Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Scrieri timpurii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Viziuni care au urmat

    Domnul mi-a dat următoarea viziune în 1847, când frații erau adunați în Sabat, în Topsham, Maine.ST 32.1

    Noi am simțit un neobișnuit duh de rugăciune. Și când ne rugam, Duhul Sfânt S-a coborât asupra noastră. Eram foarte fericiți. În scurtă vreme, am pierdut contactul cu lucrurile pământești și m-am cufundat într-o viziune a slavei lui Dumnezeu. Am văzut un înger zburând repede către mine. El m-a dus îndată de pe pământ la Cetatea Sfântă. În Cetate am văzut un templu, în care am intrat. Am pătruns pe o ușă înainte ca să ajung la prima perdea. Această perdea era ridicată și am intrat în Locul Sfânt. Acolo am văzut altarul cu tămâie, sfeșnicul cu șapte candele și masa pe care se aflau pâinile pentru punerea înainte. După ce am văzut slava încăperii sfinte, Isus a ridicat cea de-a doua perdea și eu am trecut în Sfânta Sfintelor.ST 32.2

    În Sfânta Sfintelor am văzut un chivot. Pe capac și pe părțile laterale era cel mai curat aur. La fiecare capăt al chivotului se afla câte un heruvim încântător, cu aripile întinse deasupra lui. Fețele lor erau întoarse una către cealaltă și priveau în jos. Între îngeri era o cădelniță de aur. Deasupra chivotului, unde stăteau îngerii, era o slavă strălucitoare în forma unui tron, unde locuia Dumnezeu. Isus stătea în picioare lângă chivot și, când rugăciunile sfinților ajungeau sus la El, tămâia din cădelniță scotea fum, iar el aducea înaintea Tatălui Său, ca dar ridicat, rugăciunile lor împreună cu fumul tămâii. În chivot se afla vasul de aur cu mană, toiagul care înmugurise al lui Aaron și tablele de piatră care erau închise ca o carte. Isus le-a deschis și am văzut cele Zece Porunci scrise pe ele cu degetul lui Dumnezeu. Pe o tablă erau scrise patru, iar pe cealaltă șase. Cele patru de pe prima tablă străluceau mai puternic decât celelalte șase. Dar cea de-a patra, porunca referitoare la Sabat, strălucea mai puternic decât toate celelalte; căci Sabatul a fost pus deoparte pentru a fi păzit în cinstea Numelui sfânt al lui Dumnezeu. Sabatul sfânt arăta măreț — în jurul lui era o aureolă plină de slavă. Am văzut că porunca legată de Sabat nu a fost pironită la cruce. Dacă ar fi fost pironită, și celelalte nouă porunci ar fi fost pironite; și ni s-a lăsat libertatea, de a le călca pe toate sau numai pe a patra. Am văzut că Dumnezeu nu schimbase Sabatul, căci El nu Se schimbă niciodată. Dar papa îl schimbase, dintr-a șaptea în prima zi a săptămânii; căci el urma să schimbe vremurile și Legea.ST 32.3

    Și am văzut că, dacă Dumnezeu ar fi schimbat Sabatul din ziua a șaptea în cea dintâi, El ar fi modificat textul poruncii referitoare la Sabat, scrisă pe tablele de piatră, care sunt acum în chivot, în Locul Preasfânt al templului din ceruri; și ar fi scris astfel: Prima zi este Sabatul Domnului Dumnezeului tău. Dar am văzut că scria la fel ca atunci când au fost scrise pe tablele de piatră cu degetul lui Dumnezeu și date lui Moise pe muntele Sinai. “Dar ziua a șaptea este Sabatul Domnului Dumnezeului tău.” Am văzut că Sabatul sfânt este și va fi zidul de despărțire dintre adevăratul Israel al lui Dumnezeu și cei necredincioși și că Sabatul reprezintă marele subiect care va uni inimile sfinților dragi lui Dumnezeu, așteptători ai Săi.ST 33.1

