Ilustrarea mișcării advente

Am văzut un număr de grupuri care păreau legate unele de altele prin frânghii. Mulți care aparțineau acestor grupuri se aflau în întuneric profund; ochii le erau îndreptați în jos, către pământ, și nu părea că există vreo legătură între ei și Isus. Împrăștiate, însă, printre aceste grupuri diverse erau și persoane ale căror fețe arătau luminoase și ai căror ochi erau ridicați spre cer. Le-au fost oferite de la Isus raze de lumină, asemenea razelor soarelui. Un înger m-a îndemnat să privesc cu atenție și am văzut un alt înger care veghea asupra fiecărei persoane care avea o rază de lumină, în timp ce îngerii răi îi înconjurau pe cei care erau în întuneric. Am auzit glasul unui înger care striga: “Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a sosit ceasul judecății Lui!”ST 240.1

Apoi o lumină strălucitoare s-a lăsat peste aceste grupuri pentru a-i lumina pe cei care ar fi vrut s-o primească. Unii dintre cei care se aflau în întuneric au primit lumina și s-au bucurat. Alții s-au împotrivit luminii din cer spunând că a fost trimisă pentru a-i duce în rătăcire. Lumina s-a stins de la ei și au fost lăsați în întuneric. Cei care primiseră lumina de la Isus s-au bucurat de sporirea luminii prețioase care fusese revărsată asupra lor. Fețele lor străluceau de o bucurie sfântă, în timp ce privirea le era îndreptată în sus, cu un mare interes, către Isus, și vocile lor au fost auzite în armonie cu glasul îngerului: “Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a sosit ceasul judecății Lui!” În timp ce înălțau acest strigăt, i-am văzut pe cei care erau în întuneric împingându-i cu șoldul și cu umărul. Atunci mulți care îndrăgeau lumina sacră au rupt frânghiile care îi țineau legați și au ieșit în afara grupului lor. În timp ce făceau acest lucru, bărbați care aparțineau unor grupuri diferite și care erau respectați în aceste formațiuni și-au făcut loc, unii cu cuvinte plăcute, alții cu priviri mânioase și gesturi amenințătoare și au strâns frânghiile care slăbeau. Acești bărbați spuneau neîncetat: “Dumnezeu este cu noi. Ne aflăm în lumină. Avem adevărul.” Am întrebat cine sunt acești oameni și mi s-a spus că erau pastori și fruntași care respinseseră ei înșiși lumina și nu voiau ca alții s-o primească.ST 240.2

I-am văzut pe cei care îndrăgeau lumina privind în sus cu o dorință arzătoare, așteptându-L pe Isus să vină și să-i ia la El. La scurt timp după aceea, a trecut un nor pe deasupra lor, iar fețele le erau triste. Am întrebat care era explicația acestui nor și mi-a fost arătat că era dezamăgirea lor. Timpul la care Îl așteptaseră pe Mântuitorul lor trecuse și Isus nu venise. În timp ce descurajarea punea stăpânire peste așteptători, pastorii și fruntașii pe care-i remarcasem mai înainte se bucurau și toți cei care respinseseră lumina au triumfat, în timp ce Satana și îngerii lui jubilau.ST 241.1

Apoi am auzit glasul unui alt înger care zicea: “A căzut, a căzut Babilonul!” O lumină a strălucit asupra celor disperați, și aceștia, cu o dorință arzătoare să-L vadă venind, și-au fixat din nou ochii asupra lui Isus. Am văzut un număr de îngeri conversând cu cel care strigase: “A căzut, a căzut Babilonul!” și aceștia s-au unit cu el în strigarea: “Iată Mirele, ieșiți-I în întâmpinare!” Glasurile melodioase ale acestor îngeri păreau să ajungă pretutindeni. O lumină extrem de intensă părea să strălucească în jurul celor care îndrăgiseră lumina ce le fusese dată. Fețele lor străluceau de o slavă minunată și ei s-au alăturat îngerilor în strigarea: “Iată, Mirele vine!” În timp ce înălțau în mod armonios strigarea în mijlocul diferitelor grupuri, cei care respinseseră lumina i-au împins și, cu priviri mânioase, își băteau joc de ei. Dar îngeri de-ai lui Dumnezeu și-au întins aripile peste cei persecutați, în timp ce Satana și îngerii lui căutau să-și extindă întunericul în jurul lor, pentru a-i face să respingă lumina din cer.ST 241.2

Apoi am auzit un glas spunându-le celor care fuseseră împinși și luați în râs: “Ieșiți din mijlocul lor și nu vă atingeți de ce este necurat!” În ascultare de această voce, un mare număr de oameni au rupt frânghiile care îi țineau legați și, părăsind grupurile care erau în întuneric, s-au alăturat celor care își dobândiseră mai înainte libertatea și și-au unit bucuroși glasurile cu ei. Am ascultat glasurile rugăciunii sincere, din suflet, a câtorva care rămăseseră încă în grupurile aflate în întuneric. Pastorii și fruntașii treceau împrejurul acestor grupări diferite, strângând și mai bine funiile; dar încă auzeam glasul rugăciunii sincere. Apoi i-am văzut pe cei care se rugaseră, întinzând mâinile după ajutor către grupul unit care se afla în libertate și se bucura în Dumnezeu. În timp ce priveau cu stăruință către cer, răspunsul venit din partea lor a fost: “Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei!” Am văzut indivizi luptându-se pentru libertate. În cele din urmă ei au rupt funiile care îi țineau legați. Se împotriviseră eforturilor depuse pentru strângerea și mai tare a frânghiilor și refuzaseră să ia în seamă declarațiile repetate: “Dumnezeu este cu noi”, “Avem cu noi adevărul”.ST 242.1

Oameni părăseau continuu grupurile care se aflau în întuneric și se alăturau grupului liber care părea să se afle într-un câmp deschis, ridicat deasupra pământului. Privirile le erau îndreptate în sus, slava lui Dumnezeu se odihnea asupra lor, iar ei Îi aduceau cu bucurie laude. Erau foarte uniți și păreau învăluiți în lumina cerului. În jurul acestui grup erau unii care veniseră sub influența luminii, dar care nu erau tocmai uniți cu acest grup. Toți cei care îndrăgeau lumina revărsată asupra lor priveau în sus cu mare interes și Isus îi privea cu o duioasă aprobare. Ei Îl așteptau să vină și tânjeau după apariția Lui. Nu aruncau nici măcar o privire de dor către pământ. Dar iarăși s-a așezat un nor peste așteptători și i-am văzut coborându-și ochii obosiți. Am întrebat care era cauza acestei schimbări. Îngerul care mă însoțea a spus: “Sunt iarăși dezamăgiți în așteptările lor. Isus nu poate veni pe pământ încă. De dragul Lui, ei trebuie să îndure încercări mai mari. Trebuie să renunțe la rătăcirile și tradițiile primite de la oameni și să se întoarcă cu totul către Dumnezeu și către Cuvântul Său. Ei trebuie să fie curățiți, albiți și încercați. Cei care vor suporta acea amară încercare vor obține o biruință veșnică.”ST 243.1

Isus nu a venit pe pământ, așa cum credea grupul bucuros de așteptători, pentru a curăți sanctuarul, purificând pământul prin foc. Am văzut că ei au fost corecți în calcularea perioadelor profetice. Timpul profetic s-a terminat în 1844 și Isus a intrat în Sfânta Sfintelor pentru a curăți Sanctuarul la sfârșitul zilelor. Greșeala lor consta în neînțelegerea a ceea ce era sanctuarul și natura curățirii sale. Privind din nou la grupul de așteptători dezamăgiți, mi-au părut triști. Ei au cercetat cu grijă dovezile credinței lor și au urmărit firul calculelor perioadelor profetice, dar nu au putut descoperi nici o greșeală. Timpul se împlinise, dar unde era Mântuitorul lor? Îl pierduseră.ST 243.2

Mi-a fost arătată dezamăgirea ucenicilor când au venit la mormânt și nu au găsit trupul lui Isus. Maria a spus: “L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus”. Îngerii le-au spus ucenicilor întristați că Domnul lor înviase și că va merge înaintea lor în Galileea.ST 244.1

Tot așa, am văzut că Isus îi privea cu cea mai profundă compasiune pe cei care așteptaseră venirea Sa; și El și-a trimis îngerii pentru a le călăuzi mintea, ca să-L poată urma în locul în care Se afla. Le-a arătat că acest pământ nu este sanctuarul, ci El trebuia să intre în Locașul Preasfânt pentru a face ispășire pentru poporul Său și pentru a primi Împărăția de la Tatăl Său și că atunci avea să se îndrepte spre pământ și să-i ia pentru a fi mereu cu El. Dezamăgirea primilor ucenici reprezintă foarte bine dezamăgirea celor care L-au așteptat pe Domnul lor în 1844.ST 244.2

Mi s-a arătat din nou timpul în care Hristos intra triumfător în Ierusalim, călare pe măgăruș. Ucenicii bucuroși credeau că El avea să ia atunci Împărăția și să domnească asemenea unui prinț pământesc, vremelnic. L-au urmat pe Împăratul lor cu mari speranțe. Au tăiat ramuri minunate de palmier, și-au scos hainele și, cu un zel plin de entuziasm, I le-au așternut în cale; și unii au ieșit înaintea Sa, strigând: “Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!” Entuziasmul i-a deranjat pe farisei și au dorit ca Isus să-i mustre pe ucenicii Săi. Dar El le-a spus: “Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”. Profeția din Zaharia 9, 9 trebuia să se împlinească; cu toate acestea, ucenicii trebuia să îndure o amară dezamăgire. În numai câteva zile, ei L-au urmat pe Isus pe drumul spre Calvar și L-au privit sângerând și mutilat pe crucea cea aspră. Au fost martorii morții Sale agonizante și L-au așezat în mormânt. Inimile li s-au rupt de durere; așteptările nu li se împliniseră nici în cea mai mică măsură, iar speranțele lor muriseră o dată cu Isus. Dar când El S-a ridicat dintre morți și li S-a arătat ucenicilor întristați, speranțele le-au înviat. Îl regăsiseră.ST 244.3

Am văzut că dezamăgirea celor care crezuseră în venirea Domnului în 1844 nu a egalat-o pe cea a primilor ucenici. Profeția a fost împlinită în prima și cea de-a doua solie îngerească. Ele au fost date la momentul cuvenit și împliniseră lucrarea pe care o avusese Dumnezeu în vedere pentru ei.ST 245.1