, așa cum “balaurul” din Apocalipsa 12, 17 este același cu balaurul din versetul 3, adevărata putere spirituală din amândouă fiind balaurul din versetul 9. Într-unul din cele două cazuri, el lucrează prin Roma Păgână; în celălalt, prin chiar guvernul nostru (american). N. ed.] se împietrise încă și mai mult; iar când a auzit că Hristos înviase, nu a fost prea tulburat. I-a luat viața lui Iacov și când a văzut că aceasta a fost pe placul iudeilor, l-a arestat și pe Petru, intenționând să-l dea să fie omorât. Dar Dumnezeu avea pentru Petru o lucrare și și-a trimis îngerul să-l elibereze. Asupra lui Irod a căzut judecata lui Dumnezeu. În timp ce se înălța pe sine înaintea unei mari mulțimi, a fost lovit de îngerul Domnului și a murit de o moarte îngrozitoare.ST 185.2

Dimineața devreme, în prima zi a săptămânii, înainte să se lumineze bine, femeile sfinte au venit la mormânt, aducând miresme pentru a unge trupul lui Isus. Ele au descoperit că piatra cea grea fusese rostogolită de la ușa mormântului și trupul lui Isus nu mai era acolo. Inimile li s-au frânt și s-au temut că dușmanii lor luaseră trupul. Dintr-o dată, au văzut doi îngeri înveșmântați în alb, cu fețe luminoase, strălucitoare. Aceste făpturi cerești au înțeles pentru ce veniseră femeile și le-au spus acestora, de îndată, că Isus nu era acolo; înviase, dar ele puteau privi locul în care zăcuse. Le-au poruncit să meargă și să le spună ucenicilor Lui că El va merge înaintea lor în Galileea. Cu teamă și cu o mare bucurie, femeile s-au grăbit să ajungă înapoi la ucenicii îndoliați și le-au spus lucrurile pe care le văzuseră și auziseră.ST 186.1

Ucenicii nu au putut să creadă că Hristos înviase, dar, împreună cu femeile care aduseseră vestea, au alergat într-un suflet la mormânt. Au descoperit că Isus nu era acolo; au văzut pânza de in în care fusese înfășurat, dar nu au putut crede vestea cea bună că înviase dintre cei morți. S-au întors acasă minunându-se de ceea ce văzuseră și, de asemenea, de cele povestite de către femei. Dar Maria a hotărât să mai zăbovească lângă mormânt, gândindu-se la ce văzuse și fiind măcinată de gândul că ar fi putut fi amăgită. Simțea că o așteptau noi încercări. Durerea ei a revenit și a izbucnit într-un plâns amar. S-a aplecat pentru a privi din nou în mormânt și a văzut doi îngeri îmbrăcați în alb. Unul stătea în locul în care fusese capul lui Isus, iar celălalt acolo unde fuseseră picioarele Lui. I-au vorbit cu duioșie și au întrebat-o de ce plângea. Ea a răspuns: “Pentru că L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus”.ST 186.2

Când și-a întors privirile de la mormânt, L-a văzut pe Isus stând în apropiere, dar nu L-a recunoscut. El i-a vorbit cu gingășie, întrebând care este cauza tristeții ei și pe cine căuta. Presupunând că El era grădinarul, L-a implorat ca, dacă Îl luase pe Domnul ei, să-i spună unde L-a pus pentru a-L putea lua de acolo. Isus i S-a adresat cu propria-I voce cerească, spunând: “Maria!” Ea era familiarizată cu tonul acelei voci dragi și a răspuns pe dată: “Învățătorule!” Și, în bucuria ei, era cât pe-aci să-L îmbrățișeze; dar Isus a zis: “Nu mă atinge, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.” Bucuroasă, s-a grăbit să le ducă ucenicilor vestea cea bună. Isus a urcat de îndată la Tatăl pentru a auzi de pe buzele Sale că acceptase jertfa și pentru a primi toată puterea în cer și pe pământ.ST 187.1

Ca un nor, îngerii L-au înconjurat pe Fiul lui Dumnezeu și au cerut ca porțile veșnice să se ridice pentru ca Împăratul slavei să poată intra. Am văzut că în timp ce Isus era însoțit de grupul acela ceresc strălucitor, în prezența lui Dumnezeu și înconjurat de slava Sa, El nu a uitat de ucenicii Lui de pe pământ, ci a primit puterea de la Tatăl Său pentru a se putea întoarce la ei și a le oferi putere. În aceeași zi, S-a întors și S-a arătat ucenicilor. I-a lăsat să-L atingă; căci Se suise la Tatăl și primise putere.ST 187.2

