Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Scrieri timpurii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Cea de-a doua înviere

    Apoi Isus, toată suita de îngeri sfinți și toți sfinții răscumpărați au părăsit Cetatea. Îngerii L-au înconjurat pe Comandantul lor și L-au însoțit în direcția în care mergea, iar grupul sfinților răscumpărați îi urmau. După aceasta, cu o măreție teribilă, înfricoșătoare, Isus i-a chemat la viață pe morții cei răi; aceștia au ieșit cu aceleași trupuri slăbite, bolnăvicioase, cu care coborâseră în morminte. Ce priveliște! Ce scenă! La prima înviere, toți au venit la viață în floarea nemuririi; la cea de-a doua însă, semnele blestemului sunt vizibile asupra tuturor. Împărații și nobilii pământului, cei săraci și umili, cei învățați și cei neînvățați, toți au înviat împreună. Toți L-au privit pe Fiul omului; și chiar aceia care L-au disprețuit și batjocorit, care I-au pus cununa de spini pe fruntea sacră și care L-au lovit Îl privesc în toată măreția Sa împărătească. Cei care L-au scuipat în ceasul încercării Lui, se întorc acum din fața privirii Sale pătrunzătoare și de la slava înfățișării Lui. Cei care au bătut cuiele în mâinile și picioarele Lui privesc acum semnele lăsate de răstignire. Cei care au înfipt lancea în coasta Sa privesc semnele cruzimii aplicate asupra trupului Său. Și ei știu că El este chiar Acela pe care L-au răstignit și de care și-au bătut joc în agonia ultimelor Sale clipe de viață. Și atunci se înalță un vaiet lung de suferință agonizantă, în timp ce aceștia aleargă pentru a scăpa de prezența Împăratului împăraților și Domnului domnilor.ST 292.1

    Toți caută să se ascundă în spatele stâncilor, să se pună la adăpost de slava teribilă a celui pe care odată L-au disprețuit. și, copleșiți și îndurerați de măreția și slava Sa nemăsurat de mare, își ridică glasurile la unison și exclamă, cu o teribilă claritate: “Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”ST 292.2

    Apoi Isus și îngerii neprihăniți, însoțiți de toți sfinții, merg din nou în Cetate, iar plângerile amare și vaietele celor pierduți umplu văzduhul. Apoi am văzut că Satana și-a început din nou lucrarea. A trecut printre supușii lui, i-a întărit pe cei slabi și neputincioși și le-a spus că el și îngerii lui sunt puternici. A arătat către milioanele nenumărate ale celor care fuseseră înviați. Erau războinici puternici și regi care erau foarte pricepuți în luptă și care cuceriseră împărății. Și erau uriași teribili și oameni viteji care nu pierduseră niciodată o bătălie. Era mândrul și ambițiosul Napoleon, a cărui simplă apropiere făcuse împărății să tremure. Erau aliniați acolo bărbați de o statură impunătoare și o ținută nobilă, care căzuseră în luptă când însetau după cuceriri. Când ies din mormintele lor, ei își reiau firul gândurilor de unde-l lăsaseră la moarte. Ei au aceeași dorință de a cuceri care-i domina și când au căzut. Satana se consultă cu îngerii lui și apoi cu acei împărați, cuceritori și bărbați puternici. Apoi, se uită peste armata uriașă și le spune că în Cetate este o oștire mică și slabă și că ei pot să urce și să o cucerească, să-i arunce afară pe locuitorii ei și să fie ei înșiși posesorii bogățiilor și slavei de acolo.ST 293.1

    Satana reușește să-i amăgească și toți încep imediat să se pregătească de luptă. Sunt mulți oameni pricepuți în armata aceea enormă și ei construiesc tot felul de dispozitive de război. Apoi, cu Satana în fruntea lor, mulțimea se pune în mișcare. Împărații și războinicii îl urmează îndeaproape pe Satana și mulțimea vine imediat după ei, organizată pe companii. Fiecare companie își are comandantul ei și se respectă ordinea în timp ce mărșăluiesc pe suprafața crăpată a pământului către Cetatea cea Sfântă. Isus închide porțile Cetății și această armată uriașă o înconjoară și se pun în poziție de luptă, așteptându-se la o încleștare crâncenă. Isus, toată oștirea îngerească și toți sfinții, cu coroanele strălucitoare pe cap, urcă pe partea superioară a zidurilor Cetății. Isus vorbește cu demnitate, spunând: “Priviți, voi, păcătoșilor, răsplata celor drepți! și priviți, voi, răscumpărații Mei, răsplata celor răi!” Mulțimea fără număr privește grupul slăvit adunat pe zidurile Cetății. Și, văzând splendoarea coroanelor lor strălucitoare și fețele luminate de slavă, reflectând chipul lui Isus, și după ce privesc apoi slava și măreția inegalabilă a Împăratului împăraților și a Domnului domnilor, curajul îi părăsește. Sunt copleșiți de simțământul comorii și slavei pierdute și își dau seama că plata păcatului este moartea. Ei văd grupul sfânt, fericit al celor pe care i-au urât, acum acoperiți de slavă și cinste și înveșmântați în viață fără de moarte, în timp ce ei se află în afara Cetății, alături de tot ce poate fi mai josnic și mai respingător.ST 293.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents