Moarte, nu viață veșnică în nenorocire

Satana și-a început lucrarea de amăgire în Eden. El i-a spus Evei: “Hotărât că nu veți muri”. Aceasta a fost prima lecție a lui Satana despre nemurirea sufletului și el a dus mai departe această amăgire din acel timp până în prezent și o va continua până când robia copiilor lui Dumnezeu va lua sfârșit. Am fost îndrumată să mă uit la Adam și Eva în Eden. Ei au luat din pomul oprit și au fost alungați din grădină și apoi, sabia de foc a fost pusă în jurul pomului vieții, pentru ca ei să nu ia din fructele lui și să fie niște păcătoși nemuritori. Pomul vieții urma să asigure nemurirea. L-am auzit pe un înger întrebând: “Este cineva din familia lui Adam care a trecut de sabia de foc și a luat din pomul vieții?” Am auzit răspunsul dat de un alt înger: “Nici unul din familia lui Adam nu a trecut de acea sabie de foc pentru a mânca din pom; de aceea nu există nici un păcătos nemuritor”. Sufletul care păcătuiește va muri de o moarte veșnică — o moarte care va ține veșnic, în care nu există nădejdea unei învieri; și atunci mânia lui Dumnezeu se va stinge.ST 218.1

M-am mirat că Satana a reușit atât de bine să-i facă pe oameni să creadă că spusele lui Dumnezeu, “sufletul care păcătuiește, acela va muri”, înseamnă că sufletul care păcătuiește nu va muri, ci va trăi în chinuri veșnice. Îngerul a spus: “Viața este viață, fie că este în durere, fie că este în fericire. Moartea este fără durere, fără bucurie, fără ură.”ST 218.2

Satana le-a spus îngerilor lui să facă un efort deosebit pentru a răspândi minciuna spusă pentru prima dată Evei în Eden: “Hotărât că nu veți muri”. Iar când rătăcirea a fost primită de către popor și acesta a fost condus să creadă că omul este nemuritor, Satana l-a făcut să creadă mai departe că păcătosul avea să trăiască în chin veșnic. Atunci a fost pregătită calea pentru ca Satana să lucreze prin reprezentanții lui și să-L reprezinte pe Dumnezeu înaintea oamenilor ca fiind un tiran răzbunător — Unul care îi aruncă în iad pe toți aceia de care nu este mulțumit și îi face să simtă veșnic mânia Sa; și, în timp ce aceștia suferă un chin de nespus și se răsucesc de durere în flăcările veșnice, El este reprezentat ca uitându-se la ei cu satisfacție. Satana știa că, dacă această rătăcire avea să fie primită, Dumnezeu va fi urât de mulți, în loc să fie iubit, adorat, și că mulți aveau să fie făcuți să creadă că amenințările din Cuvântul lui Dumnezeu nu vor fi împlinite în mod literal, căci ar fi împotriva caracterului Său plin de bunăvoință și iubire să arunce în tortură eternă făpturile pe care le-a creat.ST 218.3

O altă extremă pe care Satana i-a făcut pe oameni s-o adopte este aceea de a trece total cu vederea dreptatea lui Dumnezeu și amenințările din Cuvântul Său și să-L reprezinte ca fiind numai îndurare, așa încât nimeni nu va pieri, ci toți, atât sfinții, cât și păcătoșii, vor fi în cele din urmă mântuiți în Împărăția Sa.ST 219.1

Ca urmare a rătăcirilor atât de răspândite — a nemuririi sufletului și a chinului veșnic — Satana pune stăpânire spre propriul avantaj pe o altă categorie și îi conduce să privească Biblia ca fiind o carte neinspirată. Ei cred că ea învață multe lucruri bune; dar nu se pot bizui pe ea și nu o pot iubi, pentru că au fost învățați că aceasta susține doctrina chinului veșnic.ST 219.2

Satana conduce o altă categorie de oameni și mai departe, până la negarea existenței lui Dumnezeu. Aceștia nu pot vedea nici o consecvență în caracterul Dumnezeului biblic din moment ce El va provoca suferințe îngrozitoare pe vecie unui grup al familiei omenești. Prin urmare, ei tăgăduiesc veridicitatea Bibliei și existența Autorului ei și privesc moartea ca pe un somn veșnic.ST 219.3

Și mai este încă o categorie, formată din oameni temători și timorați. Satana îi ispitește pe aceștia să comită păcate și, după ce au păcătuit, le pune înainte faptul că plata păcatului nu este moartea, ci viața în chinuri îngrozitoare, care vor fi îndurate veacuri fără număr. Mărind în acest fel înaintea minții lor slabe oroarea unui iad fără sfârșit, el pune stăpânire pe intelectul lor și ei își pierd facultatea de a raționa. Atunci Satana și îngerii lui jubilează, iar necredincioșii și ateii se unesc în batjocurile pe care le aruncă asupra creștinismului. Ei pretind că aceste rele sunt rezultatul firesc al credinței în Biblie și în Autorul ei, când, de fapt, acestea sunt urmările primirii unei rătăciri atât de răspândite.ST 219.4

Am văzut că oștirea cerească era străbătută de indignare cu privire la această lucrare îndrăzneață a lui Satana. Am întrebat de ce s-a îngăduit ca toate aceste amăgiri să capete înrâurire asupra minții oamenilor, când îngerii lui Dumnezeu erau puternici și, dacă ar fi fost însărcinați cu aceasta, ar fi putut zdrobi cu ușurință puterea vrăjmașului. Apoi am văzut că Dumnezeu știa că Satana avea să încerce orice metodă pentru a-l distruge pe om; din acest motiv a făcut să fie scris Cuvântul Său și pentru ca scopurile Sale în privința neamului omenesc să fie atât de limpezi, încât nici cel mai slab să nu poată greși. După ce i-a dat omului Cuvântul Său, l-a păzit cu grijă ca să nu fie distrus de Satana, de îngerii lui sau de orice alți agenți sau reprezentanți de-ai lui. În timp alte cărți puteau fi distruse, aceasta urma să fie nemuritoare. Și, în apropiere de încheierea timpului, când amăgirile lui Satana aveau să crească, urma să fie tipărită atât de mult, încât toți aceia care doreau să poată avea un exemplar și, dacă voiau, să se poată înarma împotriva amăgirilor și minunilor mincinoase ale lui Satana.ST 220.1

Am văzut că Dumnezeu păzise Biblia într-un mod deosebit; cu toate acestea, când erau puține exemplare, oameni învățați au schimbat uneori cuvinte, gândind că fac totul mult mai clar, când, în realitate, ei mistificau ceea ce era limpede, provocând o alunecare către părerile lor preconcepute, care erau conduse de tradiție. Dar am văzut că, unitar, ca întreg, Cuvântul lui Dumnezeu este un lanț perfect, o porțiune legându-se de alta și explicând-o. Adevărații cercetători ai adevărului nu au de ce să greșească, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu numai că este clar și simplu când declară calea vieții, dar este dat și Duhul Sfânt drept călăuză în înțelegerea căii către viață, așa cum este descoperită acolo.ST 220.2

Am văzut că îngerii lui Dumnezeu nu au niciodată libertatea de a controla voința. Dumnezeu pune înaintea omului viața și moartea și el poate alege. Mulți doresc viața, dar continuă să meargă pe calea cea largă. Ei aleg să se răzvrătească împotriva stăpânirii lui Dumnezeu, în ciuda marii Sale îndurări și compasiuni, arătate prin aceea că și-a dat Fiul să moară pentru ei. Cei care nu aleg să accepte mântuirea cumpărată cu un preț atât de mare trebuie să fie pedepsiți. Dar am văzut că Dumnezeu nu-i va închide în iad pentru a suporta un chin veșnic și nici nu-i va lua în cer; căci a-i aduce în compania celor curați și sfinți i-ar face teribil de nefericiți. În schimb, El îi va nimici cu desăvârșire, făcându-i ca și cum n-ar fi fost vreodată; atunci va fi satisfăcută dreptatea Sa. L-a făcut pe om din țărâna pământului, iar cei neascultători și nesfinți vor fi mistuiți de foc și se vor întoarce în țărână. Am văzut că bunăvoința și compasiunea lui Dumnezeu în această privință ar trebui să-i facă pe toți să-I admire caracterul și să-I adore Numele sfânt. După ce nelegiuiții sunt șterși de pe fața pământului, toată oștirea cerească va spune: “Amin!”ST 221.1

Satana privește cu o mare satisfacție la cei care mărturisesc Numele lui Hristos, dar se lipesc totuși de amăgiri care își au originea în el. Lucrarea lui este încă aceea de a născoci noi amăgiri, iar puterea și inventivitatea lui în această direcție cresc continuu. Și-a împins reprezentanții, papii și preoții, să se înalțe pe ei înșiși și să ațâțe poporul să-i prigonească amarnic și să-i distrugă pe aceia care nu sunt dispuși să-i accepte amăgirile. O, ce agonie, ce suferințe au fost făcuți să îndure prețioșii urmași ai lui Hristos! Îngerii au ținut un raport credincios al tuturor acestor lucruri. Jubilând, Satana și îngerii lui răi le-au spus îngerilor care slujeau acestor sfinți suferinzi că vor fi omorâți toți, astfel încât nu va mai rămâne un singur creștin sincer pe pământ. Am văzut că biserica lui Dumnezeu era pură atunci. Nu exista primejdia ca în ea să intre oameni cu inima stricată; căci creștinul adevărat, care îndrăznea să-și mărturisească credința, era în primejdia de a fi tras pe roată, ars pe rug și amenințat cu orice tip de tortură pe care l-au inventat vreodată îngerii răi și l-au inspirat minții omenești.ST 221.2