În acest timp, Toma nu era prezent. El nu a vrut să creadă, cu umilință, relatarea ucenicilor, ci a afirmat cu fermitate și sigur pe sine că nu va crede până nu își va pune degetele în locul lăsat de cuie în mâinile Mântuitorului și până nu-și va pune mâna în coasta în care fusese înfiptă cu violență sulița. Prin aceasta, el a arătat o lipsă de încredere în frații lui. Dacă toți ar cere aceeași dovadă, nimeni nu L-ar mai primi acum pe Isus și nu ar mai crede în învierea Sa. Dar a fost voința lui Dumnezeu ca mărturia ucenicilor să fie primită de cei care nu au putut să-L vadă sau să-L audă pe Mântuitorul înviat. Dumnezeu nu a fost mulțumit de neîncrederea lui Toma. Când Isus S-a întâlnit din nou cu ucenicii Lui, Toma era cu ei; iar când L-a privit pe Isus, a crezut. Dar declarase că nu va fi mulțumit fără dovada palpabilă adăugată celei vizuale, iar Isus i-a oferit dovada pe care o dorise. Toma a strigat: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” Dar Isus l-a mustrat pentru necredința lui, spunând: “Toma, pentru că M-ai văzut ai crezut; ferice de cei care nu au văzut și au crezut”.ST 188.1

În același fel, cei care nu au avut nici o experiență în prima și a doua solie îngerească trebuie să le primească de la alții, care au avut o experiență și au urmat aceste solii. Așa cum Isus a fost respins, tot așa și aceste solii au fost respinse. Și după cum ucenicii au declarat că nu există sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți, tot așa trebuie să-i avertizeze și slujitorii lui Dumnezeu — cu credincioșie și fără teamă — pe cei care nu îmbrățișează decât o parte din adevărurile legate de cea de-a treia solie, spunându-le că trebuie să primească bucuroși toate mesajele pe care li le-a dat Dumnezeu, altfel nu vor avea nimic de-a face cu nici unul din ele.ST 188.2

În timp ce femeile sfinte duceau vestea că Isus înviase, soldații romani, care făcuseră de gardă la mormânt, împrăștiau minciuna care le fusese pusă pe buze de către preoții cei mai de seamă și de către bătrâni, că ucenicii au venit noaptea, în timp ce ei dormeau, și au furat trupul lui Isus. Satana pusese această minciună în inimile și gurile celor mai de seamă preoți și poporul era gata să primească acest cuvânt venit din partea lor. Dar Dumnezeu făcuse acest lucru sigur și plasase acest eveniment, de care depinde mântuirea noastră, mai presus de orice îndoială; iar preoților și bătrânilor le era cu neputință să îl acopere. Fuseseră ridicați martori dintre cei morți pentru a vorbi în favoarea învierii lui Hristos.ST 189.1

Isus a rămas cu ucenicii Lui timp de patruzeci de zile, făcându-i fericiți și umplându-le inimile cu bucurie, în timp ce făcea tot mai clare înaintea lor realitățile Împărăției lui Dumnezeu. Îi mandatase să dea mărturie despre lucrurile pe care le văzuseră și auziseră în legătură cu suferințele, moartea și învierea Sa, despre faptul că El Se adusese pe Sine ca jertfă pentru păcat și că toți cei care voiau puteau veni la El și găsi viața. Cu o gingășie plină de credincioșie, le-a spus că vor fi prigoniți și chinuiți; dar vor găsi mângâiere, reamintindu-și experiența și cuvintele pe care li le-a spus El. Le-a zis că biruise ispitele lui Satana și că obținuse victoria prin încercări și suferință. Satana nu mai putea avea putere asupra Lui, dar avea să-și aducă ispitele pentru a-i apăsa pe ucenici, în mod direct, pe ei și pe toți cei ce aveau să creadă în Numele Lui. Dar ei puteau birui, așa cum a biruit El. Isus i-a înzestrat pe ucenici cu puterea de a face minuni și le-a spus că, deși vor fi prigoniți de oameni răi, El Își va trimite din când în când îngerii pentru a-i izbăvi; viețile lor nu puteau fi curmate până când nu-și împlineau misiunea; atunci se putea să li se ceară să pecetluiască în sângele propriu mărturiile pe care le dăduseră.ST 189.2

Urmașii lui neliniștiți au ascultat cu bucurie învățăturile Lui, savurând cu nesaț fiecare cuvânt care ieșea de pe buzele Sale sfinte. Acum știau cu certitudine că El era Mântuitorul lumii. Cuvintele Sale au pătruns adânc în inimile lor și s-au întristat că trebuia să se despartă curând de Învățătorul lor ceresc și să nu mai audă de pe buzele Lui cuvinte de har, de mângâiere. Dar inimile lor au fost din nou încălzite de iubire și mare bucurie când Isus le-a spus că El merge să le pregătească locuințe și că Se va întoarce să-i ia, pentru a fi întotdeauna cu El. A făgăduit, de asemenea, să trimită Mângâietorul, Duhul Sfânt, pentru a-i călăuzi în tot adevărul. Și “și-a înălțat mâinile și i-a binecuvântat”.ST 190.1