    Am văzut că Dumnezeu are copii care nu cunosc și nu păzesc Sabatul. Ei nu au respins lumina privitoare la Sabat. Iar la începutul timpului de strâmtorare, am fost umpluți de Duhul Sfânt pe măsură ce mergeam și vesteam cu mai multă putere Sabatul. Acest lucru a umplut de mânie celelalte biserici și pe adventiștii nominali [Vezi, de asemenea, Apendicele. (n. ed.)], întrucât nu puteau combate cu succes adevărul despre Sabat. În acest timp toți cei aleși ai lui Dumnezeu au văzut clar că noi aveam adevărul și au ieșit și au suferit prigoana împreună cu noi. Am văzut sabia, foametea, epidemii și mare tulburare în țară. Cei răi s-au gândit că noi aduseserăm judecățile asupra lor, s-au ridicat și s-au sfătuit să scape pământul de noi, crezând că atunci răul ar fi oprit.ST 33.2

    În timpul de strâmtorare am fugit cu toții din orașe și sate, dar am fost urmăriți de cei răi, care au intrat cu sabia în casele sfinților. Ei au ridicat sabia pentru a ne ucide, dar aceasta s-a frânt și a căzut la fel de lipsită de putere ca un pai. Apoi, toți am strigat zi și noapte pentru a fi izbăviți, iar strigătul a ajuns la Dumnezeu. Soarele s-a ridicat și luna a rămas pe loc. Râurile au încetat să mai curgă. S-au ivit nori negri, grei, și s-au izbit între ei. Dar exista un loc neacoperit de nori, un loc plin de slavă, de unde s-a auzit glasul lui Dumnezeu, ca niște ape multe, glas care a zguduit cerurile și pământul. Cerul s-a deschis și s-a închis și era în mare agitație. Munții s-au scuturat ca o trestie în vânt și au aruncat pretutindeni stânci zgrunțuroase. Marea fierbea ca o oală pe foc și a aruncat pietre mari pe uscat. Iar când Dumnezeu a rostit ziua și ceasul venirii lui Isus și a enunțat legământul cel veșnic pentru poporul Său, a spus o singură frază și apoi a făcut o pauză, în timp ce cuvintele Sale făceau pământul să vibreze. Cei din Israelul lui Dumnezeu stăteau cu ochii ațintiți în sus și ascultau cuvintele pe măsură ce ieșeau din gura lui Iehova și zguduiau pământul ca bubuiturile celui mai puternic tunet. Totul era de o solemnitate înfricoșătoare. Iar la sfârșitul fiecărei fraze sfinții strigau: “Slavă! Aleluia!” Fețele lor erau luminate de slava lui Dumnezeu și străluceau de slavă așa cum strălucea fața lui Moise când a coborât de pe Sinai. Cei răi nu se puteau uita la ei din pricina slavei. Și când binecuvântarea veșnică a fost rostită pentru cei care-L onoraseră pe Dumnezeu prin sfințirea Sabatului Său, s-a auzit un strigăt puternic de biruință asupra fiarei și asupra chipului ei.ST 34.1

    Atunci a început anul de veselie, când pământul trebuie să se odihnească. L-am văzut pe robul evlavios ridicându-se în triumf și biruință și scuturându-se de lanțurile care-l legau, în timp ce stăpânul său cel rău era tulburat și nu știa ce să facă; căci cei răi nu au putut să priceapă cuvintele rostite de Dumnezeu. La puțin timp de la aceasta, a apărut marele nor alb. Arăta mai frumos ca oricând. Pe el era așezat Fiul omului. La început, nu L-am văzut pe Isus pe nor, dar, pe măsură ce se apropia de pământ, am putut vedea persoana-I minunată. Când a fost zărit prima dată, acest nor a fost semnul Fiului omului în cer. Glasul Fiului lui Dumnezeu i-a chemat la viață pe sfinții care erau adormiți și i-a îmbrăcat în nemurire slăvită. Sfinții aflați în viață au fost preschimbați într-o clipă și au fost luați împreună cu primii în carul în formă de nor. Arăta nespus de frumos în timp ce se înălța ca un tunet. De fiecare parte a carului erau aripi și sub el, roți. Iar când carul s-a înălțat cu tunet, roțile au strigat “Sfânt” și aripile, când se mișcau, strigau “Sfânt”, iar suita de îngeri sfinți din jurul norului strigau: “Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul, Cel Atotputernic!” Iar sfinții din nor strigau: “Slavă! Aleluia!” Și carul s-a înălțat cu tunet, îndreptându-se către Cetatea cea Sfântă. Isus a deschis porțile cetății de aur și ne-a condus înăuntru. Aici am fost întâmpinați cu bunăvoință, căci păziserăm “poruncile lui Dumnezeu” și aveam “dreptul să mâncăm din pomul vieții.”ST 35.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents