Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Scrieri timpurii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ucenicii lui Hristos

    Ucenicii au propovăduit cu o mare putere un Mântuitor răstignit și înviat. Semne și minuni erau înfăptuite de ei în Numele lui Isus; cei bolnavi erau vindecați; și un om care fusese olog din naștere a fost perfect însănătoșit și a intrat în templu alături de Petru și Ioan, umblând și sărind și lăudându-L pe Dumnezeu înaintea tuturor. Știrea s-a răspândit și oamenii au început să se înghesuie în jurul ucenicilor. Mulți alergau împreună spre acel loc uimiți peste măsură de vindecarea ce fusese săvârșită.ST 192.1

    Când Isus a murit, preoții au crezut că nu se vor mai face minuni printre ei, că entuziasmul se va stinge și poporul se va întoarce iarăși la tradițiile oamenilor. Dar, ce să vezi!? Chiar în mijlocul lor, ucenicii făceau minuni și oamenii erau uluiți. Isus fusese răstignit și ei se întrebau de unde luaseră ucenicii această putere. Când Isus era în viață, credeau că El le dă putere; dar când a murit s-au așteptat ca minunile să înceteze. Petru le-a înțeles nedumerirea și le-a spus: “Bărbați israeliți, pentru ce vă mirați de lucrul acesta? De ce vă uitați cu ochii țintă la noi, ca și cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră l-am fi făcut pe omul acesta să umble? Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeul părinților noștri L-a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-ați dat în mâna lui Pilat; și v-ați lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-i dea drumul. Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Neprihănit și ați cerut să vi se dăruiască un ucigaș. L-ați omorât pe Domnul vieții, pe care Dumnezeu L-a înviat din morți; noi suntem martori ai Lui. Prin credința în Numele lui Isus a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeți și-l cunoașteți; credința în El i-a dat omului acestuia o tămăduire deplină, după cum vedeți cu toții.”ST 192.2

    Cei mai de seamă dintre preoți și bătrânii nu puteau suporta aceste cuvinte și, la ordinul lor, Petru și Ioan au fost prinși și aruncați în temniță. Dar fuseseră convertiți mii de oameni și făcuți să creadă în învierea și proslăvirea lui Hristos prin auzirea unui singur discurs al ucenicilor. Preoții și bătrânii erau tulburați. Ei Îl uciseseră pe Isus pentru ca mintea oamenilor să se întoarcă înspre ei; dar acum chestiunea era mai rea decât înainte. Erau acuzați pe față de către ucenici că sunt cei care L-au ucis pe Fiul lui Dumnezeu și nu puteau să-și dea seama până unde puteau să se dezvolte aceste lucruri sau cum aveau ei înșiși să fie priviți de către popor. I-ar fi dat cu bucurie pe Petru și Ioan la moarte, dar nu îndrăzneau de teama poporului.ST 193.1

    În ziua următoare, apostolii au fost aduși înaintea Soborului. Erau acolo chiar bărbații care ceruseră cu strigăte sângele Celui Neprihănit. Îl auziseră pe Petru tăgăduindu-L pe Domnul lui cu blesteme și înjurături când fusese acuzat că este unul dintre ucenicii Lui și sperau să-l intimideze din nou. Dar Petru fusese convertit și vedea acum o ocazie de a înălța Numele pe care-L dezonorase și de a îndepărta pata lăsată de acea tăgăduire făcută în mod pripit și laș. Cu o îndrăzneală sfântă și în puterea Duhului, el le-a spus fără frică: “Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. El este ‘piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului’. În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”ST 193.2

    Poporul era uimit de îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și și-au dat seama că fuseseră cu Isus; căci purtarea lor nobilă și curajoasă, era ca aceea a lui Isus când fusese înaintea dușmanilor Lui. Printr-o singură privire de milă și tristețe, Isus îl mustrase pe Petru când acesta se lepădase de El, iar acum, când Îl recunoscuse cu îndrăzneală pe Domnul lui, Petru a fost aprobat și binecuvântat. Ca dovadă a încuviințării lui Isus, el a fost umplut cu Duhul Sfânt.ST 194.1

    Preoții nu au îndrăznit să-și manifeste ura pe care o simțeau față de ucenici. Le-au poruncit să iasă din sala în care se ținea sfatul și au discutat apoi între ei, spunând: “Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui.” Se temeau ca vestea acestei fapte bune să nu se răspândească în popor. Preoții simțeau că, dacă ajungea să fie cunoscută de toți, puterea lor avea să fie pierdută, iar ei vor fi priviți ca fiind ucigașii lui Isus. Cu toate acestea, tot au îndrăznit să-i amenințe pe apostoli și să le poruncească să nu mai vorbească în Numele lui Isus, ca să nu-și piardă viața. Dar Petru a declarat cu îndrăzneală că nu puteau face altfel decât să relateze lucrurile pe care le văzuseră și auziseră.ST 194.2

    Prin puterea lui Isus, ucenicii au continuat să-i vindece pe cei năpăstuiți și afectați de boală care erau aduși la ei. Sute de oameni se înrolau zilnic sub stindardul unui Mântuitor răstignit, înviat din morți și proslăvit. Preoții, bătrânii și cei care se aflau în special alături de ei erau alarmați. I-au pus din nou în temniță pe apostoli, sperând că entuziasmul va scădea. Satana și îngerii lui au jubilat; dar îngerii lui Dumnezeu au deschis ușile temniței și, în ciuda interdicției date de preoții cei mai de seamă și de bătrâni, i-au îndemnat pe apostoli: “Duceți-vă, stați în Templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia”.ST 194.3

    Consiliul s-a întrunit și s-a trimis după cei întemnițați. Aprozii au deschis ușile închisorii, dar cei pentru care veniseră nu erau acolo. S-au întors la preoți și la bătrâni și au zis: “Temnița am găsit-o încuiată cu toată grija și pe păzitori stând în picioare la uși; dar când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru”. “Cineva a venit și le-a spus: ‘Iată că oamenii pe care i-ați băgat în temniță stau în Templu și învață pe norod’. Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii și i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de către norod. După ce i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Și marele preot i-a întrebat astfel: ‘Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? Și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acelui om’.”ST 195.1

    Acei conducători iudei erau fățarnici; ei iubeau cinstea primită de la oameni mai mult decât Îl iubeau pe Dumnezeu. Inimile lor se împietriseră într-o asemenea măsură, încât cele mai mari minuni înfăptuite de apostoli nu făceau decât să-i turbeze de mânie. Ei știau că, dacă apostolii Îl propovăduiau pe Isus, răstignirea, învierea și proslăvirea Sa, vina uciderii Sale avea să le fie atribuită lor. Nu mai erau atât de hotărâți să ia asupra lor sângele lui Isus ca atunci când strigaseră cu hotărâre: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”.ST 195.2

    Apostolii au declarat cu îndrăzneală că ei trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Petru a spus: “Dumnezeul părinților noștri L-a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorât atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” La aceste cuvinte spuse fără teamă, ucigașii s-au mâniat tare și s-au hotărât să-și mânjească din nou mâinile cu sânge, ucigându-i pe apostoli. Acesta era planul pe care-l făceau, când un înger de la Dumnezeu i-a mișcat inima lui Gamaliel să-i sfătuiască astfel pe preoți și pe mai marii iudeilor: “Nu-i mai necăjiți pe oamenii aceștia și lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar, dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu.” Îngerii răi au exercitat presiuni asupra preoților și bătrânilor pentru a-i da la moarte pe apostoli; dar Dumnezeu și-a trimis îngerul pentru a împiedica acest lucru ridicând chiar dintre mai marii iudeilor un glas în favoarea slujitorilor Săi. Lucrarea apostolilor nu era terminată. Urma ca ei să fie aduși înaintea împăraților pentru a da mărturie pentru Numele lui Isus și a mărturisi lucrurile pe care le văzuseră și le auziseră.ST 195.3

    Preoții le-au dat prizonierilor drumul fără tragere de inimă, după ce i-au bătut și le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus. “Ei au plecat dinaintea Soborului și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui. Și în fiecare zi, în Templu și acasă, nu încetau să-i învețe pe oameni și să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.” Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu creștea și se înmulțea. Ucenicii mărturiseau cutezători despre lucrurile pe care le văzuseră și auziseră și făceau minuni mari în Numele lui Isus. Ei au pus fără frică sângele lui Isus asupra celor care au fost atât de dispuși să se folosească de ocazie când li s-a permis să aibă putere asupra Fiului lui Dumnezeu.ST 196.1

    Am văzut că îngeri ai lui Dumnezeu au fost însărcinați să apere cu o atenție deosebită adevărurile importante, sfinte, care urmau să fie asemenea unei ancore pentru ucenicii lui Hristos în toate generațiile. Duhul Sfânt a venit în mod special asupra apostolilor, care fuseseră martorii răstignirii, învierii și proslăvirii Domnului nostru — adevăruri importante, care trebuia să fie nădejdea lui Israel. Toți trebuia să privească la Mântuitorul lumii, ca fiind singura lor speranță și să umble pe calea pe care o deschisese El prin jertfirea propriei Sale vieți, să păzească Legea lui Dumnezeu și să trăiască. Am văzut înțelepciunea și bunătatea lui Isus în faptul că dăduse putere ucenicilor să ducă mai departe aceeași lucrare pentru care El fusese urât și ucis de către iudei. În Numele Lui, ei aveau putere asupra lucrării lui Satana. O aureolă de slavă și lumină a marcat timpul morții și învierii lui Isus, imortalizând adevărul sacru că El era Mântuitorul lumii.ST 196.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents